Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vatmanii din Europa au dat probă de măestrie

Oradea a găzduit recent Campionatul European al Vatmanilor, ediţia a X-a, organizat cu participarea a 25 de echipe din mai multe oraşe ale Europei.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Vatmanii din Europa au dat probă de măestrie
Vatmanii din Europa au dat probă de măestrie

, 13.06.2023, 15:49

Oradea a găzduit recent Campionatul
European al Vatmanilor, ediţia a X-a, organizat cu participarea a 25 de echipe
din mai multe oraşe ale Europei. Concursul s-a desfăşurat pe un tronson de 130
metri din zona centrală a oraşului (de pe strada Independenţei şi din Piaţa
Unirii). Echipele, formate dintr-un vatman, o vatmaniţă şi un asistent tehnic,
au avut de parcurs şase probe, pentru a-şi dovedi abilităţile profesionale,
denumite generic: Oprirea Perfectă, Frânarea de
urgenţă, Distanţa Laterală, Tram – bowling,
TRAM-billiard, dar şi o probă inedită.

Campionatul European al Vatmanilor de la
Oradea a fost câștigat de echipajul vienez, iar românii s-au clasat pe locul al
14-lea. Adrian Revnic, directorul general al Companiei de Transport Local
Oradea, ne-a povestit: La Oradea a avut loc a X-a ediţie a acestui
Campionat european de condus tramvaiul, Campionat european al vatmanilor, şi
noi credem deja că a intrat în tradiţie acest campionat. El a început ca un
effort al companiilor de transport din Europa, în promovarea transportului
public urban şi, totodată de creare de legături între oraşele din Europa. Anul
acesta, la Oradea au participat 25 de echipe, 24 din Europa, una din Oradea:
Barcelona, Bassel, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Debrecin, Dresda, Dublin,
Florenţa, Gotteborg, Hanovra, Kosice, Kiev, Leipzig, Malaga, Oslo, Oradea,
Praga, Nuremberg, Rotterdam, Stokholm, Szeged, Viena, Varşovia, Zagreb. După
cum observaţi foarte multe capitale din Europa, foarte multe metropole, foarte
multe oraşe frumoase!


L-am întrebat pe Adrian Revnic, directorul
general al Companiei de Transport Local Oradea, în ce constau probele de
concurs, care par dincolo de măiestrie să denote şi mult umor: În general, Campionatul are 4-6
probe, depinde de configuraţia rutelor şi de configuraţia infrastructurii
oraşului în care se ţine campionatul. Anul acesta, noi am avut şase probe.
Fiecare echipă are doi membri, o doamnă şi un domn, ei parcurg aceste probe în
două etape: o dată vatmanul şi o dată vatmaniţa. Probele constau la Oradea în
Oprire la punct fix, într-o probă cu o masă de biliard în care tramvaiul
lovea tacul, iar tacul, prin poziţionarea bilei, îţi dădea un punctaj. După
aceea a fost o probă de stins un incendiu, o probă în care tramvaiul trece pe
lângă un cetăţean neatent, care este un manechin, dar care este aşezat în gabaritul
tramvaiului. O probă în care tramvaiul trebuia să oprească cu uşa a treia la
punct fix şi ultima probă, cea mai spectaculoasă din punctul de vedere al
spectatorilor, o probă de bowling, în care o bilă mare trebuia să lovească şase
popice şi să le doboare.


Două sute de invitaţi, personalităţi
locale, vorbitori la conferinţă, participanţi au fost toţi foarte impresionaţi
de evenimentul creat, după cum ne-a spus Adrian Revnic, directorul general al
Companiei de Transport Local Oradea, care a adăugat:


Noi am plecat cu organizarea acestui campionat în Oradea, de la următoarea
premisă: avem impresia că tot ce este în Europa este mai frumos decât în
România. Noi am încercat să demonstrăm că România, Oradea, nu e cu nimic mai
prejos decât orice alt oraş din Europa. De trei ani noi încercăm să realizăm
acest campionat în Oradea, în primul rând pentru a promova frumuseţea acestui
oraş, cultura, tradiţia şi tot ce implică partea socială şi culturală a
oraşului Oradea. Din fericire pentru noi în acest an s-a suprapus cu această
mini-vacanţă de iunie, în care o mulţime de turişti, din Băile Felix, turişti
aflaţi în city-break în Oradea, au profitat din plin de savoarea acestui concurs,
care ca scop principal nu are neapărat în vedere competiţia, cât partea în care
lumea să se simtă bine. Cu acest prilej, în Piaţa Unirii, au fost amenajate tot
felul de ateliere pentru copii, Food-track-uri cu mâncare, tot felul de alte
activităţi conexe. Acest eveniment a fost desfăşurat pe parcursul a două zile,
prma zi având o conferinţă a Clubului Feroviar, iar în a doua zi a avut loc
evenimentul propriu-zis, competiţia la care am avut un aflux foarte mare de
spectatori.


Campionatul European al Vatmanilor, a fost
câştigat de reprezentaţii oraşului Viena, Sandra Kaider şi Andreas Kainrad. Pe
locul II s-a clasat echipa din Gotteborg, iar pe locul III – cea din Praga. Echipa
Oradiei, formată din Karoly Eva şi Leonte Oniţa, s-a clasat pe locul 14.


Adrian Revnic
ne-a spus în ce au constat premiile: Premiile în acest an au constat
în medalii, diplome, cupe şi (n.r.în daruri reprezentând) tradiţia din Bihor, în
condiţiile în care împreună cu o firmă de olărit din Vadu Crişului am oferit
ceramică făcută manual, o ceramică albă, pictată, în care locurile 1,2 şi 3 au
primit aceste vaze din ceramică, şi trei echipe, Cel mai bine clasat nou
venit, Cel mai bătrân concurent şi Cea mai populară echipă au primit nişte
farfurii decorate foarte frumos.



Am aflat
astfel că Cel mai nou bine clasat echipaj dintre debutanţi a fost desemnat cel
din Zagreb, Cel mai în vârstă concurent – Olah Hofman, de la Leipzig, iar Cea
mai populară echipă a fost aleasă cea din Varşovia, ai cărei membri au venit
însoţiţi de o galerie numeroasă. Premiile
pentru cei mai buni driveri au fost: locul I – Jen Collins, din Dublin, locul
II – Robert Ionson, un român stabilit în Suedia – Gotteborg, şi locul III -
Dominic Jurcevici, Zagreb.


RadioRomaniaInternational · România la ea acasă – 13.06.2023
Vali Porcișteanu, pilot raliu (Foto: facebook.com/upitmedia)
România la ea acasă marți, 16 iunie 2026

Sărbătoarea pasionaților de automobile

La începutul lunii iunie a fost organizată cea de-a 6-a ediție a POLI AutoFEST Piteşti, cel mai mare festival din România dedicat industriei...

Sărbătoarea pasionaților de automobile
Foto: Mariana Chiriță/RRI
România la ea acasă marți, 09 iunie 2026

Coliva reinterpretată

Coliva este un preparat ritualic fundamental în cultura și spiritualitatea românească. Realizată din grâu fiert, îndulcit și ornat, ea este...

Coliva reinterpretată
Cursa de rățuște (Foto: facebook.com/cursaderatustecluj)
România la ea acasă marți, 02 iunie 2026

Cursa de răţuşte la Cluj

În fiecare an, pe 1 iunie, de Ziua Copilului, râurile din întreaga țară devin scene ale unei competiții pline de culoare și energie. Mii de...

Cursa de răţuşte la Cluj
Race for the Cure 2026 (Foto: fb.com / Fundatia Renasterea)
România la ea acasă marți, 26 mai 2026

Race for the Cure, ediția a 12-a

România se află pe primul loc în Europa la morţi survenite în urma cancerului. Deşi mortalitatea este şi în ţara noastră în scădere şi...

Race for the Cure, ediția a 12-a
România la ea acasă marți, 19 mai 2026

Pericol!

„Pericol”, personajul creat de scriitoarea Raluca Poenaru în volumul omonim premiat în 2017 cu Trofeul Arthur, ce premiază literatura pentru...

Pericol!
România la ea acasă marți, 12 mai 2026

Pisica Transilvană, aproape de recunoaştere internaţională

Pentru pisica de rasă ce participă la competiţii, frumusețea nu stă doar în ochiul evaluatorului. Vorbim de atitudine, de pedigree. Pisica...

Pisica Transilvană, aproape de recunoaştere internaţională
România la ea acasă marți, 05 mai 2026

Jurnal performativ în târguri mici

Platforma culturală Frilensăr a lansat proiectul NIMENI_NIMIC.jurnal performativ în târguri mici, un proces artistic colaborativ desfășurat în...

Jurnal performativ în târguri mici
România la ea acasă marți, 28 aprilie 2026

Topolino a împlinit zece ani!

Revenim astăzi alături de o asociaţie care ne-a mai reţinut atenţia în trecut: “Topolino – Asociatia Tudor – Alexandru”, sau...

Topolino a împlinit zece ani!

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company