Abandonul şcolar

Sunt multiple cauzele pentru care copii abandonează şcoală cu mult înainte de terminarea ciclului de învăţământ obligatoriu.

Christine Leșcu, 08.05.2013, 11:28

Sunt multiple cauzele pentru care copii abandonează şcoală cu mult înainte de terminarea ciclului de învăţământ obligatoriu. În general, ele ţin de sărăcie şi de un anturaj care nu preţuieşte deloc învăţătura. De multe ori, costul caietelor, al cărţilor, al activităţilor extra-şcolare e greu de suportat de către părinţi, alteori cei din urmă nu-i încurajează deloc pe copii să-şi depăşească condiţia mergând la şcoală. Conform Eurostat (biroul de statistică al UE), în medie, în toate statele-membre, ponderea tinerilor care îşi abandonează prematur studiile este în prezent de 12,8 % în UE, scăzând de la 13,5 % în 2011.

În România, conform aceleiaşi surse, rata abandonului şcolar era, în 2010, de 18%, pentru a scădea anul trecut, la 17%. Din păcate, datele acestea nu sunt foarte relevante pentru întreaga dimensiune a fenomenului din România, căci aici sunt aplicate alte definiţii ale abandonului şcolar şi implicit, alte măsurători. De pildă, definiţia care funcţionează în UE este următoarea: Rata abandonului şcolar este definită ca procentul de persoane cu vârste între 18 şi 24 de ani care au cel mult studii medii şi care nu mai sunt înregistrate în sistemul de învăţământ sau de formare profesională.” Bogdan Georoceanu, specialist în educaţie, în cadrul organizaţiei World Vision” din România ne explică: Această definiţie este subliniată de practica educaţională de la noi, drept rată de părăsire timpurie a şcolii. La abandonul şcolar din România ne raportăm, atunci când vorbim de părăsirea învăţământului obligatorie. Cifrele din România vizavi de rata de părăsire timpurie a şcolii arată mult mai rău ca în restul UE. În ceea ce priveşte abandonul educaţiei obligatorii, cifrele sunt foarte diferite în funcţie de cine le măsoară. UNICEF şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei merg pe măsurătoarea pe cohortă, măsurând numărul de copii care au intrat în sistem într-un anumit an şi procentul lor care reuşeşte să absolve învăţământul obligatoriu la în cei opt ani prevăzuţi. Ministerul Educaţiei, pe de altă parte, măsoară abandonul şcolar anual. Măsoară numărul de copii care intră la începutul anului şcolar, iar la sfârşitul anului, îi numără pe cei care termină. Diferenţa este raportată ca abandon şcolar. Pentru ca un copil să fie declarat în situaţie de abandon şcolar, el trebui să nu frecventeze cursurile timp de trei ani consecutiv. Avem o masă critică de copii despre care nu ştim încă dacă sunt în abandon şcolar sau nu. Situaţia este foarte incertă pentru că nu avem definit conceptul pericol de abandon şcolar” sau de risc de abandon şcolar”.

Însă, indiferent de definiţie sau de modalitatea de măsurare, iată care sunt statisticile oficiale din România. Bogdan Georoceanu, de la World Vision”: Conform Raportului privind starea învăţământului, Ministerul Educaţiei spune că abandonul şcolar, per total, în România este de 1,5% pe an. În mediul rural, rata urcă până la 1.7 %-2%, în funcţie de genul copilului, de tipul de învăţământ, primar sau gimnazial. Când vorbim despre clasele a IX-a şi a X-a, lucrurile stau mult mai rău. Cu acest fenomen, se confruntă tot mediul rural, în ansamblul său. Există, mai degrabă, vârfuri ale frecvenţei şcolare. Mă refer la localităţi care au o stare materială mai bună, au infrastructură şi au asigurate transport şcolar şi cadre didactice calificate. Însă în comunităţile sărace şi izolate, situaţia este deplorabilă.”

În aceste comunităţi sărace şi izolate, multe dintre ele aflate la ţară, dar şi în zonele periferice ale marilor oraşe, copii părăsesc şcoala în procente mai mari ca în alte părţi. Multe şcoli s-au închis, accesul la cele rămase se face greu, uneori copii fiind obligaţi să străbată mulţi kilometri pe jos ca să ajungă la cea mai apropiată şcoală care se află în alt sat. De asemenea, unii copii sunt ţinuţi de părinţi acasă ca să-i ajute în gospodărie, alţii sunt abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi renunţă ei la şcoală din lipsa încurajării. Pentru a veni în ajutorul lor, World Vision” implementează de câţiva ani programul Vreau în clasa a noua”. Până acum au fost ajutaţi 277 de copii din mediul rural să-şi continue studiile la liceu prin intermediul unor sponsori dispuşi să le acorde o bursă lunară, în acest scop. Printre beneficiari se află şi Ema, elevă în clasa a XII-a la un liceu din judeţul Ialomiţa. Ema locuieşte într-o zonă defavorizată de la periferia unui oraş, împreună cu cei doi fraţi ai săi şi cu părinţii, fără serviciu de multă vreme, căci în regiunile defavorizate, locurile de muncă sunt rare. În continuare, chiar Ema ne povesteşte cum a intrat în programul de la World Vision”: Am luat legătură cu World Vision prin intermediul lucrătorilor sociali care ne-au spus nouă, mai multor elevi cu medii mari la învăţătură, că am putea primi o bursă. Pentru că aveam nevoie de această bursă, ea mi s-a oferit din clasa a X-a, de aproape trei ani. Bursa este de o sută de lei noi pe lună, iar cu ajutorul ei îmi pot cumpăra rechizite, haine, atunci când am nevoie, şi alimente. Nu este o sumă foarte mare, dar mă bucur că o pot primi, căci o primesc pentru rezultatele mele şcolare.”

În ciuda situaţiei materiale precare, Ema spune că nu a fost niciodată în pericol să abandoneze şcoala, care-i place foarte mult. S-ar fi descurcat oricum foarte bine, chiar şi fără bursă: Aş avea rezultate la fel de bune pentru că pot să-nvăţ în orice condiţii. Datorită bursei, am condiţii mult mai bune de învăţat şi îmi permit să-mi cumpăr cărţi. Dar sunt sigură că aş putea să-mi păstrez notele mari şi fără această sumă de bani.

Sponsorii ei, ca şi sponsorii celorlalţi copii, preferă să nu se expună în faţa unui public larg. Cu toate acestea, Ema îi cunoaşte: Nu în mod direct, doar prin scrisori. Este un gest foarte frumos din partea dumnealor. Nu ne ajută doar prin această bursă lunară, ci şi prin diverse cadouri de sărbători. Noi nu le cerem nimic, este o iniţiativă a dânşilor. Sponsorul ne-a dat şi un calculator care să ne ajute la învăţat… În felul acesta, ne-am mai lărgit orizonturile. Despre alte probleme, ce să spun? Au fost nişte excursii şcolare unde nu am putut să merg…

Este evident dificil pentru un copil să vorbească despre necazurile sale, pe care de altfel, nu şi le-a pricinuit el. Şi este la fel de evident, că trebuie ajutat chiar şi cu puţin, atunci când familia nu poate.