Anul educaţional 2015

Ajuns în 2015 la cea de-a patra ediţie, Monitorul Educaţiei şi Formării în UE înregistrează nu doar progresul educaţional al statelor-membre, ci şi modul în care sistemele de învăţământ influenţează contextul socio-economic.

Christine Leșcu, 30.12.2015, 09:51

Ajuns în 2015 la cea de-a patra ediţie, Monitorul
Educaţiei şi Formării în UE înregistrează nu doar progresul educaţional al
statelor-membre, ci şi modul în care sistemele de învăţământ influenţează
contextul socio-economic. Per ansamblu, documentul concluzionează că mai sunt
necesare investiţii pentru a face educaţia mai inclusivă şi pentru a stimula
mobilitatea socială. Iar una dintre cele mai fireşti investiţii este alocarea
de la bugetul de stat a unui procent mai mare către învăţământ. Este una din
concluziile subliniate de Angela Filote, Şefa Reprezentanţei CE la Bucureşti:
O corelaţie pe care o observăm este cea dintre bugetul alocat
învăţământului şi performanţa acestui sector. Iar la acest capitol, România se
situează pe ultimul loc în UE, având chiar tendinţa de a reduce şi mai mult
bugetul alocat educaţiei. Sper ca acest trend care nu face cinste României să
nu continue. Mi-aş dori să văd şi o folosire judicioasă a bugetului pentru
educaţie, căci de multe ori constatăm că problema principală constă în
calitatea utilizării banilor. Mai observăm un lucru important atunci când
vorbim de educaţie. Acest domeniu nu are impact doar la nivelul economic, ci şi
la nivelul societăţii în întregul ei. O populaţie care beneficiază de un
nivel corespunzător de educaţie este mai puţin supusă riscului marginalizării
şi excluderii sociale. În România se spune n-ai carte, n-ai parte. Iar în
România, sunt mulţi copii care n-au cărţi. Ăsta e un fenomen pe care-l vedem
extrem de des în mediul rural, în comunităţile dezavantajate şi în cele de
romi.

Situaţia oamenilor de la ţară se regăseşte, de
altel, şi în indicatorii referitori la abandonul şcolar, fenomen tributar
decalajului dintre mediul rural şi cel urban. În această privinţă, România se
situează deasupra mediei europene, cu18,1% faţă de 11,1 %, situaţia fiind
mult mai gravă în mediul rural decât în cel urban. De altfel, discrepanţele socio-economice
şi educaţionale dintre oraş şi sat reprezintă o constantă a României în acest
raport. Din păcate, aceste discrepanţe nu sunt contrabalansate de rezultate
educaţionale mai bune. Conform
testelor PISA, elevii cu vârsta de până în 15 ani au un
nivel inferior atât la citit (37,3%) comparativ cu cei din ţările UE (unde
media e de 17,8%), cât şi la matematică (40, 8% faţă de 22,1 % în UE) sau la
ştiinţe (37,3 % faţă de media europeană 16,6%.). Pentru Michael Teutsch, şeful de unitate pe ţară al Direcţiei generale de
educaţie şi cultură a Comisiei Europene, cunoaşterea acestor date este
importantă, dar nu suficientă. Michael Teutsch: Toţi
aceşti indicatori cantitativi sunt foarte importanţi, dar modul în care ne
raportăm la ei este doar începutul. Aceşti indicatori nu sunt un scop în sine.
Ei descriu o realitate, dar mai departe, trebuie văzut ce se poate face. Este
îmbucurător faptul că momentan, în România, sunt dezbătute mai multe strategii.
Eu am numărat cel puţin 5 referitoare la educaţie. Ele arată foarte bine, dar
ne punem întrebarea dacă ele sunt doar nişte texte bine scrise sau chiar
înseamnă ceva pentru oamenii cărora li se adresează. Iar în această privinţă
avem nişte semne de întrebare. Strategiile acestea sunt nişte documente
minunate, dar provocarea principală este implementarea lor pe teren pentru ca
problemele care sunt corect identificate acolo să ducă şi la acţiuni, să nu fie
notate doar pentru a fi bifate nişte cerinţe oficiale.

Pe
lângă recomandarea de a aplica strategiile deja formulate, României i-au mai
fost adresate şi alte mesaje de către CE. Florin Popa, membru al Direcţiei
generale de educaţie şi cultură a Comisiei Europene: Inegalitatea şi dezavantajul la nivel
socio-economic şi cel de la nivel educaţional sunt corelate. Inechitatea începe foarte devreme,
de cele mai multe ori este transmisă intergeneraţional şi, dacă nu se intervine
la timp, tinde să se agraveze. Nu este genul de problemă care se remediază în
timp, de la sine. Dimpotrivă, se agravează. Nu doar că indicatorii
socio-economici şi cei de învăţare sunt corelaţi, dar această corelare este şi
mai intensă în cazul grupurilor defavorizate, aflate într-o situaţie
vulnerabilă. Ca atare, punctul principal de intervenţie ar trebui să fie educaţia
timpurie: nivelul preşcolar, chiar antepreşcolar. Acolo se poate acţiona cel
mai eficient la nivelul decalajelor sociale. A doua chestiune ar fi cea a
asumării şi a răspunderii politice. Avem un cadru de reglementare, dar el ar
putea rămâne în fundal fără să devină factorul de schimbare dorit. Iarăşi este
vorba de coerenţa şi complementaritatea dintre diferitele strategii.

Recent numit ministru al educaţiei, Adrian Curaj, fost Director General la Unitatea Executivă pentru
Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, consideră că inovarea poate fi o soluţie, inclusiv pentru
reducerea decalajelor educaţionale. Este nevoie de politici educaţionale
inovatoare care să combine autonomia instituţiilor de învăţământ cu strategiile
guvernamentale. Adrian Curaj: Ideea reducerii decalajelor
este ceva extraordinar. Înseamnă perseverenţa de a face un lucru pas cu
pas. Mi-aş dori să găsesc inovaţia sau
invenţia care să mă ajute să fac acest salt. Dar pe lângă capacitate – din care
avem din plin – mai e nevoie şi de disponibilitatea de a experimenta. Dacă eu
cred mult în capacitatea de creativitate a românilor, nu sunt prea convins de
capacitatea noastră antreprenorială. Şansa României este creativitatea şi
educaţia. Acestea două pot face diferenţa, laolaltă cu competitivitatea
generată de forţa oamenilor şi de inventivitatea lor.

O altă concluzie a
Monitorului Educaţiei şi Formării din UE este şi invitaţia lansată
statelor-membre de a conlucra şi de a face schimb de experienţă în vederea
abordării provocărilor din sistemele lor de învăţământ.