Copiii supradotaţi

Încă de la vârste extrem de fragede, copiii dau semne de creativitate şi de inteligenţă, iar părinţii sunt atenţi la fiecare semn care ar indica o dotare specială pentru arte sau ştiinţe a celor mici.

Christine Leșcu, 09.12.2015, 10:59

Încă de la vârste extrem de fragede, copiii dau
semne de creativitate şi de inteligenţă, iar părinţii sunt atenţi la fiecare
semn care ar indica o dotare specială pentru arte sau ştiinţe a celor mici.
Ajunşi la vârsta şcolară, copiii ar trebui să-şi poată dezvolta înclinaţiile
native, după ce ele sunt identificate. Aşa stau lucrurile teoretic, dar în
practică, în România, situaţia e alta. Testarea şi identificarea copiilor
supradotaţi este deficitară. La nivel oficial, nu există statistici, asociaţia
non-guvernamentală Gifted Education a făcut propriile cercetări care, însă, nu
ating nivelul standard de reprezentativitate, după cum recunoaşte chiar unul
din autorii lor, matematicianul Florian Colceag, preşedintele asociaţiei:
În general, pot spune că statisticile care s-au făcut nu au fost la nivel
naţional, ci doar pe eşantioane de până la o mie de persoane. Aşa că datele provenite
de la mine pot fi contestate. Cam 4% dintre copii au o inteligenţă peste medie,
adică IQ peste 120. La chinezi, acest procent e de 6%, iar media mondială este
de 2%. Dar aceste cifre sunt destul de contestabile, pentru că depinde de tipul
de test aplicat, de indicatorii cu care se lucrează. De pildă, acum câţiva ani,
o echipă de psihologi norvegieni au testat copiii din mediul rural şi din
zonele suburbane. A fost testată populaţia comună: oameni fără cultură şi care
n-au depus nici un efort intelectual în viaţa lor. Ei au ajuns la concluzia
unei populaţii cu o cultură redusă care avea un IQ mediu de 89 (100 fiind media
mondială).

Acestor considerente şi
capcane inerente testării li se mai adaugă şi anumite dificultăţi, prezente nu
doar în România, consideră Florian Colceag: Datele de
inteligenţă făcute prin testări nu corespund cu realitatea de la faţa locului.
Sunt mulţi oameni cu un coeficient intelectual înalt, deja măsurat, care nu au
făcut nimic concret pe piaţa muncii, nu au lăsat nici o urmă vizibilă. Există
oameni foarte inteligenţi care sunt şoferi de taxi. De pildă, 50% dintre
persoanele testate şi descoperite ca având o inteligenţă peste medie de către
universităti din Connecticut, nu fac performanţe profesionale. Am, de aceea, mari
reţineri în a spune că aceste statistici sunt relevante.

Poate că statisticile nu sunt relevante, ele pot
constitui un punct de plecare pentru dezvoltarea unor programe educaţionale
menite să-i ajute pe copiii să-şi dezvolte potenţialul. În România, din păcate,
acest aspect este neglijat de către autorităţi, iar legislaţia cu privire la
această problematică este precară, am aflat de la Robert Florea, coordonatorul
Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională:
Din păcate, nici nu există o preocupare distinctă în acest sens. Nu ştiu
care e situaţia la nivelul Ministerului Educaţiei, dar la nivelul
inspectoratelor de învăţământ nu ştiu să existe o preocupare în această
direcţie. Nici în legislaţie nu există o pondere semnificativă acordată aceste
chestiuni. Legea actuală a educaţiei are o secţiune şi un articol cu cinci
aliniate care se referă la problematica elevilor capabili de performanţe
înalte. Ei nu sunt denumiţi legal ca fiind supradotaţi. În 2007, un alt act
normativ conţinea câteva prevederi referitoare la depistarea, la alocarea de
resurse umane care să se ocupe de aceşti copii. Din păcate, în momentul de
faţă, nu există vreo aplecare particulară în acestă privinţă.

Legea privind educatia tinerilor
capabili de performanţă înaltă, adoptată în 2007, a fost votată la iniţiativa
profesorului Florian Colceag, dar nu a produs niciodată vreun efect, aflăm tot
de la Florian Colceag: Din 2007, trebuia să se înfiinţeze Centrul
Naţional pentru Instruite Diferenţiată care ar fi trebuit să creeze o reţea de
şcoli. El este legal instituit, dar nu are personale, birouri şi nici buget.
N-a intrat în interesul nici un partid politic să scoată la suprafaţă valori
intelectuale puternice. Acest institut ar trebui să redacteze alternative
educaţionale încurajatoare pentru dezvoltarea personalităţii copiilor şi pentru
maximinarea potenţialului lor. Conform acestor alternative, nu performanţa
trebuie măsurată, ci progresul elevilor în domeniilor lor de interes sau de
pasiune, fiindcă nu există copil care să fie pasionat de toate domeniile sau de
toate disciplinele în acelaşi timp. Dar în momentul în care reuşeste un progres
cu totul deosebit într-o anumită zonă, asta e ceva extraordinar care presupune,
însă, educaţie individualizată.

În lipsa programelor
guvernamentale, părinţii apelează la diverse iniţiative particulare pentru
testarea şi pregătirea corespunzătoare a copiilor talentaţi sau supradotaţi.
Olimpicii internaţionali, care constituie unul din motivele de mândrie
naţională ale românilor, sunt singurii cărora sistemul de învăţământ le oferă o
pregătire adecvată, dar numai în contextul acestor concursuri internaţionale.
Cum rămâne cu restul abilităţilor şi al copiilor înzestraţi cu ele? Ce ar
trebui făcut, la nivel guvernamental şi instituţional, pentru depistarea şi
valorificarea lor?

Robert Florea: E o problemă care trebuie abordată la nivel
sistemic, prin intermediul specialiştilor. Ei vor elabora setul de instrumente de testare şi modalitatea de
selectare a eşantionului la nivel naţional. Deocamdată, din păcate, nu există o
preocupare instituţională. Nimeni nu şi-a pus problema să-i depisteze pe aceşti
copii, deşi ea ar trebui să existe. Să ne gândim numai la olimpicii
internaţionali. Nu ştim ce se întâmplă cu ei în timp, dar se pare că unii
părăsesc ţara. De ce nu am crea nişte condiţii propice dezvoltării lor din
timp? Ca să le creăm, trebuie să-i avem, iar ca să-i identificăm, iar pentru
asta, ne nevoie de un întreg aparat.

Chestiunea nu ţine,
aşadar, doar de dezvoltarea potenţialul individual al copiilor, ci şi de
viitorul socio-economic şi cultural al României.