Educaţia sexuală în şcoala românească – între controversă şi necesitate

Deşi în multe sisteme de educaţie europene, educaţia sexuală este obligatorie, sunt state, printre care şi România, în care reprezintă încă un subiect de dezbateri şi controverse.

Luana Pleşea, 23.10.2018, 12:23

Deşi în
multe sisteme de educaţie europene, educaţia sexuală este obligatorie, sunt
state, printre care şi România, în care reprezintă încă un subiect de dezbateri
şi controverse. În ţara noastră, potrivit Legii Nr. 272 din 2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în 2014, organele
de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile
administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private
cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile
legii, toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unităţile
şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru
copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a
gravidităţii minorelor.

Controversele iscate vizează obligativitatea disciplinei în şcoală, cine o
predă, de la ce vârstă, dacă să se numească educaţie sexuală sau educaţie
pentru sănătate. Ba chiar sunt şi asociaţii care militează împotriva
introducerii în şcoli a educaţiei sexuale. Toate acestea, deşi, pe de o parte,
România se confruntă cu mari probleme mai ales în ceea ce priveşte numărul
mamelor adolescente şi, pe de altă parte, din 2004 există în învăţămîntul
public preuniversitar disciplina opţională Educaţie pentru sănătate, care poate
fi predată de la clasa I până la clasa a XII-a. Demersul a început în 1999, la
iniţiativa mai multor ONG-uri care, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi
Ministerul Sănătăţii, au lucrat la Programul Naţional Educaţie pentru sănătate
în şcoala românească, concretizat apoi prin acest opţional care include
educaţia sexuală. Adina Manea, director de programe al Fundaţiei Tineri pentru
tineri, unul dintre iniţiatorii demersului: Educaţia sexuală este
asimilată cu modulul de Educaţie pentru sănătatea reproducerii şi valorile
familiei, tematică de sine stătătoare în cadrul opţionalului Educaţie pentru
sănătate. Mai mult, ea se combină cu alte teme precum Sănătatea mentală, unde
se vorbeşte despre inteligenţă emoţională, exprimarea emoţiilor, identificarea
lor… Igienă, Anatomie şi Fiziologie… Inclusiv se combină cu ceea ce
înseamnă Prevenirea accidentelor şi violenţei. Toate aceste tematici care fac
parte din Educaţia pentru sănătate aşa au fost gândite de la început, să se
combine într-un mod armonios şi să genereze o intervenţie integrată, care să
abordeze toate nevoile de stil de viaţă responsabil şi sănătos pentru copii.

După 14 ani de la crearea acestui opţional, numărul elevilor care au acces
la el este destul de mic. În principal, opţionalul ajunge cam la
5-6-7% din toată populaţia şcolară din învăţământul preuniversitar de masă,
conform statisticilor şi centralizărilor pe care le realizează Ministerul
Educaţiei. Este probabil unul dintre cele mai mari opţionale care se realizează
la nivel naţional, şi cu cea mai mare acoperire, şi cel mai longeviv, pentru
că, din 2001 până în 2004 s-a întâmplat pilotarea în 15 judeţe, s-a realizat
programa şcolară… Ori, din 2004, noi avem deja o programă şcolară aprobată la
nivel naţional prin ordin de ministru, care se implementează în şcoală. Care,
da, ar trebui să fie revizuită pe noua metodologie de elaborare a programelor
şcolare. În ceea ce priveşte numărul de elevi, Ministerul Educaţiei
îngrijeşte o populaţie de elevi foarte mare. Sunt aproape trei milioane în
preuniversitar, pe care ONG-urile nu au cum să o acopere. Deci, chiar dacă
vorbim despre procente insuficiente din perspectivă de sănătate publică şi
acces universal, că 6-7, chiar 10% este insuficient, pentru un opţional este
destul de bine. El ajunge, conform datelor de la Ministerul Educaţiei, la peste
150 de mii de elevi anual.

Iulian Cristache, președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi
– Învăţământ Preuniversitar, este de părere că numărul celor care aleg
opţionalul este foarte mic. Şi nu pentru că părinţii nu şi l-ar fi
dorit, ci pentru că pur şi simplu nu le este adus la cunoştinţă. În al doilea
rând, opţionalele sunt făcute, în general, astfel încât să se completeze norma
didactică a elevilor din şcoala respectivă, ceea ce nu este corect. Opţionalul ar trebui să fie, la modul real,
curriculum la decizia şcolii, care să ajute copiii… Avem nevoie de Educaţie pentru sănătate, având în vedere statisticile
şi faptul că avem un număr de fetiţe care, în ciclul gimnazial, ajung să aibă
sarcini nedorite. Numai că nu cred că putem merge la o disciplină care să facă
parte din trunchiul comun (discipline
obligatorii). Şi aici este o
problemă. Pentru că sunt deja contradicţii între ce-şi doresc unii părinţi şi
ce-şi doresc ceilalţi. Nici noi nu
avem o idee clară ce dorim, de aceea ar trebui să ne ajute specialiştii de la Institutul
de Ştiinţe ale Educaţiei, pe baza unor rapoarte de la Institutul de Sănătate
Publică, să ştim cum procedăm.

Polemicile pe tema predării educaţiei sexuale în şcoli i-au inspirat şi pe
artişti. Produs de Centrul de Teatru Educațional Replika, spectacolul participativ: Totul e foarte normal, creat de autoarea dramatică Alexa Băcanu şi regizoarea
Leta Popescu, invită părinții și preadolescenții (10 -15 ani) la un dialog
deschis despre schimbările fizice, emoţionale şi intelectuale de la începutul
adolescenţei. Leta Popescu: Eu şi Alexa Băcanu am fost şi suntem destul
de atente la ce se întâmplă şi cum putem prin teatru să sprijinim un anumit tip
de dezbatere. Adică, unul din aspectele pe care le iau în calcul când creez
este să fie relevant pentru cineva. De aceea apare şi în spectacol un moment în
care sunt foarte multe păreri. E un preot care vorbeşte despre educaţia
sexuală, un părinte care este împotrivă, o mamă care este pro şi un psiholog…
Se face o dezbatere şi oamenii ar trebui să voteze cu da sau nu… Iar pentru
mine, toţi patru au dreptate. Sigur că e un subiect atât de delicat încât
trebuie să avem curaj, totuşi, să vorbim, să înţelegem toate problemele şi să
nu milităm nici pe o parte, nici pe alta cu atâta vehemenţă.

Cine predă Educaţia pentru sănătate, implicit
educaţia sexuală? Este una dintre principalele temeri exprimate de părinţi. Orice
cadru didactic care este interesat să discute cu copiii despre lucrurile care
se întâmplă în viaţa lor şi care îi responsabilizează pentru a avea un stil de
viaţă sănătos, susţine Adina Manea. :Numai că profesorii aceştia
au nevoie de o formare suplimentară, pentru că nu este atât de mult problema de
transmitere de cunoştinţe şi informaţii, cât de corectarea cunoştinţelor pe
care elevii le au, mai ales cei care sunt la pubertate sau adolescenţă şi care
au deja la dispoziţie mijloace de informare pe internet. Este mai degrabă de
transmiterea de atitudini şi formarea unor abilităţi.