Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Grupurile civice și spațiile verzi din capitală

Situat în partea central-estică a Bucureştiului, parcul Alexandru Ioan Cuza se întinde pe 85 de hectare şi este una dintre cele mai mari suprafeţe amenajate de spaţiu verde din capitală, având de asemenea şi un lac în centrul său.

Grupurile civice și spațiile verzi din capitală
Grupurile civice și spațiile verzi din capitală

, 27.12.2023, 15:15

Situat în partea central-estică a Bucureştiului, parcul
Alexandru Ioan Cuza se întinde pe 85 de hectare şi este una dintre cele mai
mari suprafeţe amenajate de spaţiu verde din capitală, având de asemenea şi un
lac în centrul său. Cunoscută încă din timpul comunismului – când a fost
amenajat – drept parcul IOR (după denumirea întreprinderii de aparatură optică
din apropiere), este în continuare una din zonele preferate de bucureşteni
pentru promenadă şi activităţi în aer liber. Din păcate, chiar aerul de aici a
devenit poluat în ultimii ani. În 2005, 12 hectare din parc au fost retrocedate
în urma unui proces care a rămas controversat până azi. După o anume perioadă
de la privatizarea acestui perimetru, locuitorii din zonă au constatat
vandalizarea spaţiului verde de acolo. De pildă, atunci şi până anul acesta au
avut loc 21 de incendii de vegetaţie. Pentru a contracara distrugerea parcului
şi poluarea aerului, cetăţenii cartierului învecinat au format Grupul de
Iniţiativă Civică IOR – Titan în încercarea de a contracara distrugerea ambientului
în care locuiesc. Ce-i supără în special aflăm de la Alex Icodin, membru al grupului
de iniţiaţică civică.

Noi ne-am născut într-un cartier verde,
cu un parc IOR verde, frumos, cu alei, cu locuri de joacă. Și acum constatăm că
parcul dispare de la an la an, este otrăvit, incendiat, atribuit unor oameni,
retrocedat pe niște acte despre care nu credem că sunt ce trebuie și se va
dovedi asta. Și nu mai beneficiem de verdeața de natura parcului IOR, de locul
în care noi am crescut și am copilărit. Copacii au fost găuriți sistematic, au
fost otrăviți, s-au uscat pe picioare, au început să cadă. Trecerea timpului și
a intemperiilor nu au fost suficiente. Le-au dat și foc. Au fost o grămadă de
incendii în parc și noi mereu reclamăm incendiile și chemăm pompierii și le
mulțumim pentru asta. Vă dați seama cum este să ardă un parc pe sute de metri
între blocuri? Toate lucrurile astea sunt făcute ca să transforme parcul
într-un deșert care nu mai are miză pentru cetățeni, într-un deșert care, prin
intervenții nelegale, în timp ei speră să îl transforme în teren construibil,
un deșert care este o amintire îngrozitoare a locului verde de care ne-am
bucurat și de care vrem să se mai bucure și copiii noștri și nepoții.


În urma protestelor şi a
sezizărilor venite din partea acestui grup, autorităţile au început timid să ia
anumite măsuri fără a avea, însă, prea mult succes. De pildă, procesul prin
care Primăria sectorului 3 al Bucureştiului de a recupera această bucată de
teren a fost pierdut. Ce fac, între timp, oamenii din cartier? Protestează în
continuare fără să obosească, ne spune tot Alex Icodin.

Noi încercăm să ajutăm
la recuperarea acestor 12 hectare din parcul IOR de către cetățenii Sectorului
3. Este complicat pentru că știm că au existat niște procese în urma cărora
primăria locală a pierdut, pentru că acolo este vorba de multe interese. Vă
dați seama, în mijlocul Bucureștiului, doisprezece hectare pe care niște oameni
poftesc să facă construcții, poftesc să facă tiribombe gonflabile și alte
nebunii cu miză foarte mare. Pe de altă parte, noi am reușit să mobilizăm
cetățenii și am reușit în primăvara asta să adunăm peste 1500 de oameni la
protest în parc, să simtă că e un bun al lor, care a fost înstrăinat pe nedrept
și să și revendice drepturile.


În toamna aceasta, însă,
după ani întregi de proteste, a avut loc, în sfârşit, o victorie simbolică:
primăria capitalei a emis amenda record de 35 milioane de euro pentru
distrugerea spaţiului verde. O sumă impresionantă, dar cine ar putea-o plăti?
Proprietara terenului retrocedat şi vandalizat din parcul Alexandru Ioan Cuza,
fost IOR, este o pensionară octogenară, un paravan pentru adevăraţii
afacerişti, consideră membrii grupului de iniţiativă printre care se numără şi
Cristian Neagoe.:

Amenda asta este, în final, un semnal serios
din partea primăriei că lucrurile nu trebuie să rămână așa. E o amendă record
și pune cumva ecocidul între lucrurile foarte nasoale pe care le poate face un
dezvoltator imobiliar sau, mă rog, mafia retrocedărilor. Din
păcate, ca orice amendă, vine un pic prea târziu. Acei arbori otrăviți nu mai sunt. Vor trece zeci de ani
ca să crească la loc. Spațiul verde a fost decopertat, a fost distrus.
Lucrurile astea nu pot fi aduse la starea inițială fără a investi foarte mult
timp și foarte mult efort. E important de spus că nu mai avem atât de mult timp
să refacem parcul și zonele verzi din București, pentru că, după cum vedeți,
vremea începe să fie din ce în ce mai caldă. Orașele sunt insule de de căldură.
Avem nevoie ca de aer de aceste spații verzi, mai ales că în momentul ăsta, în
mod real, avem mai puțin de șapte metri pătrați de spațiu verde pe cap de
locuitor în București și ne-ar trebui vreo 50 pentru o viață decentă, după cum
spune Organizația Mondială a Sănătății.


Între timp, proprietara a contestat în
instanţă amenda-record. Urmează, aşadar, un alt proces şi, evident, alte fapte
reprobabile reclamate de Grupul IOR-Titan: cum ar fi aducerea unui morman de
pământ pentru a bloca intrarea în parc din dreptul unei staţii de metrou. Însă,
aşa cum ne asigură membrii grupului de iniţativă civică, aceste tactici nu-i
vor descuraja, iar ei vor continua să-şi revendice dreptul de a locui într-un
cartier cu aer curat şi spaţii verzi.

Etichete:
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David
Societate miercuri, 02 iulie 2025

O radiografie a învățământului și cercetării din România

‘Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în...

O radiografie a învățământului și cercetării din România
foto: Camera Deputaţilor (Silviu Vexler)
Societate miercuri, 25 iunie 2025

Antisemitismul – mai aspru pedepsit

În România anilor 1930 trăiau peste 750 de mii de evrei. La ora actuală, la circa o sută de ani distanță, comunitatea acestora numără sub...

Antisemitismul – mai aspru pedepsit
foto: facebook.com/crucearosieromana
Societate miercuri, 18 iunie 2025

Primul ajutor psihologic: reacția imediată care poate schimba traiectoria unei crize personale

Primul ajutor psihologic reprezintă o intervenție punctuală, un set de acțiuni simple, dar esențiale, oferit persoanelor aflate în situații de...

Primul ajutor psihologic: reacția imediată care poate schimba traiectoria unei crize personale
Foto: pixabay.com
Societate miercuri, 04 iunie 2025

Gala Superscrieri a premiat cele mai bune materiale jurnalistice ale anului 2024

În România, încrederea în presă este în scădere continuă. Raportul publicat de Reuters anul trecut, considerat cel mai recent și...

Gala Superscrieri a premiat cele mai bune materiale jurnalistice ale anului 2024
Societate miercuri, 28 mai 2025

O radiografie a învățământului și cercetării din România

‘Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu...

O radiografie a învățământului și cercetării din România
Societate miercuri, 14 mai 2025

Românii din diasporă, copiii acestora și nevoia profundă de a înțelege cine suntem

Migrația este un șoc cultural pe care mulți români din diasporă îl resimt acut. Un studiu sociologic publicat de Departamentul pentru Românii...

Românii din diasporă, copiii acestora și nevoia profundă de a înțelege cine suntem
Societate miercuri, 07 mai 2025

Mituri și realități despre schimbarea climatică

Studii recente arată cum combustibilii fosili sunt răspunzători pentru 90% dintre emisiile de dioxid de carbon produse de oameni, cresc...

Mituri și realități despre schimbarea climatică
Societate miercuri, 30 aprilie 2025

Salvatori la înălțime

De la debutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, milioane de ucraineni au trecut graniţa în România vecină, chiar dacă, cei mai...

Salvatori la înălțime

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company