Libertate religioasă în vremea pandemiei?
În paralel cu apariția, și în România, a noului coronavirus și cu măsurile anti-criză sanitară ale autorităților, taberele pro sau contra Bisericii Ortodoxe majoritare, pro sau contra credincioșilor și a libertății lor religioase s-au radicalizat.
Roxana Vasile, 02.12.2020, 12:57
În paralel cu apariția, și în România, a noului coronavirus și cu măsurile anti-criză sanitară ale autorităților, taberele pro sau contra Bisericii Ortodoxe majoritare, pro sau contra credincioșilor și a libertății lor religioase s-au radicalizat. Cine are dreptate? Statul? Care restrânge – provizoriu, se justifică el – drepturi și libertăți fundamentale în numele luptei împotriva pandemiei? Sau cei care afirmă că în toate există o linie roșie peste care nu se poate trece?
Cătălin Raiu este reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele FoRB România, asociație pentru Promovarea Libertății Religioase. L-am întrebat dacă în România s-a încălcat libertatea religioasă în cele zece luni de criză Covid-19 de până acum:
„S-a încălcat peste tot libertatea religioasă în pandemie, pentru că toate statele au luat măsuri abrupte și în afara standardelor internaționale care prevăd, de altfel, modalitatea precisă în care statul poate interveni în situații de criză, pentru a reglementa în mod democratic restricționarea vieții religioase. Diferența între România și ce s-a întâmplat, grosso modo, în Occident, este că în țara noastră nu s-a respectat niciunul din standardele care reglementează astfel de situații.
S-a comunicat foarte abrupt, s-au comunicat mai degrabă restricții decât, de exemplu, invitații la parteneriat cu organizațiile religioase care, în situații de criză, au un rol important în societate și s-au folosit termeni nelalocul lor care vor avea consecințe negative mai ales pe termen lung. S-a arătat cu degetul către gesturi liturgice care există de secole și care, în opinia autorităților, ar fi trebuit sistate aproape în totalitate pentru a lupta împotriva efectelor nocive ale pandemiei. Acest lucru este absolut interzis de standardele internaționale privind libertatea religioasă, pentru că nu face decât să tensioneze societatea, să opună credincioși împotriva ne-credincioșilor, să creeze bule sociale, or tensiunile sunt reținute de epiderma societății pe termen lung.”
Într-un raport al OSCE privind restricționarea drepturilor omului pe perioada stărilor de urgență în cele 57 de țări membre, România se află printre cele care au îngrădit cel mai dur libertatea religioasă. O bună perioadă de timp, slujbele în bisericile românești s-au ținut cu ușile închise, astfel încât credincioșii nu au putut participa la viața religioasă în comunitate nici măcar de Paște. Apoi, s-a decis ca accesul la pelerinaje să le fie permis doar persoanelor cu domiciliul în localitatea respectivă. Au fost interzise procesiunile religioase. Poliția a intrat în biserici și a împărțit amenzi în timpul slujbelor … În paralel, Biserica Ortodoxă a fost un partener al Statului atât prin sfaturile adresate credincioșilor de a respecta îndrumările autorităților, cât și prin acțiunile de caritate întreprinse în sprijinul spitalelor, copiilor, bătrânilor sau al persoanelor defavorizate: BOR a oferit, numai în perioada stării de urgență, peste 4 milioane de euro.
De ce, atunci, atâtea măsuri împotriva Bisericii, în condițiile în care, în plus, lăcașurile de cult nu au fost, potrivit statisticilor, focare de îmbolnăvire?
Cătălin Raiu, expert OSCE, are mai multe răspunsuri:
„Primul se referă, din nou, la standardele internaționale privind restricționarea libertății religioase, care impun ca regulile să fie generale, adică să nu facă diferența între spații religioase și spații laice, tocmai pentru a nu stârni societatea să se dividă, pentru a nu se crea tensiuni între religios și non-religios. Asta duce la discriminare pe termen lung. Un al doilea răspuns, vizibil și în alte țări, este că restricțiile au vizat cu precădere categoriile despre care se știa că sunt, mai degrabă, tăcute în fața autorităților.
Primul drept restricționat a fost chiar dreptul la sănătate. Sună paradoxal! Atunci când statele și-au propus să facă eforturi consistente în a lupta împotriva pandemiei, primul drept restricționat a fost la sănătate, prin îngreunarea, chiar interzicerea în unele situații, a accesului bolnavilor la sistemul de sănătate pentru boli non-Covid. Unii dintre ei, din păcate, au murit. A doua categorie căreia i s-au sistat drepturile, fiind considerată o categorie tăcută, au fost bătrânii. Acestora le-a fost interzis să iasă din casă la anumite ore … Apoi, au fost școlarii și credincioșii …”
Ce ar fi trebuit să facă Guvernul de la București pentru ca lupta împotriva pandemiei să nu afecteze libertatea religioasă? Ne spune tot Cătălin Raiu:
„Primul pas e ceea ce SUA și Marea Britanie fac în mod tradițional, anume să aibă o platformă de dialog între Stat și Culte, care să nu fie politizată, asta înseamnă să aibă și membri ai Guvernului, dar și reprezentanți ai Opoziției, reprezentanți ai tuturor organizațiilor religioase, universitari, ong-iști, militanți pentru drepturile omului, experți independenți, presă – e foarte importantă prezența presei, pentru că duce mai departe mesajele către populație …
După ce această platformă, care poate fi alcătuită chiar și acum, se pune în mișcare, poate elabora, așa cum a făcut Marea Britanie, un ghid consensual privind restricționarea vieții religioase în timpul pandemiei, deci un ghid cu care, dinainte de a fi aplicat, toți actorii implicați să fie într-o formă sau alta de acord sau, măcar, să înțeleagă compromisul pe care trebuie să îl facă atunci când au de-a face cu restricții. În lipsa acestor doi pași, este doar gălăgie în mass-media! Este doar frustrare în rândul comunităților, frustrare care va rămâne pe termen lung și chiar foarte lung.”
Într-un articol recent, expertul României la OSCE, Cătălin Raiu, scria că: „relația Stat-Culte pare că este lăsată în mod intenționat sub amprenta tensiunilor, fiind bazată pe supraveghere și control, precum și pe o violență verbală excesivă atât din partea autorităților, cât și din partea unor vectori de opinie, atitudine care arată că angajamentele internaționale ale României în materie de libertate religioasă au doar valoare de metaforă”.
De ce se întâmplă acest lucru? Cătălin Raiu: „Pentru că noi, după 1990, când am reînceput viața democratică, având inclusiv libertatea religioasă ca principiu constituțional călăuzitor, l-am lăsat înscris în textele legislative, dar nu am făcut politici publice care să mențină libertatea religioasă la statutul de drept fundamental, așa cum se întâmplă în Occident. Tensiunile au apărut pentru că se întreține această stare de confuzie: libertatea religioasă în România este pusă exclusiv pe seama Bisericii.
Deși ea este în mandatul Statului, pentru că este cuprinsă în Constituție, în legi sau tratate internaționale, Statul nu reflectează asupra libertății religioase, nu face politici publice, nu intervine nici măcar în dezbaterea publică și lasă totul pe seama Bisericii. De asta sunt și din partea Bisericii, câteodată, răbufniri publice și au fost destule anul acesta! De asta sunt și din partea politicienilor, persoane pasagere în funcții politice, exprimări care nu sunt la locul lor deloc. Drepturile omului sunt un domeniu în care construiești ani de zile ceva bun și poți sfărâma totul printr-o simplă declarație.”
Se apropie Crăciunul și românii nu știu, spre deosebire de cetățenii altor țări, dacă vor avea voie să meargă la biserică sau dacă, acasă, îl vor putea sărbători, în jurul bradului sau al unor mese îmbelșugate, în familie extinsă. În ritmul în care autoritățile au procedat până acum, probabil că oamenii vor afla cu puține zile înainte.
