Lipsa medicilor şi sănătatea publică

Publicat recent, Indexul European al Consumatorului de Sănătate arată că România are probleme severe în ceea ce priveşte managementul întregului sector medical, ocupând ultimul loc după 34 de state europene.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Christine Leșcu, 14.02.2018, 14:30

Publicat recent, Indexul
European al Consumatorului de Sănătate arată că România are probleme severe în
ceea ce priveşte managementul întregului sector medical, ocupând ultimul loc
după 34 de state europene. Printre aspectele vulnerabile ale sistemului
sanitar românesc este menţionat, în primul rând, modul în care sunt trataţi
pacienţii, România ocupând unul
dintre ultimele locuri în privinţa drepturilor şi informării pacientilor,
accesibilităţii la tratament, serviciilor oferite şi prevenţiei. La rândul lor,
pacienţii din România au posibilitatea să se exprime în diverse sondaje,
completând astfel datele obiective cu impresiile lor subiective. Unul dintre
aceste studii a fost realizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu
Afecţiuni Cronice din România (COPAC). Luminiţa Vâlcea, membră în această
coaliţie, ne vorbeşte despre principalele nemulţumiri ale pacienţilor. Potrivit
studiului nostru, la care au răspuns aproximativ 300 de pacienţi, unui pacient
din trei i s-a stabilit diagnosticul în mai mult de 6 luni sau chiar după
perioadă de 12 luni. Un sfert dintre pacienţii care au participat la studiu
spun că în oraşul unde locuiesc, nu există medic de specialitate care să le
poată trata sau monitoriza afecţiunea. Unul din trei pacienţi nu a primit
explicaţii detaliate din partea medicului după ce i-a fost stabilit
diagnosticul. Din studiu mai reiese şi că aproape unul din cinci pacienţi nu a
înţeles explicaţiile oferite de medic. În cele mai multe cazuri, medicul doar
le-a comunicat tratamentul, fără a li se explica alternativele.

Nu doar probleme de comunicare apar în relaţia
dintre pacient şi medic. Lipseşte şi tratamentul integrat al pacientului, dar
lipsesc şi specialiştii, precizează Luminiţa Vâlcea. În cazul pacienţilor cronici nu vorbim
numai de primul diagnostic sau de cel pentru boala principală, căci pacienţii cronici dezvoltă şi o
serie afecţiuni colaterale bolii principale. Asta oferă dificultăţi
suplimentare, fiindcă tratamentul unei boli poate să fie contraindicat în cazul
celorlalte. Nu există un sistem care să gândească pacientul ca un întreg şi
să-i trateze afecţiunile. Dar există, de asemenea, probleme şi în privinţa
personalului medical. Este adevărat că au plecat mulţi medici, dar au plecat şi
multe asistente. Iar în privinţa anumitor specialităţi, numărul medicilor a
scăzut dramatic.

Conform Institutului Naţional de Statistică,
aproximativ 15.700 de medici români au ales să profeseze în afara graniţelor.
Poate fi lipsa lor o explicaţie pentru starea sistemului medical românesc aşa
cum apare în Indexul European al Consumatorului de Sănătate? L-am întrebat
acest lucru pe Ştefan Voinea, membru în echipa unui alt proiect din sfera
non-guvernamentală, Observatorul Român de Sănătate. Ştefan Voinea. Există o legătură clară între deprofesionalizarea sistemului medical
românesc, numărul foarte mare de medici care pleacă şi situaţia în care ne
aflăm în acest moment. Există fenomentul de exod al creierelor şi ajungem în
situaţia în care sistemul se află la limita supravieţuirii, bazându-se pe
rezidenţi care trebuie să efectueze mult prea multe gărzi şi pe numărul de
medici rămaşi care sunt tot mai obosiţi. Aceste lucruri combinate cu salariile
mici din sistem şi cu lipsa unei viziuni strategice privind resursele umane
ne-au adus în acest punct.

Nu doar veniturile mici, mai ales, ale medicilor
aflaţi la începuturile carierei explică acest exod. Dotările tehnice din
spitalele germane sau franceze, dar şi lipsa posibilităţilor de avansare
profesională în România constituie, de asemenea, cauze ale acestei stări de
fapt. Ştefan Voinea. Sistemul de promovări e foarte închis,
există nişte caste şi nişte centre de putere care îi fac pe mulţi medici tineri
să decidă să plece pentru că simt că nu pot sparge acest sistem. Sunt multe
exemple de persoane care, fiindcă nu aveau relaţiile necesare, nu au reuşit să
obţină un post. În plus, un director de spital mi-a spus că, deşi are posturi
disponibile pentru medici, nu le va scoate concurs pentru că se vor certa
diverse persoane din administraţia locală, căci fiecare avea un candidat
preferat pentru aceste posturi.

În ciuda semnalării acestor probleme, pacienţii se
declară în general mulţumiţi de condiţiile de tratamente din spitalele
româneşti. Conform chestionarelor de satisfacţie trimise de Ministerul
Sănătăţii şi completate electronic de către peste 120 de mii de pacienţi, rata
generală de satisfacţie faţă de serviciile medicale din spitale a fost de
79,8%. Este posibil ca pacienţii români să aibă aşteptări reduse, iar
satisfacţia supravieţuirii internării sau a însănătoşirii să influenţeze
percepţia despre sistem, cred experţii de la Observatorul Român de Sănătate.
Există, totuşi, şi informaţii nu tocmai îmbucurătoare care se regăsesc în
aceste chestionare: unui număr de peste 4.000 de pacienţi li s-au solicitat
bani sau atenţii de către personalul medical (3,92% din totalul pacienţilor
care au răspuns chestionarului). Ştefan Voinea. În acest caz e
foarte importantă distincţia dintre plăţile informale, care se fac nesolicitat
către medici şi care, din păcate, sunt o cutumă în sistemul medical românesc,
şi condiţionarea actului medical. Întrebarea din chestionarul de satisfacţie se
referă la condiţionarea actului medical. Aşa că în acest caz cei peste 4.000 de
pacienţi nu-mi pare deloc puţini, căci sunt peste 4.000 de cazuri în care se
pare că a avut loc o condiţionare a actului medical. Acest lucru e foarte grav.

Pentru
o mai bună cunoaştere a
părerii pacienţilor, experţii recomandă Ministerului ca mecanismul actual să
fie extins prin măsurarea satisfacţiei pacienţilor după vizita la medicul de
familie.