Într-o perioadă de criză economică şi financiară, slujbele temporare pot fi o alternativă viabilă la lipsa locurilor de muncă permanente.
La şapte ani de la aderarea României la UE, după ce a trecut vremea discuţiilor privind avantajele sau dezavantajele aderării, s-a ajuns la o perioadă de consolidare a apartenenţei la Uniune.
În anul 1964, psihiatrul american Boris Levinson lansa o nouă orientare în terapia persoanelor cu dizabilităţi: terapia cu ajutorul animalelor, delfini, peşti, papagali, cai, animale de companie, câini şi pisici.
La fiecare 4 secunde, în lume, o persoană este diagnosticată cu boala Alzheimer. În România, din aproximativ 270 de mii de persoane suferinde, doar 35 de mii sunt diagnosticate, cel mai des, în fazele tardive.
Predată pe tot parcursul ciclului preuniversitar – de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a –, religia, ca disciplină şcolară, a fost contestată de unii părinţi şi de o parte a societăţii civile, invocându-se libertatea religioasă.
Din 2008, în programa de liceu, a fost introdus ca un curs opţional, cursul de istorie a comunismului.
La şapte ani de la aderarea României la UE, după ce a trecut vremea discuţiilor privind avantajele sau dezavantajele aderării, s-a ajuns la o perioadă de consolidare a apartenenţei la Uniune, prin creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei cu priv
Alăturarea cuvintelor economie socială pare a fi, la prima vedere, o contradicţie. Economia, aşa cum o ştim majoritatea dintre noi, este orientată spre profit şi consum.
Ziua Mondială a Radioului, marcată anual pe 13 februarie, se celebrează ca urmare a deciziei luate la cea de-a 36 Conferinţă Generală a UNESCO din noiembrie 2011.
Atraşi de posibilităţi variate de angajare, dar şi de un salariu satisfăcător, tot mai mulţi români pleacă la studii în străinătate....
La sfârşitul anului trecut, prin intermediul evaluărilor PISA, societatea românească a avut prilejul să compare nivelul de pregătire al tinerilor din România cu cel al elevilor din alte 64 de state din toată lumea.
Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi.
În România, 47,2% din populaţie trăieşte la ţară. La prima vedere, s-ar putea crede că aici, oamenii îşi pot asigura strictul necesar cultivându-şi grădina şi crescând animale pe lângă casă. Sărăcia severă nu şi-ar găsi, astfel, locul aici.
România ocupă un loc fruntaş în Europa în privinţa consumului abuziv de alcool. Nu există un profil exact al consumatorului de alcool, dar specialiştii susţin că factorul genetic joacă un rol important.
Într-o lume globalizată, în care aceleaşi mărfuri circulă rapid dintr-o ţară într-altă, cât de româneşti sunt, de fapt, bucatele de pe masa noastră? Provin ele din agricultura sau industria alimentară locală, ca să le mai putem numi autohtone?