Pericolele digitalizării în rândul tinerilor

În România, ţară aflată pe locul II în UE în privinţa numărului de femei angajate în domeniul TIC, 81% dintre fetele cu vârste între 16 şi 24 de ani accesau zilnic internetul în 2017.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Christine Leșcu, 31.10.2018, 10:45

În România, ţară aflată
pe locul II în UE în privinţa numărului de femei angajate în domeniul TIC, 81%
dintre fetele cu vârste între 16 şi 24 de ani accesau zilnic internetul în
2017. Printre băieţii de aceeaşi vârstă, ponderea era de 82%. Totuşi, când ne
referim nivelul participării tinerilor din România la dezbateri de idei pe
internet, procentele scad mult sub media europeană: doar 16% dintre tinere şi
20% dintre tineri erau interesaţi să facă schimb de idei în urma citirii unor
articole din presă sau apărute pe bloguri. Dacă acest tip de dezinteres poate
fi explicat printr-un dezinteres general al tinerilor europeni faţă de implicarea
politică şi civică, alte date privind abţinerea de la exprimarea opiniilor pot
avea alte cauze. De pildă, în UE 12% dintre fetele de 15 ani au primit mesaje
de hărţuire online comparativ cu 7% dintre băieţi. Iar în România, un studiu
realizat de compania IT Bitdefender în toamna anului trecut indica faptul că patru din cinci
adolescenți cu vârsta sub 18 ani spun că au fost ținta hărțuirilor în mediul
online. Experţii din cadrul Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE) au observat o
corelare între agresiunile pe internet sau cyberbullying şi reţinerea de la
exprimare, mai ales a fetelor: 51 % dintre tinere şi 42 % dintre tineri ezită să mai participe la
dezbateri online după ce au fost hărţuiţi.

Amănunte ne oferă Blandine Mollard, expertă EIGE: Există indicatori foarte preciși care arată că fetele sau femeile tinere
își adaptează comportamentul online după ce au fost martore la comentarii sau
postări abuzive sau au fost chiar ele ținta unui abuz. (…) Nu se mai implică
în dezbateri online și nici nu mai participă la conversații. Și băieţii își
adaptează comportamentul, dar într-o măsură mult mai mică decât fetele.
(…)Tinerii – fete și băieți – petrec foarte mult timp pe internet pentru a
citi știri, a-și forma concepția despre lume și a-și formula diverse opinii. De
aceea, credem că, dacă fetele se folosesc de spațiul virtual doar într-o
manieră pasivă și nu participă, prin opiniile lor, la transformarea acestui
spațiu, ele ratează, poate, o serie de experiențe formative. În al doilea rând,
avem o generație de băieți foarte activă online, care se exprimă din plin, dar
care interacționează doar între ei, mai puțin cu fetele. Scade, în felul
acesta, posibilitatea ca ei să discute și să facă schimb de idei cu tinerele.

În plus, câţi dintre adolescenţi aleg să recunoască faptul că au fost ţinta
hărţuirii şi că, drept urmare, refuză să-şi exprime opiniile? Conform
psihologului Nansi Lungu, studiile îi iau în calcul doar pe cei care recunosc
că au fost hărţuiţi, iar fenomenul este, probabil, mult mai răspândit decât
transpare din statistici. Atacatorii sunt, de obicei, tineri de aceeaşi vârstă
cu victima, iar atacul iniţiat e declanşat, în general, de un cunoscut. Partea cea mai neplăcută este că, de obicei,
hărțuirile acestea vin în lanț, se instalează un atac colectiv asupra victimei, consideră Nansi Lungu, iar efectele
asupra victimei pot fi devastatoare: Un tânăr sau un adolescent care nu
înțelege de ce este atacat și de ce atâta ură s-a dezlănțuit asupra lui poate
fi afectat pe o lungă perioadă de timp, căci el se află în plină dezvoltare
psihică. Atacurile de acest gen nu pot fi prevenite, căci declanșarea lor ține
de întâmplare. Coagularea lor, însă, se face în cascadă, atacurile devin din ce
în ce mai numeroase și mai agresive.

În România, principalele motive pentru
cyberbullying ţin de înfățișarea și vestimentaţie, 67% dintre mesaje de hărţuire referindu-se la
acest aspecte. Alte motive frecvente pentru care tinerii sunt hărțuiți sunt
hobby-urile și preocupările de zi cu zi (30%), situația materială a familiei
din care provin (13%), rezultatele de la școală (12%) și orientarea sexuală
(8%). Aceste motive sunt, de obicei, aceleaşi cu motivele hărţuirii clasice,
hărţuirea din lumea virtuală fiind o prelungire a celei din lumea reală, dar
amplificată în anumite privinţe. Un exemplu în acest sens este cel al
standardelor de frumusețe, avertizează Blandine
Mollard: Standardele de frumusețe sunt
întâlnite peste tot. N-au apărut odată cu internetul. Dar în lumea offline sau
atunci când te afli pe stradă sau la serviciu, vezi o varietate de tipuri
umane, de trupuri și de stiluri vestimentare. Dar pe unele rețele sociale,
predomină, poate, un singur tip de aspect fizic/de înfățisare. Și asta începe
să te afecteze. E vorba, deci, de intensitate sau de magnitudine. Totul este
legat de durata petrecută de tineri online.

Hărţuirea
online nu poate preîntâmpinată la modul concret, căci este imprevizibilă, ţine
mai mult de context, iar motivele aparente sunt de multe ori doar pretexte ale
manifestării unor înclinaţii violente. De aceea, accentul trebuie să cadă pe
reacţiile post-factum şi pe educaţie, consideră Nansi Lungu: În general, atacatorii sunt descurajați nu de calitatea
contra-argumentelor, ci de numărul celor care sar în apărarea celui atacat. De
aceea, fenomenul e și mai îngrijorător, căci noi nu avem o coeziune socială
foarte mare. Copiii nu au în jurul lor exemple de apărare a celui mai slab.
Poate în mod formal, la școală, sunt învățați asta, dar în societate, nu văd
acest lucru. Din cauza unei educații precare – dar și pentru că așa e întocmită
natura umană -, fiecare individ – chiar și o fostă victimă sau, mai ales, o
fostă victimă – se poate trezi că este agresor într-un anumit context. Atâta
timp cât noi acceptăm – și în mediul online se acceptă destul de mult -
propagarea unui anumit tip de ură și agresivitate, se va găsi mereu cineva care
să se alăture grupului de atacatori. De ce? În felul acesta se simte puternic,
nu mai poate deveni victimă. Ar trebui educată și atitudinea celor care privesc
de pe margine. Ei ar trebui să intervină mai des.