Provocarea de a fi voluntar
Programul educaţional Ajungem MARI s-a născut în urmă cu un an dintr-o foarte mare dorinţă de a-i ajuta pe copiii din centrele de plasament din capitala României să devină adulţi responsabili.
Corina Sabău, 02.09.2015, 04:46
Programul educaţional Ajungem MARI s-a născut în urmă cu un an dintr-o foarte mare dorinţă de a-i ajuta pe copiii din centrele de plasament din capitala României să devină adulţi responsabili, independenţi şi încrezători în forţele proprii. Prin programe educaţionale de lungă durată şi adaptate nevoilor lor, ei pot depăşi trauma instituţionalizării sau a vieţii în familii dezorganizate în care au loc frecvent abuzuri si nedreptăţi. Aceasta este miza celor de la Ajungem Mari. Iarina Ştefănescu, fondatoarea Programului educaţional Ajungem Mari. Programul educaţional Ajungem Mari a pornit după ce am fost implicată într-un proiect de limba engleză în centrele sociale. Şi mi-am dat seama că două ore de educaţie pe săptămână prin joc pentru copii, alături de voluntari care îi încurajează şi îi învaţă lucruri într-un mod interactiv, înseamnă enorm. Atât prin cunoştinţele cât şi prin valorile pe care şi le însuşesc, prin încrederea şi deschiderea pe care o capătă.
De când au intrat în Programul Ajungem Mari, Iulia Blaga şi Andreea Dumitru nu s-au rezumat la ateliere de cinematografie şi de scriere creativă. I-au dus pe copii la cinematograf, au vizitat împreună cu ei muzee, librării, au plantat flori şi au pictat, i-au scos în parc, le-au arătat un oraş pe care mulţi dintre ei nu avuseseră ocazia să-l descopere. În opinia celor două voluntare, demotivarea, atât a copiilor, cât şi a personalului din centre este una din cele mai mari probleme ale sistemului. Andreea Dumitru: Copiii nu sunt motivaţi să facă paşi spre viitorul lor, poate pentru că nu au prea multe alternative nici în centru, nici în afara lui. Se ştie, la 18 ani părăsesc centrul într-un necunoscut total. Noi, voluntarii, asta încercăm să le arătăm, că fiecare dintre noi a reuşit cumva în viaţă, că fiecare dintre noi şi-a ales în final drumul. Aş vrea că şi aceşti copii să înţeleagă că nu e totul predestinat, că mai există şi alte lucruri în afara celor pe care le văd în instituţii, că se pot dezvolta şi în afara acestui sistem. Uneori avem impresia că noi, voluntarii, suntem o picătură într-un ocean şi că tot ce facem într-o oră cu copiii se năruieşte după.
A fi voluntar presupune multe calităţi. Perseverenţa este, cu siguranţă, una dintre ele.
Iulia Blaga: Este foarte mult de lucru cu ei, dar senzaţia mea e că sunt foarte receptivi. Şi cred uneori că ce le spui astăzi vor uita mâine, aşa cum au dărâmat paharele cu seminţe pe care le-am plantat într-un weekend dar, pe de altă parte, am senzaţia că ce le spunem noi rămâne undeva pentru totdeauna. Le-am arătat într-o zi The Kid regizat de Charlie Chaplin, le-a plăcut foarte mult, iar la un moment dat, unul m-a întrebat, “doamna, aţi fost şi dumneavoastră acolo în film? N-am ştiut ce să le răspund, dar probabil că atunci când le arăţi un film, pentru ei ai fost acolo, cu Charlie Chaplin şi cu cei care au filmat. “
Andreea Dumitru: Cel mai mult am avut si eu de luptat cu această atitudine a personalului şi a copiilor, rezumată, pe scurt aşa: Tu nu ştii nimic, tu nu poţi nimic, tu nu vei ajunge nimic. Şi m-am bucurat în fiecare zi când am văzut un gest infim în direcţia opusă. M-am ataşat foarte tare de câţiva copii de la centrul unde fac voluntariat, dar în special de doi copii care aproape că nu au familie şi vreau să lucrez cu ei pe termen lung tocmai pentru că mi se pare o provocare să lucrezi cu un copil căruia nu i se dă nici o şansă la început. Despre care ţi se spune din prima zi că are un IQ atât de redus încât nu va fi capabil de nimic. De asemenea, vreau să-i scot cât mai mult din centre pe copii şi să-i duc în cât mai multe locuri ca să-i văd înflorind. Pentru că sunt sigură că vor înflori în câţiva ani şi vor recupera.
Iulia Blaga: Chiar şi micile progrese de gramatică pot fi considerate progrese. Dacă îi corectezi de câteva ori, înţeleg. Şi eu încerc să mă uit la lucrurile mici care îmi ies. De exemplu, fac alfabetizare cu un băiat pe care l-am rugat să respecte orele stabilite împreună şi am observat că a început să se ţină de cuvânt. Am mers la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa şi la librărie, la Cărtureşti Carusel, unde văzând atâta lume, atâtea cărti, s-a speriat, nu ştia cum să reacţioneze, i se părea că toţi copiii sunt mai deştepti, mai drăguţi, mai iubiţi şi mai apreciati decât el. Pănă la urmă ne-am aşezat undeva şi ne-am uitat într-un album cu motociclete şi i-a plăcut foarte mult, ne alegeam pe rând câte o motocicletă, aşa cum fac copiii. Şi când am mers cu el la Festivalul Internaţional de Film NexT Kids am observat că are o manualitate foarte dezvoltată, o artistă îi învăţa pe copii să facă rochiţe din sârmă pornind de la personajele din filme şi el a făcut una, apoi mi-a dăruit-o. Si mă gândesc să-l ajut să-şi dezvolte acest talent.
Iarina Ştefănescu, fondatoarea şi coordonatoarea Programului educaţional Ajungem Mari.
Mi se pare foarte util ca odată ce îi cunoaştem pe copii intrând în centre prin proiectul de voluntariat Dă-ţi pasiunea mai departe! să facem şi nişte activităţi de orientare profesională şi să le descoperim vocaţia, abilităţile, pentru a-i ajuta pe termen lung. Următorul ar fi să pornim în forţă proiectul Îndrăzneşte să visezi!, prin care să-i ducem în diverse fabrici, companii, pentru a avea discuţii cu oamenii din diverse medii. În multe cazuri copiii nu au modele şi nu cunosc mare lucru despre ce presupune o profesie, şi atunci e normal să fie dificil pentru ei să-şi găsească drumul. De aceea au nevoie de oameni care să le spună că au trecut şi ei prin incertitudini, greutăţi, dar că până la urmă au reuşit.
O veste bună este că Programul educaţional Ajungem Mari se extinde şi în afara Bucureştiului. Timişoara, Iaşi, Cluj, Buzău sunt următoarele oraşe unde vor ajunge voluntarii incluşi în program.
