Orfelinatul de urşi

Februarie este o lună în care ursul este sărbătorit de două ori. La data de 2 februarie este ziua ursului brun şi a marmotei, de altfel, iar pe 27 februarie, ziua ursului polar. În rubrica din această săptămână vorbim despre situaţia urşilor orfani din România şi despre modul în care putem contribui la bunăstarea lor.

Ana-Maria Cononovici, 27.02.2026, 14:57

În mentalul popular românesc, ursul carpatin este o prezență frecventă în calendarul popular. La fel ca și lupul, cele două sălbăticiuni au cicluri de sărbători care le sunt dedicate, zile ce punctează momentele importante ale ciclului de reproducere al acestor animale și perioadele lor de maximă activitate. În calendarul popular zilele dedicate ursului sunt numeroase: Macavei (1 august), Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de Iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 februarie) şi Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii). Februarie este o lună în care ursul este sărbătorit, pe plan mondial, de două ori. La data de 2 februarie este ziua ursului brun şi a marmotei, de altfel, iar pe 27 februarie, ziua ursului polar.

Cu această ocazie, vă prezentăm situaţia urşilor orfani din ţara noastră. În România există Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, singurul loc din Europa unde puii de urs, care, din diferite cauze, rămân fără mamă, au șansa la o viață normală în sălbăticie după ce s-au dezvoltat suficient.

Cristian Remus Papp, Manager Naţional Departament Sălbăticie şi Arii Protejate, WWF România, ne-a explicat situaţia:
“Problema urşilor orfani este una reală şi din păcate autorităţile nu au o soluţie pentru ei. Este important de ştiut faptul că în fiecare an un anumit număr de pui de urs îşi pierde mama, în principal din cauza braconajului. Şi majoritatea, mai ales dacă sunt de câteva săptămâni, sau luni, nu prea au şanse să supravieţuiască fără ajutorul omului în acest caz. Şi aici intervine orfelinatul şi rolul acestuia. În România există un singur astfel de orfelinat, aproape de Bălan, în judeţul Harghita, iar în Europa mai există unul singur, şi anume în Grecia, însă sub capacitatea orfelinatului de la noi. Orfelinatul de lângă Bălan are rolul de a educa puii de urşi în locul mamei, de a le dezvolta deprinderi care să îi ajute să supravieţuiască în natură ulterior şi aici interacţiunea omului cu aceşti ursuleţi este aproape inexistentă, pe parcursul unui an şi jumătate, cât stau la orfelinat. Un singur om le dă hrana, printr-un sistem de scripeţi şi cabluri, sau cu ajutorul unei drone, pentru a amplasa hrana în diverse locuri. Iar la sfârşitul programului de reabilitare ei sunt eliberaţi în sălbăticie, fiind monitorizaţi cu colare GPS pentru a urmări succesul acestui program. La noi în ţară mai există şi un Sanctuar binecunoscut la Zărneşti, însă de acolo urşii nu mai sunt eliberaţi în natură. Practic ursuleţii care ajung acolo rămân până la sfârşitul vieţii lor în acel Sanctuar.”

Fără ajutorul pe care ursuleţii îl primesc în acest Orfelinat, ei ar avea o viață cruntă în țarcuri ilegale, ar putea ajunge în grădini zoologice, sau chiar ar putea muri. L-am întrebat pe Cristian Remus Papp, Manager Naţional Departament Sălbăticie şi Arii Protejate, WWF România, dacă nu este o exagerare să avem grijă de urşii orfani în situaţia în care pare că ţara noastră are o problemă cu numărul mare de urşi care ameninţă viaţa oamenilor din oraşele de munte:
“Legat de numărul mare de urşi pe care îi are România, aş zice că ne-am format o percepţie în acest sens din cauza urşilor habituali pe care îi putem vedea în multe locuri din ţară şi faptul că ei sunt prezenţi şi vizibili în mod constant dă oarecum impresia că suntem o ţară invadată de urşi. Cu siguranţă, efectivele sunt mari, însă între percepţie şi realitate există o diferenţă destul de mare. Şi dacă am reuşi să gestionăm aceşti urşi problemă, de exemplu, în patru-cinci ani să nu mai fie alţi urşi habituali care să le ia locul, conflictele ar scădea drastic şi imaginea asupra populaţiei de urşi ar fi diferită în timp. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne pese de ursuleţii orfani: să le dăm practic o şansă să ajungă urşi care stau în zone sălbatice, departe de om. Practic le putem da acea demnitate de care urşii habituali nu mai beneficiază.”

Orfelinatul de urși există pentru că natura are nevoie de timp ca să se vindece și animalele au nevoie de oameni care să protejeze, nu să perturbe. Fiecare gest de sprijin înseamnă hrană, îngrijire, spațiu, siguranță și șansa unei vieți cât mai aproape de sălbăticie până în momentul când ursuleţii sunt pregătiți să înfrunte singuri viața.

Cristian Remus Papp ne-a spus cum putem susține Orfelinatul de urși: “Oamenii pot ajuta şi contribui la funcţionarea acestui orfelinat prin donaţii şi în fiecare an aproximtiv 20 de urşi devin parte a acestui program de reabilitare. Aceasta este capacitatea orfelinatului. Şi este nevoie de capaciate umană, asistenţă veterinară, mai ales la primirea puilor orfani, care în cele mai multe cazuri sunt slăbiţi. Şi aici intră şi aprovizionarea cu hrană, care este vitală, dar şi aparatura pentru monitorizarea puilor, în timpul şi după eliberarea în sălbăticie.”

Orfelinatul de urşi poartă şi un nume semnificativ: Bear Again, transmiţând un mesaj cu referire la un proces de reabilitare a ursuleților, care ajung înapoi în sălbăticie ca indivizi veritabili ai speciei lor.