Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Brexit – un divorţ amânat

Prevăzută iniţial pentru 29 martie, separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană, decisă printr-un referendum în urmă cu aproape trei ani, nu s-a produs încă. Ineditul situaţiei lasă deschisă o listă care cuprinde o multitudine de consecinţe.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Brexit – un divorţ amânat
Brexit – un divorţ amânat

, 05.04.2019, 13:40

Prevăzută iniţial
pentru 29 martie, separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană, decisă
printr-un referendum în urmă cu aproape trei ani, nu s-a produs încă. Ineditul
situaţiei lasă deschisă o listă care cuprinde o multitudine de consecinţe.
Între timp, la Bruxelles, Comisia Europeană a anunţat
că a încheiat pregătirile pentru situaţia din ce în ce mai probabilă a unui
Brexit fără acord. Anunţul a survenit în condiţiile în care blocul comunitar a
acordat Londrei un termen pentru a-şi rezolva blocajul politic, dar este
sceptic că această amânare va da rezultate. În această ecuaţie complicată, în
care politicienii britanici sunt văzuţi de mulţi mai degrabă o piedică decât o
rezolvare a problemei, nu sunt de neglijat cei cărora le este tot mai clar că
ieşirea din blocul comunitar nu este o idee bună şi care au semnat în număr
impresionant o petiţie prin care să-şi facă opinia cunoscută.

Analistul
politic Cristian Pârvulescu despre cauzele şi consecinţele plecării Marii
Britanii din UE: Brexitul este o absurditate. El nu poate fi folositor
Marii Britanii şi orice om raţional înţelege lucrul ăsta. Explicaţiile
Brexitului sunt nenumărate. Pe de o parte, o campanie foarte bine orientată, scandalul
Cambridge-Analityca ne-a arătat căt de nefaste sunt reţelele sociale şi cum a
putut să fie exploatat Facebook-ul pentru a transmite fake-news unor grupuri
care au fost mobilizate să voteze pentru părăsirea UE. Deci, pe de o parte
reţelele, pe de altă parte trolii ruşi, care au jucat un rol important în
difuzarea acestor idei. Din păcate, dependenţa unei bune părţi a publicului de
Facebook, pe care îl vede ca un mijloc democratic şi gratuit de comunicare a
creat această situaţie. Nu este nici democratic, nu este nici gratuit, dovadă
că primele idei care se distribuie pe reţelele de socializare sunt ideile
extremiste.

Deci, avem toate acestea, plus nemulţumirea în zona rurală şi
marginală a Marii Britanii în raport cu zona urbană. A fost un autentic clivaj
rural-urban în care cei din zona rurală, care se vedeau victimele Uniunii
Europene, au votat fără să înţeleagă că votează împotriva intereselor lor.
Nimeni nu a prezentat consecinţele, spre exemplu situaţia complicată din Irlanda
de Nord sau din Scoţia nu au fost niciodată prezentate ca atare. Iar acordul nu
poate exista din cauza situaţiei speciale legate de Irlanda de Nord, unde UE a
rezolvat un război civil sângeros, care dura de zeci de ani şi care are
rădăcini de câteva sute de ani. Şi care nu va putea fi rezolvată în niciun fel
odată ce o frontieră reală ar apărea între Irlanda de Nord şi Irlanda. Iar
soluţia de compromis care a fost găsită nu este agreată de fundamentaliştii
naţionalişti din Camera Comunelor. De aici şi blocajul.

Dincolo de cauzele
votului pentru părăsire, avem o situaţie tristă, mai spune profesorul universitar
Cristian Pârvulescu. Potrivit acestuia, lumea vorbeşte despre Marea Britanie
care a decis, Marea Britanie nu este formată doar din 52% din populaţia sa,
care s-a pronunţat pentru ieşire, iar o democraţie ia în considerare întreaga
societate: O
problemă complicată nu poate fi redusă la o întrebare DA sau NU, ieşi sau
rămâi, pentru că nu ai cum să dai răspunsuri la aceste lucruri. Multe din
chestiunile care au apărut în negocieri au apărut fără ca cineva să se fi
gândit că se va ajunge aici. Noi avem o teorie în ştiinţa politică, se numeşte
neoinstituţionalis, şi care spune că schimbările nu există decât în mod cu
totul şi cu totul accidental dacă o instituţie este pusă pe şine. UE este o
instituţie care a fost pusă pe şine în 1950, deci ea are în favoarea sa o
istorie lungă, de succese şi de eşecuri, dar o istorie, nu a putut să fie în
niciun fel deraiată, deci va continua.

Şi mai spune ceva – politicul
joacă un rol determinant în raport cu celelalte domenii. Deci, nu socialul, nu
economicul, nu culturalul, religia şi aşa mai departe, ci politicul este cel
care determină până la urmă totul. În referendumul din Marea Britanie a fost
ideea năstruşnică a lui David Cameron că acest referendum pe care l-a vehiculat
ca să câştige alegeri naţionale este, de fapt, uşor de depăşit şi că-i va
întări poziţia în interior. A fost o eroare. Avem deja nenumărate experimente
cere ne arată că referendumul este ocazia pentru o bună parte a electoratului
de a-şi manifesta sentimentul de frustrare faţă de clasa politică. Şi asta s-a
intâmplat şi în Marea Britanie, a fost o frustrare manifestată. Cameron a ieşit
din istorie şi din politică, problema a rămas. Şi totul i se datorează lui,
acelui politician care a vrut să folosească un instrument ca să se legitimeze.

Referendumul reduce
lucrurile de o manieră îngrozitoare şi mai creează şi această presiune a
opiniei publice, spirala tăcerii, cum e numită în sociologie, mai spune Cristian
Pârvulescu, care îi face pe cei
care sunt mai degrabă contra să nu se exprime şi ca urmare tirania majorităţii
să se manifeste şi să distrugă democraţia.

Hacker sursă foto: pixabay@riky32
Viitorul începe azi vineri, 19 iunie 2026

Fraudă la un click distanță

Serviciile bancare online au devenit parte firească a vieții, în ultimii ani. Plătim facturi de pe telefon, transferăm bani în câteva secunde...

Fraudă la un click distanță
Dumitru Prunariu
Viitorul începe azi vineri, 12 iunie 2026

Spațiul, din nou o țintă?

Pe 14 mai 1981, România intra în istoria explorării spațiale – din echipajul navei Soyuz 40 lansată către stația orbitală Saliut 6 făcea...

Spațiul, din nou o țintă?
Roxana Mînzatu (Foto: Photographer: Christian CREUTZ Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Viitorul începe azi vineri, 05 iunie 2026

Uniunea Europeană împotriva sărăciei

Deși Europa este una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale lumii, milioane de europeni continuă să se confrunte cu lipsa resurselor necesare...

Uniunea Europeană împotriva sărăciei
Drapel NATO (pixabay.com)
Viitorul începe azi vineri, 22 mai 2026

NATO 3.0 – următorul pas logic în evoluţia Alianţei

Creată în 1949 pentru a descuraja expansiunea sovietică și pentru a apăra Europa Occidentală, Alianța Nord-Atlantică a devenit, după...

NATO 3.0 – următorul pas logic în evoluţia Alianţei
Viitorul începe azi vineri, 15 mai 2026

România în ecuația UE-Mercosur

Acordul comercial dintre UE și statele din Mercosur – Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay – reflectă direcția strategică a...

România în ecuația UE-Mercosur
Viitorul începe azi vineri, 08 mai 2026

Cât de pregătită e România pentru trecerea la euro

Declarația recentă a guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, potrivit căreia adoptarea monedei euro ar putea deveni noul...

Cât de pregătită e România pentru trecerea la euro
Viitorul începe azi vineri, 01 mai 2026

Un mediu online mai sigur pentru copii

Tehnologia digitală le poate oferi copiilor oportunități incredibile. Pot învăța mai repede prin intermediul instrumentelor interactive. Pot...

Un mediu online mai sigur pentru copii
Viitorul începe azi vineri, 17 aprilie 2026

Ignoranța costă

Afectează felul în care gândim, alegem și acționăm. Nu atrage atenția în mod direct și nu este percepută ca un risc real, ci ca o stare...

Ignoranța costă

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company