Zona Mării Negre şi tensiunile emergente din regiune

Tot mai mult, regiunea extinsă a Mării Negre capătă profilul unui pivot geopolitic, reprezentând un spaţiu de interes strategic pentru circuitele economice, dar şi un avanpost al NATO şi al Uniunii Europene.

Corina Cristea, 16.06.2017, 12:00

Tot mai mult, regiunea extinsă a Mării Negre capătă profilul unui pivot geopolitic, reprezentând un spaţiu de interes strategic pentru circuitele economice, dar şi un avanpost al NATO şi al Uniunii Europene. Toate acestea, în condiţiile în care sursele de insecuritate s-au diversificat în ultimii ani, având originea în fenomene precum terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă şi a tehnologiilor pentru arme de distrugere în masă, a materialelor fuzionabile şi a celor chimice şi biologice, traficul cu arme, droguri şi persoane, imigraţia ilegală. Pe acest fond, amplificarea luptei antiteroriste şi a celei împotriva crimei organizate, alături de sporirea competiţiei pentru resurse energetice şi căile de transport ale acestora au propulsat Marea Neagră în centrul atenţiei organismelor europene şi euroatlantice.

Pornind de la premiza că Marea Neagră reprezintă o axă strategică, tema a fost abordată recent şi la institutul Hudson din SUA, care, împreună cu Institutul Român de Cercetare, a organizat o conferinţă centrată pe tensiunile emergente în această regiune, din perspectiva securităţii militare şi energetice. Corespondentul Radio România la Washington, Doina Saiciuc, conturează contextul geopolitic al regiunii, aşa cum a fost el reliefat în timpul reuniunii: „De-a lungul celei mai mari părţi a istoriei înregistrate, Marea Neagră a fost o axă strategică, ceea ce rămâne şi în prezent. Astăzi, într-o regiune în care Rusia a anexat Crimeea şi sprijină insurgenţa din Ucraina de sud-est, unde Moscova asistă militar şi politic regiunile separatiste Transnistria din Moldova şi Abhazia din Georgia, unde Rusia îşi consolidează flota militară în Marea Neagră şi unde avioanele ruseşti hărţuiesc navele americane, trei ţări NATO sunt ţări de coastă la Marea Neagră şi trebuie să facă faţă extinderii prezenţei militare a Rusiei. Ele sunt: România, Bulgaria şi Turcia.”

Laurenţiu Pachiu, unul dintre fondatorii unui grup pentru politica energetică, a vorbit despre securitatea la Marea Neagră într-un moment în care, după anexarea Crimeii, România s-a văzut pusă în situaţia de facto de a avea frontiera comună în Marea Neagră cu Federaţia Rusă. „Dacă ne uităm la continentul european din perspectiva securităţii energetice de astăzi avem trei ameninţări şi provocări de securitate, ameninţările clasice – agravate astăzi de terorism, arme de distrugere în masă, conflicte regionale, eşecuri de guvernare în vecinătatea Europei, crima organizată-, schimbarea climatică şi ameninţări privind securitatea cibernetică, spune Laurenţiu Pachiu. Apoi, adaugă el, există dimensiunea internă a securităţii energetice, care în Europa are în faţă unele provocări. Dacă ne uităm la ţările UE, fiecare din ele are o politică energetică diferită: unele se bazează pe cărbune, unele pe energie nucleară, unele trebuie să importe mult gaz natural.”

În acelaşi timp, o provocare de securitate energetică majoră este reprezentată de faptul că majoritatea ţărilor UE depind de un singur furnizor de gaz natural: Rusia. Experţi în relaţii internaţionale şi diplomaţi au discutat şi la Constanţa, în sud-estul României, în cadrul „Black Sea and Balkans Security Forum – 2017” despre provocările cu care se confruntă ţările din regiune, între care securitatea energetică şi cea cibernetică, acţiunile de război informaţional şi militarizarea regiunii Mării Negre. Ambasadorul Sorin Ducaru, asistent al secretarului general al NATO: „La nivelul Alianţei, ne confruntăm cu cel mai complex context de securitate dintr-o generaţie. Există o combinaţie de ameninţări de tip convenţional clasic care sunt, poate, legate cu raţiunea de a fi a Alianţei, cealaltă categorie este categoria ameninţărilor neconvenţionale sau a noilor ameninţări, a celor emergente la adresa securităţii internaţionale şi a Alianţei – şi acestea vizează aspecte precum ameninţarea teroristă, ameninţările din spaţiul cibernetic, diversele forme de ameninţări hibride care combină forme convenţionale şi cele neconvenţionale, precum şi aceste tendinţe care vizează manipularea informaţională.”

În ceea ce priveşte măsurile care trebuie luate în faţa acestor ameninţări, Sorin Ducaru a precizat că abordarea Alianţei Nord-Atlantice are două componente: „Una vizează apărarea teritoriului aliat şi a ţărilor membre, cumva legată de raţiunea de a fi a Alianţei, apărarea colectivă, cealaltă componentă vizează proiectarea de stabilitate dincolo de teritoriul Alianţei, în primul rând de vecinătate, consolidarea capabilităţilor de apărare, în special în lupta împotriva terorismului, până la posibilitatea de a oferi anumite capabilităţi care să asigure capacitatea lor de a răspunde eficient în faţa acestor ameninţări.” Prin prisma factorilor determinanţi pentru securitatea regională, politica externă a Bucureştiului este construită pe ideea că Balcanii de Vest şi Marea Neagră trebuie să fie tratate împreună din punct de vedere al ameninţărilor la adresa securităţii.