2010-07-31





















Arhiva :
Sportul în școală
(2009-02-11)
Ultima actualizare: 2009-02-18 14:34 EET
In ultimii ani, obezitatea a atins proportii alarmante în rindul tinerilor. Peste 14 milioane de persoane din Uniunea Europeana sunt supraponderale, din care peste 3 milioane sunt copii. Hrana bogată în zaharuri si grasimi nocive si lipsa activitatilor fizice sunt principalele cauze ale acestui fenomen. Tot mai multi elevi se deplaseaza cu masina personala la scoală iar cei care nu au mașină recurg la mijloacele de transport în comun chiar dacă școala lor se afla la o distanță mică de locuință. Un raport european arată că numarul de ore de educatie fizica predate în școli a scăzut din 2002 si pînă în prezent de la 121 de minute la 109 minute pe săptamina. Timpul liber elevii îl dedică internetului, televizorului sau altor activități lejere.


Daca în trecut, în România, sindicatele sau UTC-ul te obligau să mergi la crosuri sau la alte activitati si excursii, în prezent nu se mai participa la mișcare ne spune Aurelia Suciu, președintele Federatiei ‘’Sportul pentru toti’’:

‘’Din păcate, nici atunci si nici acum conceptul de cultura fizica, de mișcare pentru tine însuti, de bunavoie, nu a existat si încă nu exista. De 20 de ani, încercam să implementam acest nou concept si nu vorbesc numai de populatie vorbesc și de cei cei care ar trebui să sustina material, financiar si moral domeniul ’’sportul pentru toti’’. In prezent, mișcare se face acolo unde profesorii încă au suflet si conștiință si înțeleg că în afara de orele din program lucreaza si activitate extracuriculară impusa prin programă si platită sau activitate benevola. Sunt scoli în care înca se mai fac baschet, volei, handbal, fotbal si alte activitati sportive la care profesorii se prezinta cu echipe în olimpiada sportului scolar’’.


Nici terenurile de sport nu mai sunt cum erau odată. La Liceul Teoretic “C.A. Rosetti” din capitala, din cauza retrocedarilor, pe cele două terenuri de baschet au aparut o vila si un bloc iar piscina este închiriata pentru că n-au mai fost bani pentru a fi reamenajată pentru elevi. Profesorul de educatie fizică din această scoală spune că, din 8 clase de elevi, 20% din ei nu fac sport aducînd ca motive echipamentul prea greu pe care trebuie să-l care la scoala, comoditatea sau lipsa terenurilor de sport. Referindu-se la acestea, Aurelia Suciu mărturiseste:

‘’Unele scoli mai au terenuri de sport, unele nu au; iar acel program cu 400 de săli de sport (n.a.- initiat de Guvernul Romaniei în urma cu 8 ani) partial a fost realizat. Dar, din pacate, sunt școli cu săli de sport care stau închise iar elevii lucreaza aiurea prin săli de clasă sau prin curtile scolilor si salile sunt închiriate seara pentru diverse activitati sportive care aduc oarece bani scolii. Se practica arte martiale sau minifotbal pentru diverși ‘’domni’’ politisti din comunitatea locala.. se întimpla și asa din păcate! Există și cluburi sportive școlare care din pacate nu au capacitate atit de mare încit să cuprinda un numar mare de copii care poate si-ar dori să faca sport în cadru organizat.’’

La o alta scoala din capitala, un elev din clasa a 7-a ne spune:

“Baietilor le place mai mult ora de sport decit fetelor. Ele ramin, de obicei, în clasa si vin la ora de sport doar cind dăm normele de control... pentru note. Dar sunt si băieți, am vreo 2-3 colegi, care stau si ei în clasa la ora de sport si se joaca minijocuri pe telefon. Profesorul se supără și în ultimul timp chiar a venit în clasa si i-a scos pe toti afara la ora de sport..’’


Pentru multi elevi sportul este un motiv de stres din cauza baremurilor greu de realizat ne mai spune Aurelia Suciu:

’’Dupa părerea mea programa scolara este încă prea putin flexibila. In loc copilul să mearga cu drag la orele de educatie fizica el merge cu stres pentru că sunt normele prea grele. De exemplu, la gimnastica, au de facut tot felul de sărituri, rostogoliri si alte lucruri care pe unii îi depăsesc si cel mai simplu este sa se duca să-si ia o scutire. Eu, de exemplu, cînd lucram în învățămînt, găsisem calea să-i fac pe elevi să le placă mișcarea, să vină cu drag la aceste ore..’’


In afara orelor de sport din școli, elevii beneficiaza si de alte locuri care sunt puse la dispozitia lor. Este vorba de cluburile scolare prezente în fiecare sector. La Clubul copiilor din sectorul 1 vin copii, de la grădinite pînă la ciclul preuniversitar, din orice sector al capitalei. Toamna se merge prin școli cu ofertele educationale si de la 1 octombrie se fac înscrierile, ne spune Steliana Stefan directoarea Clului scolar din secotul 1:

“Cam 2000 de copiii pe saptamină trec pe la cluburile copiilor din fiecare sector. La mine, la Clubul copiilor din sectorul 1, avem două amplasamente: unul în Bucurestii Noi unde am o clădire si o singură sala de gimnastica si altul la Baza sportiva ‘’Ciresarii’’, unde avem cinci terenuri de sport gata amenajate si reabilitate de anul trecut. Anul acesta urmeaza să reabilitam si terenul de fotbal iar ca spatiu de interior, pentru activitati de mișcare pentru copii, nu avem decit o salita mica în care facem gimnastica aerobica, ritmica, dansuri populare, dans modern. Iar afara avem conditii pentru handbal, baschet, tenis de cîmp, șah, volei, alte jocuri sportive.’’

Cu toate că Parlamentul European a recomandat, la sfîrșitului anului 2007, tuturor statelor membre să creasca numarul orelor de educatie fizică la trei pe saptamînă, în Romania nici cele doua ore pe săptamîna nu sunt respectate. Măsurile luate de Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii urmăresc scăderea numărului de scutiri medicale de la orele de educație fizica iar elevii scutiti medical să fie prezenți obligatoriu la orele de educație fizica fără să li se acorde note si fără să li se încheie media. Tot Ministerul Educatiei a aprobat o noua metodologie privind eliberarea scutirilor medicale precum si baremul medical cuprinzînd afectiunile pentru care se acorda scutirile.
(Teofilia Nistor)
 
Bookmark and Share
WMA
64kbps : 1 2 3
128kbps : 1 2 3
MP3
64kbps : 1 2 3
128kbps : 1 2 3
AAC+
48kbps : 1 2 3
64kbps : 1 2 3
Ascultați programele în limba română pe canalul 2, în WMA, MP3 sau AAC+
Ascultați
Orele la care puteți asculta programele realizate de Serviciul Român RRI
Ora (ora României)
01.10 - 02.00 (D-L) 17.00 - 18.00 (L-D)
02.00 - 04.00 (S-D) 18.10 - 19.00 (S-D)
02.00 - 05.00 (L-V) 19.00 - 20.00 (L-D)
10.15 - 11.00 (L-V) 20.00 - 22.00 (L-D)
11.00 - 13.00 (L-S) 22.10 - 23.00 (S-D)
15.00 - 16.00 (L-V, D) 23.00 - 24.00 (L-V)


Mascota istorica a RRI