Azka Pratikno, din Indonezia
Azka Pratikno vine din Indonezia, unde a studiat Relații Internaționale și Studii Politice la Gadjah Mada University.
Hildegard Ignătescu, 23.04.2026, 16:16
Azka Pratikno vine din Indonezia, unde a studiat Relații Internaționale și Studii Politice la Gadjah Mada University. În prezent este profesoară, predă limba engleză în București, la liceul teoretic Școala mea. Tot la București, a lucrat la Avenor College, unde a organizat un club de dezbatere și a primit și o recunoaștere: profesoara anului 2019-2020.
De-a lungul timpului, a făcut mai multe cursuri de specializare și dezvoltare profesională. Am rugat-o să ne povestească cum a ajuns în România și în ce context s-a întâmplat acest lucru.
„În primul rând, vă mulțumesc foarte mult că m-ați invitat aici. Am venit în România în 2015. Am venit pentru o relație care a durat puțin, însă pentru care am fost mereu recunoscătoare, pentru că m-a dus aici, în România. Atunci locuiam în Brașov și după aceea m-am mutat în București. Eram și profesoară când eram la facultate, așa că am continuat să lucrez ca profesoară de engleză aici.
Am predat la adulți cu precădere, dar am descoperit că îmi plac copiii mai mult. Am început cu o tabără de vară, care se numește Tabăra 365 de zile și de atunci încolo am început să lucrez la un centru de limbi străine și apoi la o școală, până să ajung aici, să fiu profesoară de dezbatere, de tabere de vară și profesoară de gimnaziu de limba engleză.”
Cum i s-a părut România, dat fiind că venea dintr-o țară complet diferită, cu o cultură diferită, religie, mâncare, natură, anotimpuri, altfel?
„Oamenii mă tot întrebau, cum a fost prima ta iarnă? A fost frig sau nu? A fost zăpadă? Cum a fost zăpada prima oară? De fapt, nu era prima oară, că prima mea iarnă a fost în Norvegia, am fost când aveam 17 ani. Dar când m-am mutat în Brașov, era un pic cam frig. Am ajuns în martie și nu m-am obișnuit foarte repede cu iernile. De fapt, asta este partea grea la viața în România.
Dar în ce privește mâncarea, spre exemplu, sau natura, am văzut că sunt multe asemănări cu Indonezia. Suntem oameni calzi, și indonezienii și românii și suntem foarte primitori. Am văzut că românii sunt foarte primitori, mai ales cu străinii, din experiență proprie.
Iar despre mâncare, aveți mai multe mirodenii aici, mai mult gust. E la fel cu ce avem și în Indonezia. Acolo este un pic mai picant, aici e mai ok și îmi place foarte mult.
Partea de natură îmi place enorm în România. Când trăiam în Indonezia, n-am fost niciodată la munte. Și nu m-am dus la mare prea des, deși trăiam într-o insulă. Dar aici m-am dus foarte mult la munte, cu echipa de tabere, spre exemplu. Și mi se pare desoebită chestia asta în România.
Românii apreciază natura foarte mult. Și nu cred că am întâlnit oameni care respectă sau apreciază natura atât de mult ca în România. Așa că mă simt deja acasă.
Oamenii mereu mă întrebau, dar nu simți că există o diferență? Nu ți-e dor de casă? Acum, după 10 ani, 11 ani de trăit în România, simt că aici este acasă pentru mine. Și, când mă duc în Indonezia, spre exemplu, zic că mă duc la mama. Sau mă duc în vacanță. Deci mă simt deja acasă în România.”
Totuși, există și niște lucruri care nu funcționează cum trebuie, care deranjează în România.
„Da. Mereu există niște plusuri și minusuri oriunde trăim. Ce nu mi-a plăcut prea mult în România la început a fost că iarna era grea. Mereu este lungă.
Apoi, nu mi-a plăcut birocrația. Dar m-am obișnuit cu actele, cu viza, cu permisul de ședere.
Am auzit că în România oamenilor nu prea le place traficul. Dar eu am pățit și mai rău, așa că sunt mulțumită de trafic.
În afară de asta, România este foarte ok pentru mine. Adică ne descurcăm. Noi trebuie să începem de undeva, ca să putem să urcăm. Când am venit prima oară, nu prea știam unde sunt, cum este România, cum să vorbesc limba română. Am învățat de la zero, așa că n-am avut atâtea păreri despre România. Dar după cinci ani, după 10 ani, am văzut că noi în România nu suntem jos. Nu îmi place asta, nu îmi place cealaltă, dar am văzut că am urcat și un pic mai sus. Adică suntem la mijloc acum. Mergem spre dezvoltare mai bine. Și cred că acolo trebuie să ajungem toată lumea.”
Azka Pratikno se vede aici în viitor. Locuiește la București de aproape zece ani și are de gând să se stabilească aici definitiv, dacă e posibil. Am întrebat-o dacă familia ei a venit în România și ce le duce de la noi când merge în vizită în Indonezia.
„Nu, din păcate, nu au venit deloc. Am venit dintr-o familie mai mare, am trei frați, toți mai mici ca mine – un frate și două surori mai mici. Așa că părinții mei nu prea au cum să călătorească. Dar mă duc eu, merg acasă în fiecare an. Este mereu câte un eveniment, câte o nuntă.
Noi, fiind musulmani, nu prea duc foarte multe băuturi sau salam, sau ceva de genul ăsta, care este specific românesc. Așa că am adus ce-i place mamei – cănile din Horezu. Așa ceva mai crafty, ceramică, ceva pentru acasă. Magneți sau niște haine tradiționale.”
Și de acolo a adus ceva în România? Îi lipsește ceva din Indonezia?
„Acum cinci ani puteam să zic că mi-a fost dor de ceva. Dar acum, pentru mâncare, spre exemplu, poți găsi orice fel de condimente, în Obor, sau în mai multe magazine din București, care aduc condimente din Asia. Așa că nu prea mi-e dor de ceva din Indonezia, în afară de familia mea, bineînțeles.”
