De la Armindeni la 1 Mai
De la sărbătoarea de Armindeni, marcată altădată printr-o petecere în aer liber la care se consuma carne de miel şi se bea vin pelin, se ajuns ca, în aceeaşi zi, de 1 Mai, românii să consume, în mod tradiţional, mititei şi să bea bere.
Ștefan Baciu, 01.05.2026, 14:35
La 1 Mai este marcată Ziua Internaţională a Muncii şi tot în această zi în România este sărbătoarea de Armindeni. În această zi era obiceiul ca porţile şi ferestrele gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor. Această sărbătoare era însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu, aromatizat cu pelin.
La origine se află obiceiul crescătorilor de oi din spaţiul românesc de a se reuni, în perioada dintre 23 aprilie – sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai – sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pentru a stabili locurile unde unde vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei care vor păzi oile.
Datorită acestui vechi obicei pastoral, au apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de 1 mai, când este sărbătoarea de Armindeni, obiceiul era să se consume carne la grătar şi vin pelin, pentru a fi puternic şi rumen în obraji. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de Arminden mai este numită şi „Ziua Pelinului” sau, din cauză că se consuma vin pelin în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.
În România, vinul pelin este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat. Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aerul care, odată cu încălzirea vremii, deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare, coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână, maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.
În timp, acest obicei a suferit transformări, de 1 mai fiind consumaţi preponderent mititei, iar vinul pelin fiind înlocuit de bere. De fapt, românii ies la iarbă verde nu doar de 1 mai şi obişnuiesc să pună pe grătarul cu cărbuni carne de porc sau de pui, cârnaţi, precum şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este şi varianta de a pune pe grătar peşte, precum scrumbia, care poate fi prinsă în plase numai în perioada primăverii, atunci când migrează pe Dunăre.
Conform statisticilor din ultimii ani, în ziua de 1 Mai, în România se pun pe grătar între 20 şi 30 de milioane de mititei. Sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar care îşi găsesc echivalent în bucătăria balcanică. Mititeii (chiftele de formă cilindrică) sunt alcătuiţi din carne tocată şi din multe mirodenii, reţetele fiind diferite. Asemănători ca mod de preparare cu kebap-ul turcesc, mititeii seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compoziţie este folosită şi carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.
Iniţial, mititeii erau pregătiţi din carne de oaie şi ceva mai puţină carne de vită deoarece în spaţiul românesc vita era folosită în special pentru tracţiune sau ca animal de lapte, însă în timp carnea de porc a intrat pe lista ingredientelor. Magazinele şi măcelăriile oferă mititei făcuţi cu carne de porc şi de vită sau din carne de vită şi de oaie, precum şi mititeii în care se pune, în proporţii egale, carne de porc, de vită şi de oaie. Pe lista condimentelor se află piper negru măcinat, cimbru uscat, enibahar, usturoiul transformat în mujdei şi sare. După ce au fost întorşi pe grătar de pe o parte pa alta pentru a se prăji uniform, mititeii se servesc calzi, cu pâine şi muştar, chiar şi cu cartofi prăjiţi, în spirit de concurenţă cu hamburgerul american şi, bineînţeles, împreună cu o bere rece.
Carnea tocată trebuie amestecată într-un vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă incriminatul bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva ore pentru ca aromele să se întrepătrundă. După aceea, se scoate vasul de la rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar. Poftă bună!
Nimic nu se compară însă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vită şi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi mod de prepapare cu kebap-ul turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.
Pentru a pregăti mititei, avem nevoie de carne de vită, de porc şi de oaie în proporţii egale. Ca mirodenii, avem nevoie de piper măcinat, de cimbru uscat, enibahar, o căpăţână de usturoi pentru fiecare kilogram de carne, usturoi transformat în mujdei şi puţină sare. Tocăm carnea şi adăugăm fie grăsime de vacă sau de oaie, fie zeamă obţinută din fierberea unor oase de vacă. Carnea tocată trebuie amestecată într-un vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva ore. După aceea, se scoate vasul de la rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar sau cu cartofi prăjiţi, în spirit de concurenţă cu hamburgerul american.
