Enciclopedia RRI: Bernhard Stolz
Între călătorii străini care au trecut prin spațiul românesc în secolul al 19-lea s-a numărat și germanul Bernhard Stolz. În drumul lui către Constantinopol, el a trecut prin București și a lăsat texte, inedite până acum, despre percepții de la începuturile modernizării Principatelor Române.
Steliu Lambru, 03.05.2026, 12:16
În secolul al XIX-lea, printre străinii care ajungeau în București se afla și jurnalistul și profesorul Bernhard Stolz, un german care sosea într-o Românie aflată în zorii modernității și în plin proces de constituire. Plecat în împrejurări încă neclare din Imperiul habsburgic, el călătorise de la Praga spre est, trecuse prin Pesta și ajunsese la București unde se stabilea cu întreaga familie. Aici găsea idei moderne care inflamaseră mințile elitelor române și care își doreau cu ardoare o nouă societate. Însă realitatea în care ajunge praghezul Stolz, devenit bucureștean, era una a înapoierii și unde totul trebuia făcut de la zero.
Ioana Pârvulescu este scriitoare și publicistă și a ținut să spună că perioada de început a europenizării României, când Stolz ajunge în București, a însemnat și cunoașterea directă, de la om la om, a locuitorilor Europei. ”Schimbul cultural în secolul al 19-lea era între români și europeni, mai ales o bună parte dintre germani erau foarte apropiați de România și schimbul era dublu. Europenii dădeau cu ochii de o țară care părea departe-departe, un loc uitat de lume, pe de altă parte își dădeau seama că românii nu erau, cum spunea Alecsandri, antropofagi. Românii erau chiar o soțietate foarte plăcută, spunea Alecsandri. Așa a apărut și ficțiunea străinului în proza română, ochiul străinului care ne vede altfel. Sigur că acest ochi al străinului aparținea și românilor care studiau în străinătate, se întorceau și priveau cu ochi de străin la conaționalii lor.”
Bernhard Stolz vine în Muntenia și încearcă să se integreze. Cu toate că găsește o lume dinamică, în transformare, istoricul și scriitorul Alina Pavelescu spune că și el trecea prin ce treceau toți care își lăsaseră în urmă locurile natale. ”Este Bernhard Stolz, firește, cel care trăiește evenimentele din Muntenia, dar este, de fapt, întreaga familie Stolz. Și, prin extrapolare, este întreaga comunitate de germani din România, care trăiesc ca niște expați, până la urmă foarte asemănători cu cei din zilele noastre, cel puțin la nivelul trăirilor personale și al sentimentului de singurătate pe un tărâm străin. Și asta se vede, sigur că mai puțin din articolele pe care Bernhard Stolz le trimite la Praga în revista Ost und West. Se vede mai mult în corespondența personală a lui și a soției lui. Poate că nu ne flatează pe noi, ca români, dar spune și Bernhard Stolz, și constată și istoricii secolului al 19-lea, cel puțin în prima jumătate a acestui secol, scrisul era mai puțin răspândit printre români. Ca atare, sursele care ne permit să captăm nu doar viața administrativă, viața instituțiilor, ci viața pur și simplu, viața cetățenilor obișnuiți, sunt mult mai rare în istoriografia română.”
Bucureștiul lui Stolz se regăsește în scrierile tuturor celor care trec prin el, în acea perioadă, cu cuvintele și ideile timpului. Alina Pavelescu. ”Acest București este Bucureștiul care prelucrează fantasma orientală a occidentalului Stolz, influențat și de contactele și de prietenia pe care le are cu C. A. Rosetti la vremea respectivă și, probabil, de întregul cerc în care Stolz ajunge să se învârtă, fiindu-i și profesor de engleză lui Rosetti la un moment dat. Este acest București îmbogățit cu nuanța de bazar în care se întâlnesc Estul cu Vest, Orientul cu Occidentul, musulmanii cu creștinii, și în care există și o imagine de Vest sălbatic, extrapolând un Est sălbatic al Occidentului european. Există și o imagine de El Dorado, de loc în care poți să-ți iei viața de la capăt, dacă ești dispus să sapi suficient de mult, la modul figurat, după aur. Și asta este ceea ce îi și aduce pe acei străini, pe unii dintre ei, într-un București care nu are nici măcar stabilitatea pe care va reuși s-o capete după 1866.”
Ioana Pârvulescu a citit însemnările lui Stolz și ale familiei lui și a găsit în ele și fragmente de existență tragică. „Scrisorile sunt cu adevărat niște capodopere și complet pe nepregătite, ca în viață, te ia destinul acestor oameni. Și sunt două scrisori cu adevărat tulburătoare. Una este cea în care el povestește cum pe un pat îi năștea soția un băiat și pe patul alăturat îi murea o fiică. Ne putem închipui cum poate să sune o asemenea scrisoare. Dacă ar fi fost într-un film de azi am fi spus că este o melodramă, că e invenție și că nu se întâmplă. Dar în acel secol se întâmpla destul de des așa ceva. La fel de tulburătoare este scrisoarea Dorei Stolz, și sunt destule scrisori ale ei, în care povestește necazurile anului 1843, care fuseseră nenumărate. Este aproape ironic că dintr-o scrisoare aflăm că, venind de la Istanbul, bărbatului ei i se furase bagajul, și în scrisoarea următoare ea povestește cum a murit chiar el. Sunt toate necazurile prin care trecuse, cu copilul mic, cu boli, cu tot ce ne putem închipui despre prima jumătate a secolului al 19-lea.”
Bernhard Stolz și familia sa au ales Bucureștiul, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ca loc de a trăi. Și a fost o alegere pentru un nou început.
