Continentul britanic şi insula europeană
Un proiect de unire a Europei, de acum mai bine de un secol, vedea toate ţările şi imperiile europene într-o singură uniune, cu excepţia Rusiei şi a Marii Britanii.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Marius Tiţa, 30.05.2015, 10:20
Un proiect de unire a Europei, de acum mai bine de un secol, vedea toate ţările şi imperiile europene într-o singură uniune, cu excepţia Rusiei şi a Marii Britanii. Ambele state erau văzute ca având spaţii de interes extra-european atât de mari, încât nu ar fi putut funcţiona în interiorul multinaţional al unei organizaţii care, oricum, ar fi avut o suprafaţă mai mică decât aveau, atunci, Rusia sau Marea Britanie. După al doilea război mondial, proiectul concret propus de Robert Schuman nu includea niciuna dintre cele două state. Rusia devenise Uniunea Sovietică, un imperiu cu o ideologie opusă celei occidentale, şi provocase o ruptură a continentului european. Londra luptase din greu împotriva Germaniei hitleriste şi îşi revenea, ca întreaga Europă, din acest marasm.
Europa unită, în formula propusă de Schuman, acum 65 de ani, pornea la drum, în primul rând, cu Franţa şi Germania, pentru că principiul de bază era punerea în comun a celor ce puteau generera un nou război – oţel şi cărbune, politici economice, planuri şi gânduri de viitor. Era o punere a cărţilor pe masă din partea foştilor inamici, care să alunge orice suspiciune şi gând belicos. Totuşi, în istoria anilor de început ai Comunităţilor Europene, Marea Britanie apare în opoziţie faţă de proiectul franco-german. În timp ce acestuia i se alătură Italia şi ţările BENELUX, uniune economică mai veche ce reunea interesele Belgiei, Olandei şi Luxemburgului, Marea Britanie pune la cale o organizaţie economică proprie.
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb apare în 1960, zece ani după Declaraţia Schuman, şi este un fel de reuniune a celor ce susţin poziţia britanică faţă de unirea Europei. Era vorba de Irlanda vecină, de scandinavi, cu excepţia Finlandei, care întârzie, Danemarca, Austria, Elveţia, Portugalia. În 1973, Marea Britanie şi o serie de ţări din AELS intră în Uniunea Europeană, aducând limba engleză, în curs de universalizare, în construcţia europeană. Ar fi eronat să credem că aderarea Marii Britanii, în 1973, la Comunitatea Europeană, cum se numea atunci Uniunea Europeană, ar fi adus şi entuziasmul Londrei pentru unitatea instituţională a continentului. Dimpotrivă, apar în discuţie euroscepticismul, îndoierile şi negarea, ba chiar se constată că nu există procedură de retragere a vreunui stat.
În acelaşi timp, putem vorbi de o dezbatere deschisă şi sinceră despre viitorul Uniunii, mai ales în condiţiile dezvoltării şi aprofundării integrării europene. Când a fost lansată zona euro, a monedei unice europene, Marea Britanie a optat pentrun a rămâne în afara ei, cu propria monedă, celebra liră sterlină, în funcţiune. I s-au alăturat, rămânând în afara zonei euro, două ţări, Suedia şi Danemarca, care i-au stat alături şi când se punea pe roate alternativa la Comunitatea europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb. Cât timp lucrurile au mers bine, poziţia britanică era văzută mai mult ca o anecdotă inteligentă, cum sunt cele ce vin de dincolo de Canalul Mânecii. În prezent, însă, politica de integrare europeană clasică este pusă sub semnul întrebării în mai multe situaţii foarte serioase. În acest context, ameninţarea britanică a renunţării la calitatea de membră a Uniunii Europene este întărită prin apelul la referendumul care să se pronunţe asupra acestei decizii. Invocarea referendumului se face în deplină cunoştinţă de cauză a modului în care această formă de consultare populară democratică a funcţionat în istoria mai ales recentă a construcţiei europene. Nu de puţine ori, referendumurile au fost reluate şi apoi s-a renunţat la această formulă de aprobare.
Până acum nu se ştia cum poate o ţară să părăsească organizaţia comunitară. În prezent, este imposibil de calculat care vor fi consecinţele plecării unui stat din rândul Uniunii, mai ales în această fază avansată a integrării europene.
