Masacru

Veştile seamănă cu filme de groază cu scenarii imposibil de demente sau cu realitatea tirurilor criminale, în masa de oameni, din şcolile americane.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 07.05.2023, 12:00

Veştile seamănă cu filme de groază cu scenarii imposibil de demente sau cu realitatea tirurilor criminale, în masa de oameni, din şcolile americane. Asta când ororile zilnice ale războiului din Ucraina nu ne mai reţin atenţia. Evenimentele se întâmplă mai repede decât ar putea înţelege societatea despre ce se petrece şi, mai ales, să îşi ia măsuri de apărare. Globalizarea instantanee permisă de mijloacele actuale de comunicare aduce imediat la cunoştinţă comportamente de tot felul, nu neapărat normale sau decente. Important este, în aceste situaţii de criză, să constatăm dacă sunt create condiţiile ca grozăviile aflate pe internet să fie transpuse în viaţă.

Serbia, deşi a fost componenta dominantă dintr-un stat comunist federal, nu a fost deloc o zonă liberă de arme. Iugoslavia este vestită pentru lupta de partizani dusă împotriva ocupantului nazist. Nici până la destrămarea sângeroasă a federaţiei iugoslave, acum trei decenii, armele nu au dispărut din casele acestui fost stat european, dominat de un comunist liberal, plin de elemente de capitalism. Destrămarea Iugoslaviei în bucăţi din ce în ce mai mici a fost dominată de imaginea masacrelor, a genocidului declanşat de toţi împotriva tuturor.

Ruinele, crima sadică, în masă, şi gropile comune au devenit noul peisaj al fostei Iugoslavii. Armele au invadat acest spaţiu şi ele au fost intens folosite, cu o teribilă eficienţă împotriva civililor. Apartenenţa etnică şi cea politică au fost invocate ca pretexte pentru masacrele din epoca dezmembrării Iugoslaviei, a federaţiei Serbia-Muntenegru, de mai târziu, sau chiar a statului sârb, din care s-a desprins Kosovo.

Dar, acum, nu această grea şi funestă moştenire a fost adusă în discuţie, ci „efectul Colombine”. Este vorba de imitarea în detaliu a masacrului din 1999, de la şcoala americană Colombine, care a adus o serie de măsuri de întărire a securităţii în şcoli dar şi repetarea crimei în masă, cu tot mai multe victime. Ultimele zile au adus, în Serbia, o depăşire a acestui model, inclusiv un asasinat în masă în care criminalul acţionează în mijlocul societăţii şi nu în cadrul şcolii unde învaţă sau a învăţat.

Mai există două elemente definitorii, două situaţii uşor de recunoscut. Pe de o parte este viaţa într-un mediu cu acces foarte uşor la arme letale. Pe de altă parte, sunt jocurile electronice, adevărate simulări de lupte urbane, cu numeroase împuşcături şi morţi virtuali, care anihilează empatia şi instinctul de conservare al omului aflat în mijlocul societăţii. Teribila capacitate de imitaţie a tinerelor generaţii s-a întâlnit cu accesul la arme iar rezultatul au fost împuşcături în plin, în oameni fără apărare, asasinate cu sânge rece, comise pentru a ucide.

Adolescentul de numai 13 ani, cu o viaţă de vis, s-a crezut într-un joc video care i-a oferit senzaţia că aşa îşi rezolvă problemele. Iar al doilea criminal din Serbia era tot tânăr, de 21 de ani, care a transpus în realitate o acţiune banală dintr-un film de acţiune de duzină. Bullyingul a fost adus şi el în discuţie doar că adolescentul asasin de la Belgrad nu era o victimă a acestui fenomen. El venea dintr-o familie foarte bună, cu venituri deosebite, un băiat de bani gata şi cu pretenţii nemăsurate.

Martorii spun că nu are nicio remuşcare. Pentru că adolescentul asasin de la Belgrad nu era victimă ci persecutor, este cel care a luat dreptul la viaţă colegilor lui, le-a refuzat acest drept divin. Este simbolul unei aroganţe demente ce apare în orice societate în care cei săraci nu au lumină în casă iar cei bogaţi transformă jocurile electronice în sângeroasă realitate.