Feciorescul românesc a intrat în patrimoniul UNESCO

Un dans care îi încântă pe români a primit recunoaşterea UNESCO, ca reprezentând o valoare pentru patrimoniul imaterial al umanităţii.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 20.12.2015, 09:45

Un dans care îi încântă pe români a primit
recunoaşterea UNESCO, ca reprezentând o valoare pentru patrimoniul imaterial al
umanităţii. După Căluş, Doină, ceramica de
Horezu şi obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi Republica
Moldova, dansul Fecioresc a intrat
în patrimoniul UNESCO.

Cercetător ştiinţific, doctor, membru în Comisia naţională de salvgardare a patrimoniului
cultural imaterial sau Comisia de
folclor, a Ministerului culturii, Dejeu Zamfir, ne-a
vorbit despre importanţa acestei victorii: Feciorescul este
un dans valoros şi special. În primul rând, diversitatea lui, apoi el are un
mesaj: este un joc iniţiatic, în primul rând când începe la casa jocului sau la
hora satului sau cum vreţi să-i spunem, la ciupercă, în Maramureş şi Oaş.
Feciorii se adună încet încet şi încep să joace Feciorescul. Îşi aduc muzicanţi
pe care îi plătesc, le pun bancnota de 100 de lei în arcuş şi îi spun Zii,
muzicantule!, că eu joc. Şi încep să joace, când se adună şi fetele. Normal,
există o simpatie anume între feciori şi fete şi încep să joace în cuplu. Acest
joc e de mai multe feluri. În anumite locuri jocul Fecioresc este mai
spectaculos, cum ar fi în Câmpia Transilvaniei, în sudul Transilvaniei, unde
feciorii bat picioarele, coapsă, gambă şi laba piciorului, el devine un dans de
virtuozitate.A fost o ambiţie din partea mea, pentru că prima dată s-a înscris
în patrimoniul UNESCO Căluşul. Şi mi-am zis că trebuie să introduc şi jocul
Fecioresc, pentru că el este mai complex decât Căluşul şi se întinde pe un mai
mare spaţiu. Căluşul, de exemplu, are trei dansuri, care se alternează: hora,
brâul şi apoi la sfârşit sârba. Pe când Feciorescul, are 9 tipuri cu variante
şi oferă mult material cinetic interesant.

De la interlocutorul nostru am aflat că pregătirea
dosarului pentru recunoaşterea Feciorescului în Patrimoniul UNESCO a început
cu cinci ani în urmă, pentru ca documentaţia aferentă acestei atestări să fie
depusă cu doi ani în urmă. L-am întrebat pe Dejeu Zamfir ce aduce acestă
recunoaştere oamenilor care interpretează Feciorescul de regulă: Mândria
comunităţii respective. Eu am avut consimţământul să depun dosarul de la peste
60 de comunităţi. Ei trebuie să fie mândri de această reuşită şi sper să ne şi
întâlnim într-un mare spectacol la Cluj, în februarie sau martie anul viitor.

În Namibia, unde a avut loc sesiunea UNESCO de
anul acesta, care a validat Feciorescul ca element de patrimoniu, România a
fost prezentă cu Feciorescul de Ticuş. Acesta este
dansul specific al comunităţii din Ticuşul Nou, o localitate situată la 70 de
kilometri de Braşov, din Ţara Făgăraşului şi este practicat de bărbaţi cu
vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani, cu diverse ocazii. Unul dintre
conducătorii dansului antrenează grupul, în timp ce un al doilea dictează
ritmul. Pe lângă partea artistică, acest dans are şi o componentă socială,
având în vedere că dansatorii sunt români, dar şi maghiari şi romi.

Am invitat-o şi pe Ligia
Fulga, directorul Muzeului de etnografie din Braşov să ne spună câteva cuvinte
despre această recunoaştere internaţională: Este o victorie. Trăiască România! E un eveniment
cultural important pentru că intrăm în seria valorilor universale cu un fenomen
folcloric care încă se păstrează, în România, fiind printre cele mai vechi
dansuri tradiţionale. Ticuşul face parte dintr-o serie de sate care păstreză
valorile tradiţionale, sunt pe malul drept sau malul stâng al Oltului, şi spre
deosebire de alte zone mult mai urbanizate, aceste sate păstrează încă
tradiţiile locului. Mă refer la ceata de feciori, cu ocazia sărbătorilor de
Crăciun, mă refer la Plugarul, un obicei agrar de primăvară, sau activităţi
artizanele, cum ar fi cusutul mărgelelor
pe cingători sau realizarea de pieptare bărbăteşti. Noi am deschis în
acest an un ciclu de expoziţii care promovează patrimoniul imaterial şi desigur
primul pe care l-am prezentat a fost jocul fecioresc din Ticus, pentru că
Ticuşul a fost de fapt o aplicaţie a domnului Dejeu, împreună cu alte sate din
Transilvania. E un fenomen generalizat. În România şi mai ales în Transilvania
se păstrează acest joc spontan, nu este un joc de scenă. E important pentru că
în joc joacă toată comunitatea, de la bătrâni la cei tineri, jocul se învaţă
din familie şi are o suită de dansuri, de la un pas domol, lent, până la un
crescendo în final. E impresionant pentru că realizezi că e plin de
autenticitate, oamenii sunt purtători de tradiţie în mod spontan şi costumele
pe care le poartă sunt costumele locale, costumele lor, care îi diferenţiază de
alte sate. De aceea este foarte puternică şi în mentalul lor acestă titulatură,
pentru că ei realizează că sunt valoroşi, că sunt purtători de tradiţie, de
elemente de autenticitate, a subliniat
interlocutoarea noastră.

Ne bucurăm şi noi de această recunoaştere şi aşteptăm
sărbătorile de iarnă din care Feciorescul va fi prezent negreşit.