Un vis devenit realitate, Muzeul dansului din Sic

A decis să se mute definitiv în România în 2011, s-a căsătorit în Sic, cu o femeie care avea în proprietate un lac sărat cu aceleaşi proprietăţi ca la Sovata, aşa că cel mai nou proiect al său va fi organizarea unor excursii cu cazare în zonă, bălăceală

Daniel Onea, 30.05.2023, 15:31

A decis să se mute definitiv în România în 2011, s-a căsătorit în Sic (sat din Transilvania, aflat la doar 40 de km de municipiul Cluj-Napoca), cu o femeie care avea în proprietate un lac sărat cu aceleaşi proprietăţi ca la Sovata, aşa că cel mai nou proiect al său va fi organizarea unor excursii cu cazare în zonă, bălăceală în lacul sărat şi dans la Muzeul Dansului pe care l-a creat aici. Dar povestea românescă a lui Michel van Langeveld, originar din Olanda, începuse mai demult:

Sunt un dansator folcloric fanatic şi m-am apucat de dansuri populare la vârsta de 20 de ani, în Olanda. Îmi terminasem şcoala şi în septembrie 1980 m-am dus la un club de dans şi mi-a plăcut atât de mult încât chiar din acea seară m-am înscris ca membru al Clubului, şi în fiecare săptămână, o oră şi jumătate, dansam dansuri din Europa, din Israel, din America, de peste tot. În 1984, aflat în Amsterdam, am găsit într-un anticariat o carte despre Transilvania şi Ungaria. În 1990, pentru prima dată am ajuns la Sic, unde am găsit o casă frumoasă, albastră, cu o cameră goală. Şi cum îmi era puţin sete, am cerut puţină apă şi mi s-a dat palincă. Un pahar, două pahare, trei pahare, nici nu mai ştiu câte şi m-am îmbătat rău de tot. Peste noapte, m-au dus într-o altă casă, iar ziua următoare nici nu ştiam unde mă aflu. Vai de mine! Unde mă aflu? Am deschis ferestrele şi nu am văzut nici urmă de maşini, numai căruţe şi lume îmbrăcată tradiţional. Era ca în Alice în Ţara Minunilor, iar acum spun mereu că în Sic eu m-am născut a doua oară.

Michel van Langeveld ne-a povestit cum s-a specializat în dansuri populare şi, în particular, în dansuri folclorice româneşti:

Din 1980 am început dansurile populare, iar dansurile balcanice erau foarte populare în Olanda. Şi cred că am învăţat în jur de 60 de dansuri româneşti. Iar în Olanda nu dansam pe muzică live, ci pe muzică înregistrată pe discuri sau pe casete. Şi câteodată veneau profesori din România, care ne învăţau mai multe dansuri româneşti. Dansurile populare sunt adesea în cerc, dar şi în cuplu. Dansul de cuplu l-am învăţat cel mai bine dansând dansuri maghiare, dar acolo trebuie şi să improvizezi. Înveţi paşii de bază a unui stil şi apoi imporvizezi paşii tăi.

Nu mai este o noutate că mulţi străini se îndrăgostesc de România şi rămân aici, cel mai adesea dând un suflu nou locurilor unde îşi găsesc casa. Cam aşa a evoluat şi povestea interlocutorului nostru:

A fost și pentru mine o surpriză mare. După revoluția împotriva regimului comunist din România, în 1989, am venit în România în fiecare an. Maghiarii din Transilvania organizau tabere de dans prin intermediul cărora învățai muzica și dansurile maghiare. Am participat la multe astfel de tabere, în Transilvania, însă am trecut și Carpații. Am cunoscut și dansurile populare din Moldova, care sunt foarte frumoase. Așa am văzut locuri atât de frumoase, încât mi-am zis că România e un adevărat muzeu în aer liber. Îmi plac mult tradițiile, îmi plac şi oamenii foarte mult, iar, în 2004, în Sic, am văzut o casă transilvăneană albastră, cu un acoperiş care mi s-a părut foarte romantic și am cumpărat-o în același an. După două zile, am fost la notar, care m-a felicitat pentru cumpărarea unei case a dansului.

Am mai aflat de la Michel că pentru el tradițiile și frumusețea satului Sic, peisajul rural autentic l-au determinat să se mute definitiv în România. Iar de la achiziționarea casei până la transformarea ei în muzeu, n-a durat foarte mult.

După ce am cumpărat casa, în 2004, și am aflat că era o casă veche a dansului, am invitat imediat ansamblurile de dans să danseze la mine. Le-am zis că, dacă vin îmbrăcați în haine tradiționale, berea și pălinca vor fi gratuite. Am reușit să adun jumătate de sat. Am filmat și am făcut fotografii, iar acestea se pot vedea în podul casei mele Muzeu al Dansului.

În prezent, în Muzeul Dansului din Sic este expusă o colecție de 460 de perechi de cizme folosite în cadrul dansului tradițional. Însă veți vedea și instrumente muzicale, dar veţi şi dansa, spune Michel van Langeveld, olandezul aclimatizat perfect în sat, părintele acestui muzeu unic în ţară:

Am o colecție mare de viori, contrabași. Mulți dintre turiști vin datorită Biroului de Informare Turistică din Cluj-Napoca. În Sic, avem o deltă numită Stufărișul din Sic. Mi s-a părut interesant că vin în vizită mulți japonezi și israelieni. În apropiere de Sic, se află orașul Gherla, important pentru comunitățile de armeni din toată lumea, însă aici se află și o sinagogă pe care israelienii vor s-o vadă. Odată, i-am zis unui ghid care a venit cu turiștii israelieni că știu să dansez 200 de dansuri israeliene. Imediat, am început să cânt o melodie tradițională din Israel și, în câteva secunde, ghidul și toți turiștii au început să danseze. Ghidul, care a continuat să vină cu turiști, le spune acum turiștilor că în primele 15 minute dansăm și după aceea vizităm muzeul.

Camerele casei devenită muzeu păstrează modelul tradiţional, cu o cameră decorată cu broderie realizată manual, cu mileuri şi perne brodate şi covoare populare puse pe pat şi pe pereţi. Găsim însă şi fuioare şi farfurii pictate şi ulcici, dar şi o mini colecţie de aparate de radio vechi, amintind de timpurile în care oamenii dansau pe muzica difuzată la radio. Toate acestea crează ambientul unui loc de neuitat în România: Muzeul Dansului din Sic.