Francisc Rainer şi naşterea antropologiei româneşti

Holismul, abordarea integrală a activităţii umane, a fost dezideratul unor generaţii de savanţi şi oameni de cultură care voiau să depăşească graniţele dintre ştiinţe şi cea dintre ştiinţa teoretică şi aspectele vieţii cotidiene.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 25.06.2013, 09:34

Holismul, abordarea integrală a activităţii umane, a fost dezideratul unor generaţii de savanţi şi oameni de cultură care voiau să depăşească graniţele dintre ştiinţe şi cea dintre ştiinţa teoretică şi aspectele vieţii cotidiene. Astfel a apărut antropologia, ştiinţa care, la apariţia ei la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20, avea ambiţia de a fi ceva mai mult decât tot ce fuseseră alte ştiinţe înaintea ei. Obiectul de studiu al antropologiei este fenotipul, adică propriul nostru corp, şi cum este modificat temperamentul, caracterul, mentalitatea, de către cadrul social şi cadrul cultural.

În România, antropologia a fost promovată, printre alţii, de medicul Francisc Iosif Rainer, etnic german din Bucovina, care a venit din Austro-Ungaria în 1875, la vârsta de un an, împreună cu părinţii. A fost profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti şi până în 1944, la moartea sa, a fost cel mai fervent susţinător al predării antropologiei. Rainer a încercat să integreze medicina în cadrul culturalist şi comparativist şi a fost primul care a introdus un curs de antropologie la nivel universitar. Rainer a căutat să creeze o şcoală de gândire pentru viitorii medici în care specisalizarea să conteze la fel de mult ca pregătirea culturală generală. De exemplu, la cursul său de anatomie, Rainer folosea statui ale sculptorilor antici ori tablouri ale artei medievale ca material didactic pentru a arăta în ce consta frumuseţea corpului uman şi a reprezentărilor sale. Astfel, el instruia studentul în secretele meseriei de medic şi îl familiariza cu arta.

Istoricul Adrian Majuru, cercetător al biografiei lui Rainer, a arătat în ce a constat creativitatea eruditului medic. “Ce a adus nou Francisc Rainer? În 1937, Bucureştiul a fost gazda unui congres internaţional de antropologie, arheologie şi de ştiinţe preistorice. Cu acest prilej, Francisc Rainer a reuşit să deschidă primul institut de antropologie din România. Metoda de cercetare a fost interdisciplinară de la început şi a fost printre primii profesori universitari care în cadrul unui curs specific de anatomie a inclus cultura. Biologia nu trebuie separată de cultură pentru a înţelege cu adevărat natura umană. De ce este importantă această perspectivă? Pentru fiecare profesie, de la una corporatistă la una liberală, orice activitate profesională legată de om presupune cunoaşteri care formează profesiunea respectivă. Francisc Rainer a dat anatomiei o latură nouă spunând că anatomia este ştiinţa omului pe viu, a omului aflat în mişcare. Omul în mişcare este o fiinţă vie, într-un cadru limitat, determinat de timp, care evoluează de când se naşte până moare.”

Una dintre atracţiile ştiinţifice ale perioadei în care înflorea antropologia era eugenia, cea care avea o altă ambiţie decât antropologia: aceea de a fi ştiinţa îmbunătăţirii genelor umane, a ridicării condiţiei generale de sănătate fizică şi somatică a omului. În proiectul eugenic s-au angajat medici care au emis şi teorii culturale făcând din eugenie nu doar o ştiinţă, ci şi o autoritate de legitimare a superiorităţii culturale şi rasiale. Francisc Rainer a fost tentat şi de perspectivele eugeniei, însă a rămas în afara ei, aşa cum spunea şi Adrian Majuru, din cauza componentelor ei ideologice. “A fost în apropierea eugeniei dar nu în interiorul ei. În general, a stat departe de orice metodologie, să-i spunem ştiinţifică, pe care au îmbrăţişat-o dogmele ideologice de dreapta. El, în convingerile sale politice, a fost un om de stânga, din cercul lui Constantin Stere, fără să fie integrat politic. Referitor la eugenie, aceasta un a făcut parte din sfera lui de preocupări cu aplicaţie practică sau teoretică.”

În ciuda preocupărilor sale raţionaliste şi a convingerilor politice, Rainer a crezut în relaţia omului cu divinul. Nu a fost un agnostic, ca majoritatea medicilor sau a celor cu opinii socialiste, ci a crezut că dimensiunea metafizică a individului are legătură cu cea fizică, Adrian Majuru: “El a dezvoltat un element interesant care se rezumă în câteva cuvinte astfel: omul poate să întindă o punte către dumnezeire prin cunoaştere şi prin cultură. Rainer a fost un personaj care a păstrat o timiditate afectivă faţă de divinitate. Spunea că omul modern nu mai este atent la omul interior: mănâncă, se distrează, consumă. Se referea la finele anilor ’30. Omul modern l-a pierdut printre degete pe omul interior, pe care îl avem cu toţii, uneori fără să-l cunoaştem, până la moarte. Şi nu-l vom cunoaşte deloc după aceea. Poate atunci el se eliberează. Acest om interior, alter-ego, este cel care poate realiza puntea despre care vorbeam, iar cunaşterea este accesibilă datorită lui. Partea practică a lucrurilor o face celălalt om. Suntem nu neapărat dedublaţi, dar avem un suflet şi un spirit. Rainer era foarte preocupat de ce va deveni spiritul lui după ce el moarte. Despre suflet ştia foarte sigur că se va elibera, şi că va avea un traseu clar determinat. Dar nu ştia ce se va întâmpla cu spiritul.”

Metoda lui Francisc Iosif Rainer de a oferi individului un orizont cultural cât mai larg a urmărit căutarea de răspunsuri la întrebările vieţii. Şi pentru omul secolului 20, care credea că s-a eliberat de piedicile epocilor anterioare, autoritatea omului de ştiinţă a fost lucrul cel mai important.