70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord (reluare)

Instaurarea regimului Partidului Crucile cu Săgeţi condus de Ferenc Szalasi a însemnat declanşarea unui imens val de persecuţii antisemite în Transilvania de Nord, regiune ocupată de Ungaria în urma arbitrajului de la Viena din 30 august 1940.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 18.08.2014, 12:51

Pe 19 martie 1944, Hitler ordona armatei germane ocuparea Ungariei şi impunerea unui guvern format de Partidul Crucile cu Săgeţi, partid de extremă dreaptă, fascist şi antisemit. Operaţiunea a purtat numele de cod “Margareta I” şi a fost conceput pentru a preveni o eventuală ieşire intempestivă a Ungariei din război, aşa cum se întâmplase cu Italia în 1943. Un plan similar de ocupare a României era în posesia ambasadorului Reichului la Bucureşti Manfred von Killinger, şi avea ca nume de cod “Margareta II”.

Instaurarea regimului Partidului Crucile cu Săgeţi condus de Ferenc Szalasi a însemnat declanşarea unui imens val de persecuţii antisemite în Transilvania de Nord, regiune ocupată de Ungaria în urma arbitrajului de la Viena din 30 august 1940. Conform diferitelor estimări, între 150.000 şi 200.000 de evrei au pierit în lagărele de concentrare naziste, în circa 4 luni, între lunile mai şi octombrie 1944. Aproximativ 15.000 dintre ei au fost deportaţi în perioada 1941-1944. În Ungaria propriu-zisă, sute de evrei nici nu au mai apucat să ajungă în lagărele de exterminare fiind executaţi sumar şi aruncaţi în apele Dunării.

De la începerea cumplitelor persecuţii antisemite din Transilvania de Nord au trecut 70 de ani. Populaţia civilă română şi maghiară a încercat, atât cât a fost posibil, să-i ocrotească pe cei prigoniţi. Gheorghe Moldovan din Braşov era elev în 1941 şi povestea în 1997 Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română cum a luat fiinţă, în Transilvania rămasă sub administraţie românească, o organizaţie pentru apărarea evreilor. ”După cedarea Ardealului de Nord către Ungaria, în casa părintelui Macavei din Blaj au venit de la Gherla, ca refugiaţi, profesorul de istorie Mihali Semproniu, soţia dânsului Natalia şi profesorul de limba franceză Gheorghe Pop, tot din Gherla. Locuiam împreună în aceeaşi clădire, chiar în centru. Erau oameni extraordinari, erau foarte buni români şi la scurt timp după ce am locuit la dânşii am aflat că erau organizaţi. Aveau o asociaţie de întrajutorare a evreilor din Ardealul cedat şi din România. Această asociaţie era condusă de profesorul Mihali Semproniu, şi pe mine mă foloseau ca legătură. Eram cel care îi convocam, destul de des, pentru întruniri. Mergeam la patru familii pe care le anunţam: familia Veiss, familia Grun, familia Holtzinger şi familia Menden. Bineînţeles că erau mai multe familii. De obicei se întruneau la profesorul Mihali, dar şi în alte locuri.”

Organizatorii treceau şi graniţa pentru a ţine legătura cu cei care aveau nevoie de ajutor. Micile succese ale organizaţiei au însemnat şi protejarea evreilor din România, ei suferind persecuţiile legilor rasiale. Gheorghe Moldovan. ”Părintele Macavei era în vremea aceea reprezentantul ţării noastre la Budapesta, fiindcă noi nu aveam ambasadă. Era un grup de preoţi condus de dânsul, şi aducea informaţii în legătură cu situaţia românilor şi a evreilor din Ardealul cedat. Din Ardealul de Nord venea la Blaj un evreu al cărui nume nu l-am cunoscut, dar trecea întodeauna graniţa clandestin, şi cu profesorul Mihali şi cu ceilalţi se consultau ca să ajute trecerea evreilor dinspre Ungaria, prin România, pentru a putea să ajungă în Israel sau în libertate. Această asociaţie a durat din perioada 1940 până în 1948. Erau destul de mulţi evrei la Blaj, fiindcă aveau şi sinagogă, şi toţi au fost protejaţi de această asociaţie, nimănui nu i s-a întâmplat nici un fel de rău, toţi şi-au desfăşurat activităţile, nu au fost deportaţi nicăieri, nici măcar concentraţi la muncă. Pe domnul profesor Mihali îl vedeam foarte activ. Când avea cineva o problemă se ducea şi intervenea, şi prin părintele Macavei, la toate autorităţile, şi toţi cei din Blaj şi din împrejurimi au fost salvaţi de la orice asuprire, nu i s-a întâmplat nimănui nimic. Activitatea a fost foarte extinsă. Doamna Mihali trecea în Ardealul de Nord, avea o casă la Gherla şi a schimbat-o cu o proprietate din Bucureşti. Mergea la Sângeorgiu de Pădure, la tratament medical, şi tot timpul mergea şi lua legătura cu evreii din Ardealul de Nord şi i-au ajutat şi pe cei de acolo.”

Gheorghe Moldovan a avut şansa întâlnirii cu un personaj legendar, este vorba despre diplomatul suedez Raoul Wallenberg, salvatorul a mii de evrei din Ungaria care au trecut graniţa în România. ”În primul rând, a fost salvarea lor de la deportare. În alte părţi ale ţării erau concentraţi şi duşi în spatele frontului, erau trimişi în lagăre de muncă. Nu în lagăre de exterminare. Pentru evreii din Ardealul de Nord deja se punea problema salvării de la trimiterea în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi în alte părţi. Aranjau treceri clandestine ale frontierei, eu am întâlnit pe acel cetăţean care a fost de foarte multe ori la noi şi care mi-a şi mulţumit mie, personal. După descrierile pe care le-am citit, părea să fie chiar Wallenberg. Era un om înalt, un om extraordinar şi foarte curajos.”

Pentru evreii din Transilvania de Nord, calvarul avea să se încheie pe 25 octombrie 1944 când armatele sovietică şi română o eliberau. Şi avea să fie începutul unui lung drum de întoarcere la statutul de fiinţă umană demnă.