Scrisori de pe frontul primului război mondial
Primul război mondial sau “Marele război” a fost cel în urma căruia omenirea s-a transformat profund. Conflictul a însemnat şi cea mai mare desfăşurare de forţe umane şi materiale şi s-a terminat, aşa cum se întâmplă de obicei, cu învigători şi învinşi. Însă traumele au fost aceleaşi, ele i-au unit pe adversari şi au făcut ca momentele de umanitate să aibă o încărcătură şi mai emoţionantă.
Steliu Lambru, 05.01.2015, 12:35
Primul război mondial sau “Marele război” a fost cel în urma căruia omenirea s-a transformat profund. Conflictul a însemnat şi cea mai mare desfăşurare de forţe umane şi materiale şi s-a terminat, aşa cum se întâmplă de obicei, cu învigători şi învinşi. Însă traumele au fost aceleaşi, ele i-au unit pe adversari şi au făcut ca momentele de umanitate să aibă o încărcătură şi mai emoţionantă.
Corespondenţa reprezintă o sursă extrem de importantă pentru a vedea care au fost trăirile şi situaţiile celor care au plecat pe front. Muzeul Militar Naţional din Bucureşti are în colecţia sa aproximativ 120 de scrisori şi cărţi poştale aparţinând militarilor români din primul război mondial. Istoricul Carla Duţă, muzeograf, ne-a fost ghid în ceea au simţit, suferit şi sperat cei de acum 100 de ani care şi-au dat vieţile pentru valorile în care au crezut. Am întrebat-o pe Carla Duţă despre cei cărora le erau adresate scrisorile militarilor de pe front.
”Militarii români de pe front scriu de cele mai multe ori familiilor, soţiilor, mamelor, copiilor. Un exemplu este albumul de scrisori adresate soţiei Elena de către colonelul Alexandru Stoenescu din regimentul 10 infanterie. Este un set de 12 de cărţi poştale militare, începute toate cu apelativul ”dragă Lunca”, şi încheiate cu ”vă sărut pe toţi cu toată dragostea mea, Alexandru”. Toate cele 12 scrisori datează din anul 1916 când colonelul a participat la luptele din sudul Dobrogei şi a fost şi uşor rănit. O să redau un citat din aceste scrisori: ”Dragă Lunca. Sunt sănătos, cu ajutorul lui Dumnezeu, în lupta ce am avut în ziua de 6 septembrie 1916 regimentul s-a distins şi a fost dat prin ordinul de zi pe armată. Am avut multă mulţumire sufletească, am scris prin altă carte poştală că un glonţ a trecut prin urechea mea stângă. Mi-a trecut rana aproape pe deplin. Sunt mulţumit că copiii sunt cuminţi şi ascultă de poveţele mele. Ce faceţi cu zeppelinurile? Aici stăm toată ziua sub focurile artileriei. Vă sărut pe toţi, Alexandru.”
Carla Duţă ne-a arătat care au fost valorile celor care îndurau pe linia frontului cele mai grele privaţiuni. ”Sentimentele, trăirile, aspiraţiile militarilor români aflaţi pe linia frontului erau, aşa cum reiese din scrisorile şi cărţile poştale trimise către familii, atât de însufleţire şi abnegaţie faţă de idealul românesc, cât şi de îngrijorare şi preocupare faţă de cei rămaşi acasă, de multe ori fără alt sprijin şi în situaţii precare. Redau câteva cuvinte din scrisoarea lui Pascal Rădulescu din campania de la Flămânda din 1916. ”N-am să mai uit niciodată acel tablou când, jumătate în apă, la mal, cu mitraliera spartă de un glonţ, în braţe cu un sergent iubit şi devotat şi care era găurit de un glonţ în creier, comandam gornistului să sune atacul. Ca apoi, zăpăcit, să plec la atac cu mâinile goale.” Tot din aceste rânduri răzbat până la noi şi sentimente de mândrie, optimist şi credinţă în Dumnezeu simţite de români în acele momente. Citez din nou dintr-o scrisoare: ”Nemţii şi bulgarii, morţi de frică de baionetă, se căzneau să fugă. Dar vai de acel ce-l ajungea patul de puşcă al românului.”
Interlocutoarea noastră a reconstituit scene de război recuperate din corespondenţă. ”Avem descrieri foarte impresionante în unele scrisori, ale unor tablouri de război. Ele se regăsesc mai ales în scrisori deoarece spaţiul redus al unei cărţi poştale nu permite o asemenea întindere. Şi totuşi, în setul de cărţi poştale menţionate la început, trimise de colonelul Alexandru Stoenescu sunt prezentate succint câteva scene. Şi citez din nou dintr-o astfel de carte poştală. ”În ziua de 6 septembrie 1916, regimentul a intrat în luptă. O luptă crâncenă ce nu a mai fost până la noi. S-a redus regimentul la jumătate. Dumnezeu a avut însă grijă de mine. Sunt 20 de ofiţeri răniţi, câmpul este plin de morţi bulgari, atacurile noastre viguroase i-au descurajat şi sunt în retragere. Am ocupat poziţiile lor unde este plin de cadavre bulgăreşti.” Apoi, scenele de război din scrisori sunt mai amănunţite şi binenţeles imaginile sugerate sunt mai complete şi cu atât mai impresionante. Iată cum descrie un asemenea moment un militar aflat în tranşee în Moldova în anul 1917. Nemţii stau prost, dezertează mereu la noi. Spun că nu au mâncare. Îndată ce scot capul din tranşee, dorobanţii noştri se pun cu armele pe ei. Ghiulele, vreo 3, tocmai acum trecură. Aşa e la război.””
Cum vedeau militarii români de pe front prezenţa lor acolo? Carla Duţă ne-a citit un fragment din scrisoarea unui tată către fiul său, soldatul voluntar Vasile Florescu, trimisă din Galaţi în 1917. ”Dragă băiete, Azi îmi aduse domnul Niculescu scrisoarea ta. Du-te dragă tată cu încrederea nestrămutată că vei învinge. Nu uita cine au fost strămoşii tăi şi fă cinste numelui de român. Ţie mai cu seamă îţi revine datoria mai mult să lupţi ca să ne putem vedea la locul nostru, care acum sângerează de ocupaţia boghilor (duşmanilor). Nu te îngriji de viaţă care nu mai aparţine decât regelui şi ţării tale. Numai gândul că voi sunteţi făuritorii României Mari să-ţi înalţe sufletul şi să-ţi înlăture ultima picătură de îndoială. Căci a muri pentru patrie este moarte de erou. Deci înlătură de la tine gândurile ce nu se leagă de cauza sfântă a victoriei. Dă dovadă că te-ai purtat după cum ne scrii, şi inima mea de părinte va binecuvânta. Mama ta şi fraţii tăi îşi doresc să te vadă reîntors victorios şi nicidecum nu uită să se roage pentru tine şi pentru salvarea scumpei noastre ţări. Salută pe fraţii tăi de arme în numele meu, şi cu Dumnezeu înainte! Vasilică, tată, nu uita că nimeni din familia ta n-a fost laş şi că cinstea a fost deviza familiei tale.”
Nu este niciun secret că marile victorii se construiesc cu efort şi sânge. Iar corespondenţa militarilor români din primul război mondial confirmă acest adevăr pe deplin.
