Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan

Pe 1 noiembrie 1784, cete de ţărani iobagi din Transilvania treceau la acţiune împotriva nobililor care refuzaseră să pună în practică uşurarea de îndatoriri decretată de împăratul Iosif al II-lea.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 09.02.2015, 13:02

Pe 1 noiembrie 1784, cete de ţărani iobagi din Transilvania treceau la acţiune împotriva nobililor care refuzaseră să pună în practică uşurarea de îndatoriri decretată de împăratul Iosif al II-lea. Conduşi de ţăranii Horea, Cloşca şi Crişan, răsculaţii au incendiat reşedinţe nobiliare, au provocat distrugeri şi au ucis pe nobilii care li s-au opus. Pe 30 ianuarie 1785, odată cu capturarea celor trei lideri, a luat sfârşit şi răscoala.

Am discutat despre răscoala de acum 230 de ani cu istoricul Ioan Aurel Pop, academician şi profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj care a arătat care au fost ideile pe fundalul cărora a avut loc răscoala. ”Ne aflăm în finalul secolului al 18-lea, un secol supranumit al luminilor, un secol care a însemnat un mare ferment revoluţionar. Să nu uităm că răscoala a izbucnit cu 5 ani înainte de momentul de început al marii Revoluţii franceze, într-o perioadă în care ideile revoluţionare străbăteau Europa şi viitoarele State Unite ale Americii. Au circulat ideile iluminiştilor, de la Jean-Jacques Rousseau pînă la Voltaire, aceste idei erau de libertate, egalitate, fraternitate. Cum Transilvania era situată pe vremea aceea într-un imperiu central-european, aceste idei circulau de la un capăt al altul al Europei. Şi chiar dacă reprezentanţii răscoalei, Horea, Cloşca, Crişan şi alţii erau ţărani în primul rând, unii dintre ei semianalfabeţi sau chiar analfabeţi, aceste idei au ajuns la ei. Ele au însemnat crearea unei atmosfere care să conducă la scuturarea anumitor obedienţe de tip feudal, la refuzul de a plăti anumite obligaţii care apăsau pe umerii ţăranilor. Era dorinţa generală de mai multă echitate, dorinţa de responsabilizare a factorilor politici. O idee foarte generoasă era aceea că prin educaţie şi prin şcoală se poate ajunge la libertate.”

Istoricii consideră că Luminismul a fost perioada în care a apărut ideea naţională. Acelaşi lucru îl crede şi Ioan Aurel Pop despre răscoala ţărănească din 1784-1785 care ar fi contribuit la crearea unei identităţi naţionale româneşti.

”A existat o dimensiune naţională a răscoalei pentru că ţăranii care s-au ridicat la luptă erau în proporţie covârşitoare români. Stăpânii de pământ, nobilii, erau de asemenea în proporţie covârşitoare maghiari. În momentul desfăşurării, în punctele ei culminante, a fi ţăran era totuna cu a fi român, şi a fi nobil era totuna cu a fi maghiar. De multe ori, lozincile interferau, ţăranii nu strigau întotdeauna: hai să luptăm împotriva noibililor, ci: hai să luptăm împotriva ungurilor care ne asupresc. Iar nobilii unguri nu strigau: hai sa-i distrugem pe ţărani, ci: hai să-i distrugem pe valahi. De altfel, în timpul răscoalei, ţăranii care au asaltat reşedinţe nobiliare şi i-au prins pe nobili, nu i-au omorât pur şi simplu. Pe unii nu i-au omorât deloc, ci i-au pus să jure pe crucea românească, i-au îmbrăcat în haine româneşti, cumva identificându-i prin aceasta cu idealurile lor de asupriţi.”

Cei trei lideri au fost aspru pedepsiţi pentru a servi drept exemplu. Crişan s-a spânzurat în închisoare, în timp ce Horea şi Cloşca au fost zdrobiţi cu roata pe 28 februarie 1785 într-o execuţie publică memorabilă. Care a fost numărul celor ucişi şi ce urmări a avut răscoala? Ioan Aurel Pop. ”Se apreciază că, în total, au fost omorâţi între 450 şi 500 de ţărani de către nobili, de către unităţile lor înarmate şi de către organele de ordine ale statului habsburgic. Ţăranii n-au omorât mai mult de 150 de nobili. Cu alte cuvinte, raportul ar fi maximum de 1 la 3. Ţăranii au plătit de 3 ori mai mult decât nobilii, fireşte erau şi mai numeroşi. E foarte greu să evaluăm pagubele, dacă ne referim la cele materiale. În timpul unor răcoale, se atacă bunuri, se distrug reşedinţe. În afară de pagubele propriu-zise, răscoala a creat o mişcare de idei care a dus la emancipare din anumite puncte de vedere, şi chiar autorităţile principatului Transilvaniei au luat măsuri de modernizare a administraţiei, de înlăturare a unor practici feudale. O urmare a fost şi strămutarea câtorva sute de ţărani din Munţii Apuseni, pentru a potoli fermentul luptei.”

S-a vehiculat şi teoria ca Horea, liderul rebelilor, să fi aparţinut francmasoneriei. Istoricul Ioan Aurel Pop este sceptic faţă de această posibilitate. ”Eu nu sunt convins de acest lucru din cauza puţinătăţii surselor şi lipsei lor de preciziune. Există indicii în acest sens, dar sunt mai multe contraargumente. S-au scris foarte multe lucruri despre Horea, despre familia lui. În presa de scandal, care începuse să-şi facă loc, la Viena şi în alte capitale europene în care publicul era dornic de inedit, au apărut ştiri despre doamna Horea care ar fi purtat pălării ca la Paris şi pantofi cu toc. Or, ea era o ţărancă. De aceea, ştirile despre francmasonerie trebuie privite cu multă rezervă pentru că noi nu ştim sigur nici dacă Horea ştia să scrie şi să citească. A rămas o bisericuţă lucrată de el unde se pare că scrie lucrat Horea Ursu”, cu litere chirilice, dar nu ştim dacă el a făcut acea însemnare. El era un ţăran luminat, născut să conducă masele, dar este foarte puţin probabil că a pătruns în masonerie care avea o anumită structură şi care avea rigori la primire. Nu cunosc dovezi clare în legătură cu acest lucru şi nu cred vreo faţetă a răscoalei este legată indisolubil de aşa-numita apartenenţă la francmasonerie.”

Horea, Cloşca şi Crişan au luptat pentru demnitate şi egalitate într-un secol care promitea radios idealurile cele mai înalte. Ei au ales soluţia radicală care, deşi neîmpărtăşită de majoritatea ţăranilor, a fost exprimarea unei convingeri a timpului ei.