Execuţia lotului Antonescu

Lotul Antonescu este numele sub care este cunoscut grupul de conducători ai României între 1940 şi 1944, cel care a fost judecat şi condamnat la pedeapsa cu moartea pentru crime de război.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 06.07.2015, 12:49

În ”lotul Antonescu” au fost mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului, profesorul de drept Mihai Antonescu, viceprim-ministru, Gheorghe Alexianu, guvernator al Transnistriei, şi generalul Constantin Vasiliu, comandantul Jandarmeriei. Anchetat după destituirea din data de 23 august 1944, lotul Antonescu a fost condamnat pe 17 mai 1946 la moarte prin împuşcare, sentinţă executată pe 1 iunie 1946.

Generalul de brigadă Mircea Herescu a fost unul dintre martorii la execuţia lotului Antonescu. În 1995 el a fost intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română şi a povestit ce a văzut atunci. În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, compania lui Mircea Herescu făcea parte din garda închisorii Jilava. Comandantul său i-a transmis un ordin telefonic de a se prezenta la închisoare pentru a asista la un eveniment important despre care nu a primit detalii.

Mircea Herescu îşi amintea cum a decurs ziua de 1 iunie 1946: “A doua zi, dimineaţa, când m-am sculat, m-am dus în curtea respectivă în care se găseau mareşalul Antonescu şi ceilalţi. I-am salutat, mi s-a răspuns cu politeţe, şi trecând pe lângă profesorul Mihai Antonescu, care lucra, l-am văzut având nişte hârtii. L-am întrebat “domnule profesor, ce lucraţi”? Şi mi-a spus că lucrează la o reformă a învăţământului. Generalul Piki Vasiliu, care mă cunoştea, de asemenea, mi-a răspuns cu amabilitate la salut, m-am prezentat şi mareşalului Antonescu, după care, împreună cu locotenentul Petrescu, locţiitorul politic care m-a însoţit, am ieşit din zona respectivă şi m-am prezentat la comandantul închisorii, care era colonelul Pristavu. El m-a informat că în după-amiaza zilei respective, adică pe 1 iunie, va avea loc executarea celor condamnaţi la pedeapsa capitală. Între timp, pe la ora 10 dimineaţa, a venit Avram Bunaciu, secretar general al Ministerului de Interne, împreună cu un inspector al cărui nume am aflat că se chema Gavrilovici, care au discutat cu comandantul închisorii şi au hotărât ca la ora 10 cei patru condamnaţi să aibă un vorbitor în timpul căruia li s-a dat voie să dea telefoane persoanelor cu care doreau să vorbească.”

Mircea Herescu îşi amintea cum au decurs ultimele ore din viaţa condamnaţilor, clipe pe care aceştia le-au petrecut alături de cei dragi. ”A venit soţia mareşalului, îmi amintesc, îmbrăcată în negru, cu păr alb, şi a intrat într-o gheretă, unde a fost adus şi mareşalul, în care au şi discutat. Aş vrea să menţionez că pe drum, de la locul unde se găseau camerele unde se afla dânsul închis şi până la ghereta în care se organizase acest vorbitor, un jandarm din garda de pază a venit în întâmpinarea mareşalului cu un buchet de trandafiri pe care i l-a dat mareşalului, iar dânsul l-a dat soţiei. Între timp, au început să mai sosească şi alte persoane. A sosit soţia profesorului Alexianu, cu cei doi copii, a sosit fratele profesorului Mihai Antonescu, care era ofiţer de marină, a venit în uniformă, la generalul Vasiliu au venit soţia şi cu fiul. Menţionez că mareşalul şi cu soţia au purtat conversaţia în limba franceză. Era prezent şi un inspector de poliţie care se numea Gavrilovici. După aproximativ o oră, familiile s-au retras şi condamnaţii au fost readuşi în încăperile din închisoare.”

Pregătirea locului unei execuţii şi desfăşurarea ei sunt care nu se pot şterge din amintirea cuiva care a asistat la ele. Aşa cum se vede şi pe filmul execuţiei, cei 4 şi-au păstrat demnitatea pînă în ultimele clipe ale vieţii, fapt confirmat şi de Mircea Herescu. ”Condamnaţii au fost duşi la cei patru stâlpi, în următoarea ordine, de la dreapta la stânga: mareşalul Antonescu, Ică Antonescu, Alexianu şi ultimul, Piki Vasiliu. Au fost întrebaţi dacă vor să fie legaţi de stâlp. Mareşalul a refuzat, a refuzat şi Ică Antonescu, a refuzat şi Alexianu, iar Piki Vasiliu a cerut să fie legat de stâlp, cu mâinile la spate. Procurorul a citit sentinţa, precizând că în baza hotărârii completului de judecată al Tribunalului Poporului, urmează să fie executaţi, şi i-a întrebat cine doreşte să fie legat la ochi. Mareşalul a refuzat, profesorul Antonescu de asemenea, Alexianu de asemenea, iar generalul Vasiliu a cerut să fie legat la ochi şi a fost legat la ochi cu un fular de culoare gri. După ce a citit sentinţa, procurorul a ordonat ca sentinţa să fie executată. Şi atunci, şeful plutonului de 28 de gardieni, a comandat ”foc”. La prima salvă care s-a tras, mareşalul a căzut în genunchi, profesorul Antonescu s-a prăbuşit pe spate, Alexianu de asemenea s-a prăbuşit pe spate, iar generalul Vasiliu, pătruns de un glonţ, dar nu mortal, a căzut în genunchi. Şi a spus: ”N-am murit încă” Atunci, comandantul plutonului s-a apropiat de mareşalul Antonescu şi i-a tras un glonţ sau două în cap, în urma cărora mareşalul Antonescu a căzut pe spate. Iar la generalul Vasiliu, de asemenea s-a dus acest comandant al plutonului şi a tras, cred, tot în cap. După aceasta, a venit medicul legist şi a constatat decesul fiecăruia dintre condamnaţi.”

Execuţia lotului Antonescu a fost un episod al unei istorii extrem de dureroase prin care a trecut România la mijlocul secolului 20. Un secol violent, cel mai violent din întreaga istorie a omenirii.