Mitul Mihai Eminescu

Eminescu este obiectul unui cult care a atins dimensiunile unui mit. Multe dintre cele ce i s-au atribuit lui Eminescu si considerate adevăruri incontestabile ţin de mitologia pură.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 23.11.2015, 14:06

Poetul Mihai Eminescu (1850-1889) a fost proclamat poetul naţional al românilor, istoricii literari considerându-l drept unul dintre creatorii limbii române moderne. Poezia patriotică este cea mai cunoscută creaţie a lui Eminescu şi o bună parte din interpretarea poeziei eminesciene se bazează pe ea. Dar Eminescu este obiectul unui cult care a atins dimensiunile unui mit. Multe dintre cele ce i s-au atribuit lui Eminescu si considerate adevăruri incontestabile ţin de mitologia pură. Curentul istoriografic francez al Şcolii de la Annales a fost cel care a inventat studiul miturilor şi de ele s-au ocupat istoria imaginarului şi a mentalităţilor.

Istoricul Lucian Boia şi-a asumat ingrata misiune de a deconstrui mitul lui Eminescu în ultimul său volum ”Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”. ”Mitul Eminescu are multe izvoare, acest mit este caracteristic într-o oarecare măsură unei ţări mai mici, unei culturi mai mici, unei culturi care simte nevoia să recupereze întârzierea istorică şi culturală în care se află. Asta e România secolului al 19-lea, când se creează mitul lui Eminescu. El apare ca o figură providenţială, este românul care reuşeşte să adune toate calităţile, tot geniul naţiei române. El însuşi a fost un geniu de factură naţională, dar şi universală. Este ceea ce românii îşi oferă lor, dar şi întregii lumi, este actul românesc de participare la marea cultură a lumii.”

Mitul Eminescu este special pentru că este tipic unei societăţi agrare, conservatoare, aşa cum era societatea românească în secolul al 19-lea. Lucian Boia. Track: ”Sigur că este o precaritate să mizezi totul pe o singură personalitate. Asta nu se întâmplă în culturile mari. Nu-i vedem pe francezi, pe britanici, pe germani punând în faţă o singură personalitate care să le adune pe toate şi nu numai în plan literar. Asta este extraordinar la Eminescu, el este simbolul suprem al românismului, al spiritualităţii româneşţti, al naţiei române, nu este doar un mare poet. Deja să fii un mare poet e foarte mult, să fii proclamat poet naţional, cu mult deasupra celorlalţi nu numai ca valoare a operei sale, dar mai ales pentru identificarea lui cu naţia română. E, în fond, manifestarea sau rezultatul unei frustrări pe care o au românii, de complexe de ţară mică, neluată în seamă.”

Cum se naşte mitul Eminescu? Lucian Boia. ”Mitul eminescian se naşte în ultimii ani de viaţă ai lui Eminescu şi aici se combină poezia, într-adevăr splendidă, cu destinul tragic al poetului. Acestea au fuzionat. Se combină tragismul vieţii lui cu valoarea poeziei. În primii ani de manifestare a mitului, substanţa sa este poezia, ideologia încă nu intră în discuţie. Ea apare imediat după 1900, în contextul unor curente naţionalist-autohtoniste cum ar fi sămănătorismul, imediat după 1900. După abuzul de influenţă străină, proccidentală, după cum îl considerau unii, urmează o fază de reechilibrare când tradiţia românească, ţăranul român ca substanţă a românismului, revin în prim-plan. Atunci devine Eminescu mare ideolog al românismului. Şi apoi, mitul eminescian se tot amplifică şi, până la urmă, fiecare găseşte ceea ce caută. Este un mit care poate fi întrebuinţat de toată lumea, pe întreg spectrul politic.”

Poetul Grigore Vieru este autorul unui vers celebru, ”Eminescu să ne judece”, vers care rezumă dimensiunea la care a ajuns mitificarea poetului. L-am întrebat pe Lucian Boia ce înseamnă aceasta. ”Asta înseamnă că Eminescu este văzut ca o adevărată divinitate a românismului, e cel care întotdeauna are dreptate, care ştie de unde venim şi încotro trebuie să mergem. Este ghidul nostru suprem, niciun mit românesc, nicio personalitate mitificată nu se înalţă atât de sus precum Eminescu. La cine ne-am mai putea gândi? La un Ştefan cel Mare, la un Mihai Viteazul, figuri extrem de reprezentative şi puternic mitologizate. Dar Eminescu este mai presus de toţi, le adună pe toate, este expresia perfectă a spiritualităţii româneşti şi a destinului românilor în această lume. Este românul absolut, cum spunea foarte bine Petre Ţuţea şi sunt vorbele pe care le-am preluat şi eu în titlul pe care le-am ales pentru carte.”

Demersul lui Lucian Boia este considerat de unii critici şi de autorul însuşi unul de punere în ordine a lucrurilor în ceea ce-l priveşte pe Mihai Eminescu. ”Ridicarea lui Eminescu atât de sus, în multe privinţe în chip nejustificat cum ar fi de exemplu alături de Einstein, să inventezi comploturi cu totul imaginare în ce-l priveşte, toate acestea au dus şi la reacţii adverse. Sunt oameni obsedaţi de Eminescu, dar sunt oameni care nu mai vor să audă de Eminescu, inclusiv în tânăra generaţie. Nu mai poţi de atâta Eminescu. E o evoluţie care nu este în regulă, cu exagerări, cu excese în ambele direcţii. Asta îi face rău lui Eminescu care este, în fond, un mare poet. Asta este Eminescu, mai ales. Eu pledez pentru revenirea la Eminescu cel autentic care este poetul Eminescu.”

Probabil, forţa mitului Mihai Eminescu îl va face să reziste în cultura română. Dar o privire critică asupra sa va redescoperi altor generaţii adevărata valoare a poetului Eminescu, pusă în umbră de mitul Eminescu.