Iosif Berman şi începuturile fotojurnalismului în România

Unul dintre primii fotojurnalişti români a fost Iosif Berman despre care se spune că a fost deschizător de drumuri, artist fotograf, descoperitor de fragmente de viaţă autentică.

Steliu Lambru, 18.01.2016, 14:44

Înainte de inventarea fotografiei, ziarele se ilustrau cu desene. Fotografia a schimbat faţa presei şi i-a dat o credibilitate mai mare. Se forma şi o nouă categorie profesională de jurnalişti, şi anume fotojurnaliştii, care aveau să-şi ridice meseria la rangul de artă. Istoria presei secolului 20 abundă în fotografii legendare care sunt o combinaţie de viaţă cotidiană, artă vizuală, încărcătură simbolică, gesturi, ipostaze şi trăiri.

Unul dintre primii fotojurnalişti români a fost Iosif Berman despre care se spune că a fost deschizător de drumuri, artist fotograf, descoperitor de fragmente de viaţă autentică. S-a născut în 1892 la Dorohoi, în nordul României, în familia unui comerciant evreu. Tatăl său a participat la războiul pentru independenţa României din 1877-1878. Într-o Românie în care evreii nu beneficiau de cetăţenie, Berman a dorit să facă din pasiunea lui pentru fotografie una dintre raţiunile sale de a trăi. Se pare că Berman, după mărturiile fiicei sale, s-a îndrăgostit de fotografie în timp ce vizita oraşul Cernăuţi. În 1912, Berman pleacă spre Bucureşti pentru a-şi urma vocaţia şi câştigă primul concurs care îi va aduce şi primul serviciu. Jurnalista Adina Ştefan, biograful lui Iosif Berman, este editorul albumului fotografic ”România lui Iosif Berman”. Ea a povestit începuturile carierei celui care va fi cel mai important fotojurnalist din România interbelică.

”Colegii săi spuneau că avea stofă de fotoreporter american şi că era chiar mai bun decât ei. În 1912 ajunge la Bucureşti şi participă la un concurs pentru a se angaja în presa bucureşteană, pe care îl câştigă. Începe să lucreze la Gazeta ilustrată. Mai târziu, va fi angajatul lui Constantin Mille la ziarele Adevărul şi Dimineaţa, unde a stat cam două decenii. Va mai publica şi în Realitatea ilustrată, va colabora cu fotografii artistice în Cuvântul liber, alături de mari artişti, unii avangardişti, din epocă. Berman s-a afirmat ca o vedetă şi niciodată el nu coborât nivelul calităţii, el a fost un star interbelic. Dar nu pentru că ar fi avut o viaţă mondenă ci pentru că a fost o figură extrem de vizibilă şi magnetică. A lăsat în urma lui zeci de mii de fotografii.”

Prin definiţie, un jurnalist trebuie să fie un căutător, un iubitor de adevăr şi de oameni, iar firea lui Berman tocmai pentru o astfel de carieră fusese croită. Războiul era o ocazie nemaipomenită pentru jurnalişti de a-şi arăta calităţile, iar primul război mondial a fost momentul lui Berman de a-şi dovedi sieşi propria artă a fotografiei şi curajul de a merge pe front, acolo und se scria istoria groaznică a conflagraţiei. Dar primul război mondial avea să-l facă să-şi cunoască viitoarea soţie.

Adina Ştefan: ”Fiind atât de dinamic, în 1917 Berman este trimis cu un regiment care mergea în Rusia pentru a fotografia scene de luptă la faţa locului. Era vorba despre primul război mondial şi de revoluţia bolşevică. Acolo trăieşte o aventură care putea să-l coste viaţa, îşi pierde fotografiile. Se întâlneşte când cu albii, când cu roşii, adică îl înhaţă când unii, când alţii, îi sparg clişeele pentru că el fotografia pe clişee de sticlă. Ajunge să pribegească pe ţărmul Mării Negre, de la Odessa până la poalele Caucazului, la Novorossisk. Urmează o scenă de film, el, epuizat, întră într-o cafenea unde mai mulţi tineri stăteau de vorbă. I se oferă ceva de băut şi mâncat şi unul dintre tineri se oferă să-l ducă la el acasă şi să-l găzduiască. Berman acceptă şi a doua zi, când se trezeşte mai întremat, vede că era într-o gospodărie înstărită, tot de evrei. În balconul unuia dintre caturile casei vede o fata frumoasă care îşi pieptăna părul. A fost dragoste la prima vedere, ea se numea Raisa şi avea 20 de ani, el avea 27. Şi foarte repede s-au hotărât să se căsătorească.”

Până în 1923, împreună cu soţia sa, Berman a locuit la Constantinopol unde a lucrat ca fotoreporter corespondent al ziarelor Dimineaţa şi Adevărul. Creşterea audienţei competiţiilor sportive îl fac pe Berman un fotograf de succes şi pentru publicaţiile de profil. Cariera lui Berman a avut şi o parte academică. A lucrat îndeaproape cu sociologul Dimitrie Gusti în campaniile sale de interviuri în zonele rurale ale României. Lui i se datorează într-o mare măsură şi apariţia genului de fotografie etnografică. Reputaţia lui Berman a ajuns şi la marile instituţii internaționale de presă, el colaborând cu ziarul New York Times şi cu agenţiile Associated Press şi Scandinavian Newspapers Press. În scurt timp, ajunge fotograful regelui Carol al II- lea.

Adina Ştefan: ”Berman devine un fotoreporter competitiv care aduce de la bun început ceva novator, în sensul că fotografiază tot. Nimic nu-i scapă. Fotografiază viaţa, personajele sunt vii, expresive, adecvate. Fiica sa Luiza spunea că, la un moment dat, tatăl ei ajunsese fotograful oficial al regelui Carol al II-lea. El reuşea să-i facă regelui fotografii în orice postură şi de fiecare dată suveranul era regal. Acest lucru nu le prea reuşea celorlalţi fotografi, tot profesionişti.”

Spectrul celui de-al doilea război mondial, legislaţia rasială din România anului 1938 şi persecuţiile antisemite au fost lovituri succesive pentru Berman care nu şi-a mai putut urma pasiunea. A fost nevoit să-şi schimbe numele care suna evreieşte. Publicaţiile la care lucra, Dimineaţa şi Adevărul, au fost suprimate, studioul şi laboratorul său i-au fost închise, iar aparatura şi fondul fotografic confiscate. Până în 1940 a mai putut lucra sporadic, după acel an fiindu-i complet interzisă activitatea. Pe 17 septembrie 1941, deprimat şi bolnav de rinichi, Iosif Berman murea la Bucureşti în vârstă de 49 de ani.