Matematică şi comunism

Matematica este considerată, pe bună dreptate, unul dintre domeniile cele mai abstracte ale minţii omeneşti, iar fără o bună instrucţie în matematică o carieră solidă în domeniul ştiinţei şi tehnologiei este imposibilă.

Steliu Lambru, 24.09.2018, 14:33

Matematica este considerată, pe bună dreptate, unul
dintre domeniile cele mai abstracte ale minţii omeneşti, iar fără o bună
instrucţie în matematică o carieră solidă în domeniul ştiinţei şi tehnologiei este
imposibilă. Şcoala românească de matematică a avut buni reprezentanţi,
învăţământul academic având încă de la înfiinţarea Universităţii Bucureşti din
1864 o facultate de ştiinţe fizice, matematice şi naturale. Pe lunga listă cu
matematicieni români importanţi figurează nume precum Spiru Haret, Dimitrie
Pompei, Traian Lalescu, Gheorghe Țițeica, David Emanuel, Simion Stoilow,
Grigore Moisil.

Dar
regimul comunist a conferit matematicii un rol cu mult mai mare decât îl avea
ea în mod natural. Obsesia comunismului pentru ştiinţele exacte a făcut ca matematica
să devină cheia de boltă a sistemului de educaţie între 1945 şi 1989. De la
domeniul de elită care fusese, matematica a fost ideologizată într-un ritm
alert, ea fiind studiată intensiv şi extensiv de generaţii de români de după
1945. Cu toate acestea, cultul matematicii nu a reuşit să aducă nici pe departe
dezvoltarea economică şi socială pe care o aştepta regimul.

Matematicianul
şi profesorul Solomon Marcus şi-a susţinut bacalaureatul în 1944 şi tot atunci
s-a înscris la facultatea de matematică. Într-un interviu acordat în 1998
Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Marcus îşi aducea aminte
de descoperirea matematicii ca pasiune personală şi carieră profesională. Descoperisem matematica chiar în aceea vară 1944,
în aceea vară fierbinte, în care eu eram într-un oraş din Moldova şi frontul
era foarte aproape. M-am gândit că cel mai bine este să urmez calea
curiozităţii mele personale pentru că în acel moment de haos era imposibil
să-ţi reprezinţi ce perspectivă socială îţi oferă o facultate sau alta. Şi după
un an de încercare la Facultatea de Matematică mi-am dat seama că această
facultate nu numai că îmi convine, dar este o întâlnire fericită a vieţii mele
şi eram foarte bucuros că am avut acest noroc de a-mi găsi atât de repede
domeniul care mă pasiona.

Politica de dinainte de instaurarea
comunismului din 1945 nu era în măsură să distrugă cariere profesionale şi
vieţi. Solomon Marcus îşi aducea aminte că avusese profesori cu orientări
politice diferite: Dan Barbilian avusese simpatii legionare, Octav Onicescu
cochetase cu fascismul mussolinian, Gheorghe Vrânceanu era un mare liberal, Miron
Nicolescu şi Simion Stoilow erau socialişti, Nicolae Ciorănescu era ţărănist, Mihail
Neculce era comunist. Marcus îşi aducea aminte de circumstanţele în care a
murit Simion Stoilow, unul dintre cei mai buni matematicieni români postbelici. Simion Stoilow avea să
moară în 1961 pe treptele Comitetului Central al Partidului Comunist unde se
ducea de fapt tot timpul să intervină contra a tot felul de nedreptăţi: tineri
asistenţi daţi afară din facultăţi, multe excluderi din corpul didactic în anii
1950, interzicerea deplasărilor în străinătate, oameni care nu puteau să-şi facă
doctoratul. Eu am fost una dintre victime. La noi s-a înfiinţat atunci aşa-numita
aspirantură,
după model sovietic, în 1953. Ne-am prezentat la matematică cinci persoane şi
am reuşit toţi probele ştiinţifice. Şi cu toate astea, după ce am reuşit, am primit
o hârtie de la Ministerul Învăţământului prin care eram înştiinţat că nu aveam
dreptul să urmez aspirantura în R.P.R, fără să se dea o motivaţie. Era, evident,
o problemă de dosar. Dar de ce nu au făcut asta de la început? Funcţiona
următoarea strategie: hai să vedem cum se prezintă candidatul, poate cade
oricum la examene şi nu mai e nevoie să-l respingem pe motiv de dosar.

Ideologia
a fost cea care a distrus întregul climat de bună convieţuire academică. În
ciuda faptului că de la jumătatea anilor 1960 ea şi-a redus forţa, a rămas o
traumă de care nu s-a putut scăpa decât după 1989. Solomon Marcus îşi aducea
aminte de o întâmplare cu matematicianul Dan Barbilian de la o şedinţă
ideologică. Am fost în aceeaşi grupă
de învăţământ ideologic cu marele matematician-poet Dan Barbilian sau Ion
Barbu. Acum în amintire toate acele situaţii devin amuzante, dar atunci erau
adevărate drame. Acest om era atât de înfricoşat, stătea într-o încordare
nemaipomenită, şi se vedea că marea lui dilemă, şi nu numai a lui, era ce să
fac? Dacă tac şi nu iau cuvântul deloc evident că se interpretează negativ,
înseamnă că nu particip la viaţa ideologică. Dacă iau cuvântul, risc să spun
ceva care e împotriva liniei partidului. Şi, la un moment dat, când cineva a
pronunţat formula lui Lenin socialism = puterea bolşevică, plus electrificarea întregii ţări,
Barbilian a ridicat mâna să ia cuvântul: în această ecuaţie este vorba de o
adunare necomutativă. Asta ce înseamna? Adunarea necomutativă înseamnă o adunare de forma
a+b, în care nu ai voie să schimbi ordinea, în sensul că b+a nu e totuna cu
a+b. El voia să spună un lucru simplu, că în acea formulă a lui Lenin nu era
voie să se inverseze ordinea. Adică întâi să pui puterea bolşevică, după care
restul. Dar el a spus-o într-o formă matematică şi s-a stârnit o rumoare
generală, cea care conducea discuţia nu a înţeles ce a vrut să spună Barbilian,
era şi ea disperată, se vedea că nu înţelegea ce vrea să spună ăsta, dacă cumva
a vrut să spună o chestiune duşmănoasă.

Matematica
a fost un domeniu privilegiat de regimul comunist care a dat nume importante,
în ciuda constrângerilor de tot felul, mai ales ideologice. Dar ea nu a reuşit
nici pe departe să facă o societate românească mai bună.