Anul 1946 şi colaboraţionismul politic
Despre colaboraţionism în politică s-a scris mult, mai ales despre colaboraţionismul intelectualilor.
Steliu Lambru, 06.05.2019, 13:20
Despre
colaboraţionism în politică s-a scris mult, mai ales despre colaboraţionismul
intelectualilor. Dar colaboraţionism a însemnat şi asocierea unor facţiuni din
partidele democratice cu partidele comuniste în a doua jumătate a anilor 1940
pentru participarea la alegeri. Aceasta a fost una dintre strategiile de bază
ale comuniştilor de participare în alegeri: atragerea de disidenţe din
partidele tradiţionale pentru a induce electoratul în eroare şi a-l face să voteze
cu disidenţele apropiate de comunişti.
În preajma alegerilor din noiembrie 1946
din România, din toate partidele tradiţionale româneşti, Partidul Naţional
Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, s-au desprins
grupări care nu erau de acord cu liderii lor, în schimb erau foarte favorabile
coaliţiei conduse de comunişti. Din Partidul Naţional Ţărănesc s-a desprins
gruparea Partidul Naţional Ţărănesc-Anton Alexandrescu, din Partidul Naţional
Liberal s-a desprins gruparea Partidul Naţional Liberal-Gheorghe Tătărescu, în
timp ce Partidul Social Democrat a fost acaparat cu totul, liderul său cel mai
respectat, Constantin Titel-Petrescu, fiind nevoit să înfiinţeze Partidul
Social Democrat-Independent, adevăratul continuator al social-democraţiei
române.
Juristul
Dan Amedeo Lăzărescu, deţinut politic în anii 1950, a făcut parte din tineretul
liberal la jumătatea anilor 1940 şi a fost martor la toate acele maşinaţiuni
politice. Intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în
1996, Lăzărescu îşi amintea cum la şedinţa la care urma să se stabilească
strategia electorală a Partidului Naţional Liberal, preşedintele disidenţei
liberale tătăresciene Petre Bejan, le cerea tuturor liberalilor să se alăture
comuniştilor în alegeri:
Ni
s-a spus că partidul comunist din punct de vedere electoral este zero. Toată
ţara vota cu Maniu. Partidul nostru era zero din punct de vedere electoral.
Prin urmare, dacă mergeam separat, noi vom fi zdrobiţi, numai dacă mergeam
împreună vom reuşi să obţinem un succes. Atunci a luat cuvântul marele avocat
Patriciu Popescu, bunul meu prieten, avea o elocvenţă extraordinară! Şi a spus:
Domnule preşedinte, dumneavoastră aţi pledat pentru o acţiune care nu prea
este logică. Aţi spus aşa: Din punct de vedere electoral, partidul comunist
este zero. Din punct de vedere electoral, partidul nostru este zero. Dar dacă
se contopesc aceste partide înseamnă că vor câştiga majoritatea parlamentară?
Dar ce poate să rezulte dacă un zero se adaugă altui zero? Ceva foarte urât
mirositor! Au urmat aplauze şi din nou s-a cerut vot secret. Petre Bejan, cu
violenţă, a cerut vot pe faţă şi mai mult de două treimi au votat pentru
mergerea pe liste comune.
Liberalii
care s-au opus participării în alegeri alături de comunişti, numiţi şi
părerişti, s-au întors în Partidul Naţional Liberal condus de Dinu Brătianu,
adevăratul exponent al liberalismului politic românesc. Dan Amedeo Lăzărescu: Păreriştii au hotărât să treacă la Dinu Brătianu. Cum eram prieten
cu toţi, mai ales cu Dumitru Alimăneşteanu, Bentoiu şi mai ales cu Costel
Tătăranu şi cu Aznavorian, am mijlocit trecerea şi foarte repede ei au revenit,
însă cu mari rezistenţe din partea anumitor oameni de-ai lui Dinu Brătianu.
Alexandrescu Guranda, şeful organizaţiei liberale Neamţ, a fost violent
împotriva revenirii păreriştilor în
Partidul Liberal, dar în cele din urmă Dinu Brătianu a fost înţelept şi i-a
reprimit. Prin urmare, Tătărăscu cu oamenii lui a hotărât să meargă pe liste
comune, iar păreriştii au trecut la
Dinu Brătianu.
Social-democraţii au avut o soartă şi
mai dură, partidul lor fiind pur şi simplu confiscat printr-un puci intern. Dan
Amedeo Lăzărescu: La Titel
Petrescu lucrurile au fost mai dramatice. Aici a intervenit direct guvernul. Pe
la 17 sau 18 martie 1946, Titel Petrescu a hotărât să meargă pe liste separate
şi ţinuse un celebru discurs la Ateneu, pe care eu l-am auzit, în care a făcut
elogiul Statelor Unite, care au câştigat războiul, cu concursul evident al
Uniunii Sovietelor. A fost un entuziasm nemaipomenit, sala era arhiplină, iar
în Piaţa Palatului, în faţa Ateneului, tineretul social-democrat striga, îmi
aduc aminte, Socialismul şi Titel / Toţi românii sunt cu el! Titel Petrescu,
hotărât să nu meargă cu nici un preţ pe liste comune cu comuniştii, a întrunit
un congres al partidului fiind convins că va avea majoritatea.
Îl numise pe
prietenul lui, Voitec, ministru la instrucţia publică, deşi Maniu îi cedase
acest minister numai cu condiţia să-l ia el personal. Se baza mai puţin pe
Pătrăşcanu, se baza şi mai puţin pe Tudor Ionescu, care provenea de la Partidul
Radical. Partidul Radical al lui Iunian număra 6 membri şi fiecare din aceşti 6
membri a optat pentru o altă formaţie politică: Ion Gheorghe Maurer a trecut la
comunişti, Mişu Paleologu, care era secretar general al partidului, a rămas la
ţărănişti, iar Tudor Ionescu, fostul meu profesor de fizică de la Liceul Spiru
Haret, profesor universitar şi ministrul minelor şi petrolului în guvernul
Groza, a trecut la social democraţi.
Rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946 au
dovedit că electoratul român nu putea fi păcălit. Partidul Naţional Ţărănesc şi
Partidul Naţional Liberal au luat împreună 78% din voturi, în timp ce coaliţia
condusă de comunişti, împreună cu colaboraţioniştii, nu au depăşit 22%, în
ciuda imenselor fraude semnalate. Însă, la final, rezultatul a fost inversat şi
de atunci şi până în 1989 alegerile politice au fost o succesiune de mascarade.
