80 de ani de la Dictatul de la Viena
Pe 30 august 1940, la Viena, Germania și Italia impuneau României cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 20.09.2020, 16:16
Pe 30 august 1940, la Viena, Germania și Italia impuneau României cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei. Era a doua cedare de teritorii pe care România era obligată să o facă, după pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord în favoarea Uniunii Sovietice în iunie 1940. A treia cedare urma în septembrie 1940 prin care Dobrogea de Sud revenea Bulgariei. Profesorul Marius Turda predă la Oxford Brookes University istoria eugeniei, rasismului și a biopoliticii și l-am întrebat dacă pierderea Translvaniei de Nord era previzibilă la sfârșitul anilor 30.
„Era într-un fel previzibil ca acest lucru să se întâmple dacă ne gândim la toată propaganda făcută de regimul nazist începând cu anii 30. Ea se baza foarte clar pe revizuirea tratatelor de pace de la Paris de după primul război mondial. Dacă ne uităm la scrierile ideologilor naziști, mai ales la scrierile lui Adolf Hitler, în cartea lui „Lupta mea” el a spus fost foarte clar că printre obiectivele principale ale noii revoluții naziste va fi reîntoarcerea Germaniei la situația internațională de dinainte de 1914. Toți cei care au urmărit cu atenție dezvoltările politice și dezbaterile ideologice din Germania anilor 30 știau că Hitler, la un moment dat, va împinge spre o soluționare a problemelor Germaniei în spațiul central european.”
România a semnat documentul prin care pierdea Transilvania de Nord și mulți istorici se întreabă dacă ar fi putut face mai mult decât să accepte. Marius Turda. „Putea să opună rezistență și putea să facă ceva, era totuși un stat independent și avea putere de decizie. Dar ce consecințe ar fi avut o rezistență armată este o altă dezbatere. Dar din punctul de vedere al mândriei naționale ar fi putut să se opună și să apere cu armele împotriva deciziei luate la Viena în 1940. Trebuie să ne gândim și la impactul la nivelul populației. Este foarte important de spus că, de exemplu, Maramureșul dispare după 7 secole de istorie în 1945. A fost încorporat de Ungaria în 1940, în 1945, când este returnat României, este doar jumătate din el. A fost un efect direct al faptului că România nu a intervenit în 1940 pentru a lupta pentru Ardealul de Nord. Nu mai vorbim despre impactul pe care l-a avut asupra populației evreiești din Maramureș aceasta fiind regiunea din România Mare cu cel mai mare număr de evrei. 30% din populația Maramureșului erau evrei.”
Anterior momentului 30 august 1940, România a încercat să propună soluții alternative Ungariei însă aceasta din urmă nu a acceptat. Marius Turda. „Trebuie spus că guvernul de la București și cel de la Budapesta au încercat într-un fel să găsească o soluție biopolitică la Ardealul de Nord prin transferul de populație. Sabin Manuilă la București a fost foarte implicat în acest program de a soluționa ceea ce se numea problema enclavelor etnice din vestul României. Ei știau însă că Ungaria nu va renunța niciodată la pretențiile teritoriale și atunci singura posibilitate era de a-i transporta pe români în România și de a face Ardealul de Nord mai omogen etnic. Problema a fost Maramureșul, care avea populație românească într-un fel considerată emblema românității, și populație evreiască. Dar Maramureșul ar fi fost sacrificat. Chiar Iorga spunea în anii 30 că Maramureșul urma să devină evreiesc în câteva zeci de ani.”
Odată intrată în posesia teritoriului, Ungaria a trecut la o politică de uniformizare etnică. Marius Turda cu detalii. „A urmat introducerea legilor rasiale în Ardealul de Nord de către regimul de la Budapesta în 1940, a treia lege antisemită, lege eugenică prin care se interzicea căsătoria dintre evrei și maghiari. Încă de la sfârșitul anilor 30 în Ungaria exista un mare program de a crea familii numeroase de maghiari, de a-i ajuta pe maghiari să se înmulțească. Exista un program prin care li se dădea pământ și își construiau case. Sunt secui și maghiari din Bucovina care sunt transferați în Ungaria după dezmembrarea Iugoslaviei. Guvernul maghiar face foarte multe în această privință în a repopula zone considerate periculoase din punct de vedere etnic deoarece maghiarii nu erau majoritari. Au fost introduse și în Ardeal programe economice și sociale.
Tot în Ardeal s-a înființat primul institut de igienă rasială din Ungaria, la Cluj, în 1940. Se creează un departament de antropologie, după aceea un departament de genetică umană. Ideea era de a vedea ce impact avusese așa-numita ocupație română a Ardealului de Nord în 20 de ani asupra populației maghiare. S-au făcut cercetări asupra structurii rasiale, obiceiurilor și a limbii pentru a vedea dacă din punct de vedere etnic trupul națiunii maghiare fusese afectat de perioada în care fusese în România Mare.”
Ocupația ungară a Transilvaniei de Nord a durat până în martie 1945, după instalarea guvernului comunist, când URSS a permis administrației românești să reintre în instituțiile locale. Cei 4 ani și jumătate de administrație maghiară au însemnat o adevărată tragedie umanitară: 1000 de români au fost asasinați, alte câteva zeci de mii fiind schingiuiți, arestați și internați în lagăre de muncă. Aproximativ 500.000 de români s-au refugiat în România. În Transilvania de Nord s-a scris și una dintre paginile cele mai cutremurătoare ale tragediei umane: Holocaustul. Din Transilvania de Nord și Maramureș, autoritățile maghiare au trimis aproximativ 166.000 de evrei în lagărele de concentrare naziste unde au pierit 130.000 dintre ei.
