Rezistența franceză în România în cel de-al doilea război mondial

România a intrat în cel de-al doilea război mondial în vara anului 1941 după ce în 1940 suferise o triplă amputare teritorială. În iunie 1940,

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 13.09.2021, 14:14

România a intrat în cel de-al doilea război mondial în
vara anului 1941 după ce în 1940 suferise o triplă amputare teritorială. În
iunie 1940, Uniunea Sovietică anexa Moldova dintre Prut și Nistru denumită
Basarabia și Bucovina de Nord. În august 1940, era rândul Ungariei să anexeze o
parte a teritoriului românesc, jumătatea de nord a Transilvaniei și
Maramureșul. Iar în septembrie 1940 venea al treilea val al șocului amputărilor,
Bulgaria ocupa Dobrogea de sud sau Cadrilaterul. Criza profundă care a urmat a
dus la înlăturarea de pe tron a regelui Carol al II-lea și la instaurarea
dictaturii legionaro-antonesciene. Noul regim a reorientat România către
alianța condusă de Germania nazisă și către războiul împotriva SUA, Marii
Britanii și Uniunii Sovietice.

Ruinarea sistemului de tratate de
pace de la sfârșitul primului război mondial fusese posibilă numai după ce
Franța, principala artizană a sistemului de la Versailles, căzuse în iunie
1940. Prăbușirea Franței a însemnat aruncarea Europei în cel mai distructiv
război de până atunci soldat cu zeci de milioane de morți și cu uriașe pagube
materiale. Europa intra sub controlul Germaniei naziste și va fi nevoie de
aproape 5 ani de eforturi militare susținute pentru ca regimul hitlerist să fie
învins.

În acei ani grei, unii oameni nu s-au
dat bătuți. Cu toate că totul părea pierdut și lupta inutilă în fața unui
adversar mult prea puternic, ei au dovedit că micile acțiuni se pot dovedi
importante. Povestea a trei cetățeni francezi curajoși, rezidenți în România,
care nu s-au lăsat copleșiți de vitregia timpurilor ne este spusă de istoricul
Oana Demetriade de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei
Securități. Este vorba
despre un grup de cetățeni francezi care în România care se pregătea de război
au decis cu mult curaj să facă spionaj. Făceau spionaj pentru Franța liberă,
făceau spionaj pentru englezi. În centrul poveștii este o doamnă, Henriette Sümpt, o
franțuzoaică devenită cetățean român în urma căsătoriei cu doi cetățeni români,
succesiv, stabilită în România în 1928. Ea a vrut să facă ceva pentru țara ei
care deja semnase armistițiul cu Germania. Ea găsește un canal de legătură cu
Special Operations Executive de la Istanbul și începe să le transmită
informații englezilor de acolo. Nu știa că acel canal era supravegheat de
Serviciul Special de Informații român.

Henriette Sümpt era secretară la
biroul din București al celebrei agenții de știri franceze Havas. În preajma
începerii războiului, începând cu anul 1940, ea a început să folosească bazele
de date ale agenței pentru a furniza informații Franței și Marii Britanii. A
început prin a da informații despre mișcările armatei germane din România:
însemne militare, numere de înmatriculare ale vehiculelor militare, tipul de
armament pe care îl vedea, traseele pe care se deplasau trupele germane,
numărul lor. Henriette Sümpt se plimba prin cartierul Floreasca din București de unde putea
vedea mișcările avioanelor germane de pe aeroportul Băneasa. De asemenea, ea a
călătorit și în alte orașe precum Galați, Râmnicu Sărat, Focșani, Bacău, Iași,
Botoșani, toate către granița de est a României.

Oana Demetriade. Ea, împreună cu un ziarist
francez, Maurice Négre, reușește să facă o mică rețea de spioni și să trimită niște
desene. Pare banal sau haios. Erau niște frunze, niște căprioare, un cățel, un
șarpe care erau de fapt însemnele camuflate ale unităților militare germane
staționate în România care mergeau pe frontul din Balcani și se pregăteau să
meargă și spre URSS.

Însă acțiunile ei și ale grupului nu
rămân neobservate. Va fi în curând arestată dar va beneficia de clemență. Oana
Demetriade. Întreaga rețea a
fost descoperită, membri ei au fost arestați, la insistențele germanilor.
Henriette a fost prima arestată. La percheziție i s-a descoperit un material
informativ. Agentul SSI care o arestează o descrie într-o frază: era o femeie
frumoasă, foarte inteligentă, cu un spirit de observație extraordinar, cu
talent la desen, care a fost foarte calmă în momentul în care a fost arestată
păstrându-și stăpânirea de sine. S-a făcut un proces foarte rapid, într-o lună
toată afacerea a fost încheiată. Maurice Négre a fost eliberat în
câteva luni prin intervenția statului francez, Henriette a rămas în închisoare.
A trecut prin mai multe închisori, în special prin penitenciarul de femei de la
Mislea. Soții ei, care în continuare îi purtau o afecțiune deosebită, au
ajutat-o să facă memorii către conducătorul statului și, prin acesta, către
regele Mihai pentru a fi grațiată. Din 10 ani de muncă silnică i s-a comutat
pedeapsa la un an de închisoare și a fost eliberată pe 22 august 1944, fără
nicio legătură cu ce avea să se întâmple a doua zi, pe 23 august 1944.

Povestea Henriettei Sümpt va
continua și după război. A devenit soră de caritate și maseuză la centrele de
recuperare a sportivilor. A fost urmărită de Securitatea comunistă și caracterizările
făcute ei de informatori sunt în general pozitive. În 1959, la intervenția
celui de-al treilea soț român care reușise să plece în Franța și a rudelor ei de
acolo, i s-a acordat pașaportul și s-a repatriat. Alături de Henriette Sümpt și Maurice
Négre
merită amintit și numele lui Jean Paul Lenseigne, cel de-al treilea jurnalist
francez din curajosul grup care și-a apărat țara și convingerile cu
determinare.