Teatrul Regina Maria din Oradea în 2014
O cometă, iar sub ea, o pereche fericită de miri. În jurul lor, oameni relaxaţi şi fericiţi. La zece ani după nunta sa, Elisabeth se întreabă dacă fericirea poate fi ţintuită în loc şi încearcă să repete petrecerea.
Luana Pleşea, 15.03.2014, 08:10
O cometă, iar sub ea, o pereche fericită de miri. În jurul lor, oameni relaxaţi şi fericiţi. La zece ani după nunta sa, Elisabeth se întreabă dacă fericirea poate fi ţintuită în loc şi încearcă să repete petrecerea. Este premisa de la care porneşte povestea spectacolului “Cometa”, de Justine del Corte, pus în scenă de Radu-Alexandru Nica la Teatrul Regina Maria din Oradea. Justine del Corte este unul dintre cei mai apreciaţi darmaturgi germani, iar textul său, scris în 2012, a fost montat pentru prima dată în acelaşi an, la celebrul Burgtheater Viena, în regia celui mai jucat dramaturg german la ora actuală, Roland Schimmelpfennig.
Radu Nica povesteşte ce l-a atras la textul scriitoarei de origine mexicană, al doilea pe care îl pune în scenă în România: “M-a atras foarte mult zona filosofică a textului. Mi se pare în regulă să vezi în spectacole şi puţină filosofie. Nu mi se pare deloc neteatral ca personajele să şi filosofeze din când în când. Are ceva cehovian textul, are şi ceva din Arthur Schnitzler şi acest amestec fixat pe lumea contemporană mi s-a părut foarte atractiv şi foarte ofertant pentru mine ca regizor. Dar şi pentru actori e foarte ofertant. Cam toate personajele au nişte partituri foarte complexe. Nu prea există personaje secundare. E un spectacol cu vreo zece personaje principale. Autoarea se ocupă de tema fericirii – în ce fel mai putem obţine fericirea. Asta m-a interesat ca om mai mult. Ca regizor, m-a interesat zona de teatru în teatru, pe care am dus-o puţin mai departe decât e în text – refacerea nunţii noi am făcut-o ca pe o refacere în teatru a unui eveniment real. Astfel, piesa a devenit mai mult decât o meditaţie asupra timpului, a devenit o meditaţie despre felul în care teatrul poate eluda sau nu timpul”.
Regizorul Radu-Alexandru Nica a lucrat pentru prima dată cu trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea, o trupă cu o medie de vârstă de până în 40 de ani, cu 15 actori tineri. Radu Nica: “Am descoperit o trupă foarte dornică de a juca alt tip de teatru decât se joacă în general aici. În ultima vreme, aici s-a mers foarte mult pe zona muzicală, pe zona mai comercială şi asta nu e un lucru rău, pentru că sălile sunt pline din nou la Oradea. Acum cred că a venit momentul ca să i se ofere publicului texte de altă factură. Şi am senzaţia că textul acesta, deşi e destul de dificil, nu e un umor facil, nu sunt teme facile, nu e aşa greu de înghiţit”.”
Clădirea Teatrului din Oradea, care găzduieşte atât Teatrul Regina Maria, cât şi Teatrul Szigligeti, de limbă maghiară, este unul dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui a durat doar 15 luni, din iulie 1899 până în octombrie 1900. Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare se impuneau printr-un accentuat ton rococo. Timp de cinci ani, până în 2011, clădirea s-a aflat în lucrări de renovare. Trupa Teatrului Regina Maria a inaugurat spaţiul proaspăt redeschis cu celebrul muzical “Scripcarul pe acoperiş”, care a obţinut două nominalizări la Premiile UNITER, categoriile Cea mai bună scenografie şi Cea mai bună actriţă în rol secundar.
Daniel Vulcu, directorul teatrului: “Ne dorim să mergem pe această nişă mai puţin bătută de celelalte teatre din România, pe zona teatrului muzical, bineînţeles că nu în totalitate, dar vrem să fim exponenţii acestui gen şi avem forţele necesare să îl facem aşa cum trebuie. Potrivit strategiei manageriale, din 2 în 2 ani realizăm un muzical de mare amploare, iar în rest, montăm piese muzicale, dar de mai mică anvergură. Cred că am reuşit să dovedim că suntem performanţi pe acest gen, dar nu vom uita că suntem un teatru dramatic, deci vom pune în scenă şi astfel de piese. Ne-am propus să lucrăm cu regizori de valoare. Colaborarea cu Radu Nica a fost una de bun augur. Am mai avut colaborări importante, de exemplu, cu Mihai Măniuţiu care, fără să îi cerem noi, a venit cu o propunere muzicală a unui text clasic, Leonce şi Lena””.
Oradea este un oraş cu puţin peste 200 de mii de locuitori. În aceste condiţii, Teatrul Regina Maria reuşeşte să aibă sălile pline la toate cele 10-15 reprezentaţii lunare. Directorul Daniel Vulcu: “Avem un număr de aproximativ 15 spectacole pe care le rulăm în permanenţă. Cerere există. Întotdeauna suntem puţin speriaţi în apropierea Festivalului de Teatru Scurt – noi am crescut numărul zilelor de la o săptămână la 10 zile. Anul trecut am avut aproximativ 50 de spectacole şi toate s-au vândut foarte bine. Ca atare, zic eu că există mult potenţial în Oradea. Există public, oameni care iubesc teatrul şi chiar îndrăznesc să spun că am creat o modă a teatrului. La coafor, la bănci, în spital, lumea vorbeşte despre teatru, se întreabă unii pe alţii dacă au văzut un spectacol sau altul. Astfel, se îndeamnă unul pe celălalt şi chiar avem public. Un fenomen foarte interesant a fost la Festivalul de teatru scurt de anul trecut, când, având programate la Sala Mare două spectacole ale noastre şi având invitate, tot la Sala Mare, teatre din Bucureşti, primele bilete vândute au fost cele ale trupei noastre.”
Ajuns la a XX-a ediţie şi organizat de Teatrul Regina Maria din Oradea, Festivalul de Teatru Scurt este singurul festival dedicat piesei într-un act din România şi unul dintre cele mai longevive din ţară – prima ediţie a avut loc în anul 1976.
