Scriitoarea şi traducătoarea Veronica D. Niculescu

Scrisul meu se construieste cu imaginaţie, în jurul unui factor declanşator de orice fel. Spre văi de jad şi sălbăţie* face, prin glasul Mirandei Dortloft, o pledoarie pentru acest fel de scris, pentru imaginatie si constructie.

Corina Sabău, 12.11.2016, 12:19

Scrisul
meu se construieste cu imaginaţie, în jurul unui factor declanşator de orice
fel. Spre văi de jad şi sălbăţie* face, prin glasul Mirandei Dortloft, o
pledoarie pentru acest fel de scris, pentru imaginatie si constructie. Este
declaraţia Veronicăi D. Niculescu referitoare la romanul său Spre văi de jad şi sălbăţie,
apărut anul acesta la Editura Polirom, a cărei prezentare sună aşa: Un roman
despre plecări, pierderi şi gol, scris cu tandreţe şi presărat cu surprize. O
carte cu o structură circulară, închizând înăuntru un basm într-o mie de
versuri. Departe de oraşul natal, de familie şi de cel pe care încă îl iubeşte,
Miranda Dortloft scrie un basm în rime. Proza densă care înconjoară această
joacă imaginară dezvăluie viaţa reală a Mirandei: din anii copilăriei petrecuţi
în comunism, într-o familie mixtă, trecând prin povestea de dragoste, până în
prezentul pustiit şi zdruncinat de depresie

De data aceasta, era clar că trebuie să scriu o
poveste lungă, pentru că asta era ideea cărţii şi, pe de altă parte, mi-era
foarte poftă de o frază mai lungă, elaborată, după nişte cărţi foarte scurte
care erau o pledoarie pentru mic. Să fii mic, să fii ascuns, lumea interioară
poate fi uriaşă când tu eşti mic şi stai cuibărit, într-un scăunel, la teatru,
de exemplu, cu spatele la scenă. Cam aşa s-a întâmplat cu primul roman. Nu este
poate cel mai clasic dintre romanele posibile ca structură, poate fi derutantă
forma, dar eu aşa consider, că am scris un roman care include un basm în
versuri. Sigur că atunci când te apuci
să construieşti de jur împrejurul unui basm viaţa reală a autoarei basmului,
ajungi să dezvolţi tot felul de contraste. Pentru că asta e pledoaria pentru
imaginaţie, în viaţa ei se întâmplă una, dar în basm e cu totul altceva, şi
totuşi sunt elemente comune. Autoarea basmului traversează o depresie, a
pierdut o iubire, e într-un gol total, s-a mutat din oraşul ei, nu mai are
casă, nu mai are familie. Dar în basm apar foarte multe bogăţii. Şi nestemate,
şi peţitori, şi o nuntă. Ca în poveşti. Dar în viaţa ei nu există toate astea.
Aceasta ar fi pledoaria pentru imaginaţie. De aceea am avut nevoie de o
construcţie amplă, pentru că nu poţi scrie viaţa unui om decât tihnit. Dar m-a
interesat faorte tare să fie pe ritmuri şi tonuri diferite

Adeb,
volumul de debut al Veronicăi D. Niculescu, un volum de proză scurtă, publicat
în 2004 la editura Limes, este distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor
din Romania. Următoarele volume de proză (Orchestra portocalie, Roşu, roşu, catifea, Simfonia
animalieră primesc numeroase premii şi nominalizări. Veronica D.
Niculescu scrie şi două
volume în colaborare cu poetul Emil Brumaru: Basmul Prinţesei Repede-Repede
(Polirom, 2009) şi Cad castane din castani (Polirom, 2014, nominalizare la
Premiile Revistei Observator cultural).Într-un interviu acordat după publicarea
romanului Spre văi de jad şi sălbăţie, Veronica D. Niculescu spunea că
întotdeanua va fi interesată de cititor. Visez la un cititor atent,
dedicat, care să se bucure când descoperă punţile, sâmburii, inversiunile. Să
chiuie, să ofteze şi să o ia de la început, să vadă cum lucrurile se leagă şi
asta să îl facă fericit. Dacă există un singur asemenea cititor, pentru el
trebuie să fac asta. Şi există. Mi-a scris o scrisoare. Veronica D.
Niculescu. : S-ar putea să pară o dovadă de trufie din partea
mea această afirmaţie, că îmi doresc un cititor răbdător şi atent. Dar cred că
este ceea ce ne dorim toţi când scriem o carte şi când strecurăm detalii.
Pentru că îţi face plăcere să scrii strecurând detalii care să bucure
cititorul. Şi la sfârşit, după ce termini cu joaca asta, atunci când cartea
este la final, te întrebi dacă va fi cineva dispus să sape încât să găsească
toate aceste urme-detalii. Şi constaţi din mesajele pe care le primeşti, din
scrisori, că lumea a observat detaliile pe care tu temeai că nu le va vedea.
Cred că e bine deocamdată.

Veronica D.
Niculescu este şi una din cele mai bune traducătoare de limba engleză. A tradus
din opera lui Vladimir Nabokov romanele Ochiul, Disperare, Rege, damă, valet,
Originalul Laurei, Darul (care a primit o nominalizare la Premiile USR pentru
Cea mai bună traducere), Foc palid (nominalizare la Gala Bun de Tipar 2015
pentru Cea mai bună traducere), o parte dintre Povestiri şi volumul de
corespondenţă Scrisori către Vera. A tradus din opera lui Samuel Beckett proza
scrisă în limba engleză, şi anume proza scurtă din volumul Opere I – Integrala
prozei scurte (nominalizare la Gala Bun de Tipar 2012 pentru Cea mai bună
traducere) şi romanele Murphy, Watt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea,
alcătuind volumul Opere II (Premiul USR Sibiu pentru traducerile din opera lui
Samuel Beckett). A mai tradus romane de Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey,
Lydia Davis, Tracy Chevalier, E. B. White. Veronica D. Niculescu, despre cum au
ajutat-o, ca scriitoare, aceste întâlniri livreşti Te ajută enorm, ajung să o spun acum, după multe traduceri. La început
simţeam doar că mă omoară, pentru că într-o primă fază simţi că te omoară. Şi
apoi învii, şi când învii, eşti îmbogăţit. Simţi că te omoară pentru că
niciodată nu poţi scrie în perioadele în care traduci. Eşti în alt ton, în altă
muzică, în alt limbaj. Dar după ce închei traducerea, în cazul marilor autori,
este imposibil să rămâi neîmbogăţit. Evident că preiei din limbajul lor, din
muzică, înveţi, pătrunzând în ţesătura textului. Şi nu mă refer doar la
traducători. Orice lectură ne modifică, ne îmbpgăţeşte şi suntem alcătuiţi din
tot ce citim, din muzica pe care o ascultăm, din teatrul pe care îl vedem, din
filme. A traduce înseamnă o formă intensă de lectură şi ieşi îmbogăţit,
inevitabil.

* sălbăţie s. – plantă. neghină, nebunariţă.