Patrimoniul UNESCO din România

Seneca AntiCafe din Bucureşti a găzduit lansarea volumului intitulat Patrimoniul UNESCO din România pe înţelesul tuturor.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Monica Chiorpec, 28.12.2019, 11:47

Seneca AntiCafe
din Bucureşti a găzduit lansarea volumului intitulat Patrimoniul UNESCO din
România pe înţelesul tuturor, o publicaţie finanţată de Ordinul Arhitecţilor
din România din timbrul de arhitectură şi de Consiliul Judetean Ilfov prin
Centrul Judeţean pentru Convervarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. O
colaborare între mai mulţi profesionişti şi iubitori ai patrimoniului cultural
din România şi Republica Moldova a avut ca rezultat un volum inedit, cu
precădere prin discursul său exoteric. Cu
detalii, etnologul Ioana Popescu Am încercat să parcurg acest volum
despre patrimoniul pe înţelesul tuturor din perspectiva tuturor. Aşadar, eu voi
vorbi acum în calitate de tuturor. Mi se pare că titlul este foarte potrivit
şi că volumul răspunde foarte bine acestei cerinţe greu de îndeplinit de a se
adresa tuturor – tuturor însemnând tineri şi bătrâni, tuturor însemnând
specialişti şi oameni interesaţi de patrimoniu sau tuturor însemnând oameni
care trec pe stradă, văd în raftul librăriei acest volum frumos, îl cumpără şi
îl parcurg

Conceptul cărţii aparţine istoricului de artă Adriana Scripcariu, căreia i
s-au alăturat, în calitate de autor, respectiv coautor ai unor capitole,
etnocoreologul Silvestru Petac, de la Muzeul de Etnografie al
Transilvaniei din Cluj, şi Ana
Iuga, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Cei trei au
propus o abordare proaspătă şi actuală despre fenomenul apariţiei patrimoniului
cultural. Revine la microfon Ioana Popescu. Se tot vorbeşte de
patrimoniul cultural, din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai des, la radio,
la televizor, pe Facebook, despre cercetarea patrimoniului cultural, fie el
muzeal, material, imaterial, mobil, imobil sau natural. Dar ce se înţelege, în
general, prin cercetarea acestui patrimoniu este documentarea fiecărei piese, a
fiecărui item (obiect) al acestui
tezaur. Documentarea prin strângere de informaţii legate de ceea ce cuprinde o
fişă de obiect: denumirea piesei respective, numele autorului, dacă este cazul,
formă, materie, tehnică, stare de conservare, dimensiuni, cercetându-se mult
mai puţin contextul apariţiei, al folosirii şi al existenţei actuale a acestor
piese.

Volumul Patrimoniul UNESCO din România pe înţelesul tuturor
vorbeşte concis şi onest despre tot ceea ce compune un tezaur important pentru
România, creând mai degrabă legături, indicii şi trimiteri către importanţa
patrimonială a unui anumit referent. Ceea ce face acest prim volum dedicat patrimoniului cultural este
tocmai punerea la un loc a unor informaţii conexe, contextuale, uneori aparent
foarte depărtate de reprezentarea obiectului în sine din volumul respectiv,
explicaţii ale termenilor folosiţi în povestiri, citate nu neapărat ale unor
specialişti în patrimoniul cultural, ci din textele unor personalităţi din
România care vorbesc despre lucruri de bun simţ, dar cum numai de către o
personalitate cu mintea mare şi cu gândul frumos se pot exprima.

Şi, mai presus de toate, primul volum care explică tuturor conceptul de
patrimoniu cultural provoacă cititorul la a găsi potenţiale răspunsuri pe
această temă. Ioana Popescu Dar mai ales ce face – foarte important mi
se pare mie – acest volum este că pune întrebări. Şi pune întrebări foarte
simple, întrebări pe care în mod normal ar trebui să ni le punem noi toţi la
noi acasă, dar nu facem acest lucru pentru că luăm de bun ceea ce ni se dă. Un
exemplu de întrebare ar fi Cum a apărut patrimoniul cultural? Aşadar, cum s-a
întâmplat că un obiect moştenit de la străbunica, pe care l-am folosit până mai
ieri în gospodărie, a devenit dintr-odată patrimoniu cultural. Nu mai pot să îl
folosesc cum o făceam până acum, ci funcţia lui devine cu totul alta. Posibil,
va fi muzeificat, oricum, expus, oricum, cercetat. Cum s-a întâmplat că acea
casă a străbunicilor în care locuiam până mai ieri a devenit monument de
arhitectură? Acum, locuiesc într-un spaţiu în care sunt constrâns, ori de câte
ori vreau să transform ceva, să mă supun unui regulament. Aceste întrebări le
pune autoarea volumului într-o anume exprimare, care ne face să fim atenţi şi
chiar să ne gândim la posibile răspunsuri ale acestor întrebări.

Demersul Şcolii de la Piscu este unul însemnat, atât pentru faptul că aduce
patrimoniul cultural mai aproape de publicul obişnuit, dar mai ales pentru
faptul că propune un manual despre patrimoniu, aşa cum prea rar se publică în
România. Arhitectul Ştefan Bâlici consideră extrem de important ca literatura
de specialitate să se îmbogăţească şi cu astfel de publicaţii. Este o carte care poate fi încadrată în multe feluri, pentru că are,
realmente, un discurs de o înaltă calitate profesională de la un capăt la
altul. Dar, în acelaşi timp, un discurs accesibil. Este apropiată şi de un
manual, dar şi de un ghid de artă. Chiar explică nişte de bază ale protejării
patrimoniului, tocmai pentru a face domeniul accesibil oricui. Cred că este
foarte important să începem să avem manuale pe piaţă în ceea ce priveşte
patrimoniul. În alte ţări, este ceva firesc. Nu vreau mă gândesc, în Italia, de
pildă, ce literatură amplă există în această categorie a manualelor de
patrimoniu de toate felurile, de la cele introductive până la cele foarte
specializate. O literatură care nouă ne lipseşte, pentru că este literatura
care ne face accesibil patrimoniul în diversele lui forme şi în diversele teme
cuprinse în tot ceea ce înseamnă patrimoniu.

Peste 500 de imagini
actuale şi de arhivă însoţesc textele din volumul Patrimoniul UNESCO din România pe înţelesul tuturor.
Lista fotografilor menţionează nume ca Iosif
Berman, Leopold Adler, Kurt Hielscher, George Dumitriu, Marius Caraman sau
Gabriel Motica