Scriitoarea Nora Iuga, subiect de film documentar
Unul dintre cele mai apreciate filme românești ale anului trecut este “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, în regia și scenariul Carlei-Maria Teaha.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Sabău, 06.01.2024, 12:00
Unul dintre cele mai apreciate filme românești ale anului trecut este “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin, în regia și scenariul Carlei-Maria Teaha. Debutul în film documentar al Carlei-Maria Teaha – actriță și jurnalistă radio – o aduce în prim-plan pe Nora Iuga, una dintre cele mai importante scriitoare din România, care pe 4 ianuarie a împlinit 93 de ani.
Lansat în 2023 la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania), prezentat la Anonimul și Astra Film Festival, filmul de debut al Carlei-Maria Teaha conturează un portret emoționant al carismaticei scriitoare, care a debutat în 1968 cu volumul de poezie Vina nu e a mea, a fost premiată de mai multe ori de Uniunea Scriitorilor și a rămas foarte activă, în 2020 publicând romanul autobiografic Hipodrom (Polirom) și în 2023 volumul de poezie Fetiţa strigă-n pahar (Nemira).
Realizat pe parcursul a patru ani, filmul suprinde fascinanta lume interioară a Norei Iuga, de o tinerețe și exuberanță molipistoare, și prietenia specială dintre ea și regizoare, care o însoțește la Târgul de Carte de la Frankfurt. Am vorbit cu Carla-Maria Teaha despre felul în care a conceput acest documentar și despre reacțiile extraordinare ale spectatorilor:
Nu am avut un scenariu în minte, mai ales pentru călătoria noastră la Frankfurt. De la început am dorit să construiesc dialogul vorbind cât mai liber cu Nora. Plecând de la aceste discuții simple la prima vedere, mi-am propus să obțin un fel de mărturisiri din partea Norei Iuga, pentru că, dincolo de multe alte calități, ea este o povestitoare fascinantă și este iubită de cameră. Este motivul pentru care nici nu am simțit nevoia să introduc alte personaje care să vorbească despre ea. Fiind primul meu film și neavând o experiență mare în domeniu, m-am bazat foarte mult pe intuiție și m-am gândit că ar trebui să o arăt pe Nora Iuga așa cum o văd eu, o Nora trecută prin filtrul meu.
Am decis că vreau să fie un film despre această Nora Iuga a mea chiar dacă dau greș, astfel că m-am bazat pe chimia dintre noi și pe lucrurile care pe mine mă emoționează. Și fascinant este că oamenii au rezonat cu mine, cu această versiune a mea. Este adevărat, undeva în mintea mea, într-un loc foarte ascuns, am sperat să se întâmple asta, am sperat ca farmecul Norei Iuga să aibă efect și asupra spectatorilor, nu doar asupra mea. În plus, este un film la care am muncit mult. M-a bucurat foarte mult reacția sălii, când s-a aplaudat în picioare la TIFF după prima proiecție, care a avut loc anul trecut, pe 14 iunie. Lumea a rămas și la sesiunea Q&A, n-a plecat nimeni. Și cumva acest efect puternic pe care l-a avut filmul asupra spectatorilor nu s-a diminuat deloc, după proiecția în cinematografe oamenii rămân în sală și aplaudă, chiar dacă nu e vorba de un eveniment special și noi nu suntem în cinema, pentru discuții.
Mă bucură foarte mult asta, mă bucură că filmul are un asemenea efect și își face treaba, mă bucură că îi atinge pe oameni. Mă așteptam ca fanii Norei să dorească să vadă filmul, dar mă bucură că și cei care n-o cunoșteau sau nu-i știau literatura se îndrăgostesc de ea. Atâția oameni mi-au spus că după vizionarea documentarului și-au cumpărat cărțile ei, au căutat interviuri cu ea, au căutat informații despre ea. Este minunat că prin acest film am reușit să-i aducem împreună pe cinefili și cititori, aceste două bule s-au întâlnit cumva, ceea ce cred că este mare lucru.
Înainte de a deveni scriitoare, Nora Iuga și-a dorit să fie actriță, astfel că documentarul realizat de Carla Maria-Teaha i-a îndeplinit acest vis:
Adevărul este că eu am vrut să devin actriță încă de pe băncile liceului. Întotdeauna am vrut să fiu actriță, probabil că este și ceva moștenit din familie, părinții mei au fost artiști și bunicii mei la fel. Mama a fost balerină, tata violonist, o bunică cântăreață de operetă, un bunic regizor de teatru, așa că nu-mi puteam imagina că aș deveni altceva decât actriță. Am visat întotdeauna asta, culmea e că n-am încetat să-mi doresc să fiu actriță nici după ce marele actor Radu Beligan m-a respins la examenul de admitere la Facultatea de Teatru, spunându-mi că n-am o dicție prea bună. Eu nu consider că aș avea o dicție cu probleme, nici alții nu mi-au spus asta, dar nu pot nici să-l contest pe Radu Beligan. Revenind la filmul făcut de Carla Maria-Teaha, mă conving tot mai mult, pe zi ce trece, că este vorba de un miracol, mi s-a împlinit un vis atât de vechi abia acum, după o viață întreagă.
Mircea Cărtărescu a lăudat cel mai recent volum de poezie al Norei Iuga: “Fetița strigă-n pahar este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți
