… de Armindeni
De 1 mai sau de Arminden, era obiceiul ca porţile şi ferestrele gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.
Ștefan Baciu, 01.05.2020, 12:58
Din cauza pandemiei, de 1
mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.
Această sărbătoare este
însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.
În România, vinul pelin
este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.
La petrecerea câmpenească
de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
Această alăturare de bucăţi
de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
Mititeii sunt revendicaţi de
bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
mod de prepapare cu kebap-ul
turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.
Există şi o legendă
privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.
