Secretele bucătăriei româneşti: … à la roumaine
La 14 iuilie este sărbătorită Ziua Naţională a Franţei, prilej de a deschide uşa bucătăriei româneşti şi de a căută mâncăruri şi preparate care au legătură cu bucătăria franceză.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ștefan Baciu, 14.07.2023, 14:59
La 14 iuilie este
sărbătorită Ziua Naţională a Franţei, prilej de a deschide uşa bucătăriei
româneşti şi de a căută mâncăruri şi preparate care au legătură cu bucătăria
franceză. În Muntenia (provincie
istorică românească situată între Carpaţi şi Dunăre), care în Evul Mediu era o
formaţiune statală cunoscută şi sub numele de Valahia sau Ţara Românească,
influenţa bucătăriei italiene şi franceze a fost sesizată în secolul al 19-lea,
după întoarcerea tinerilro şcoliţi la universităţile din vestul Europei. A fost
o perioadă în care în spaţiul românesc au venit din vestul Europei profesori,
guvernante, inclusiv bucătari care au gătit aşa cum ştiau ei. În cofetării au
apărut de exemplu prăjituri care şi-au păstrat fonetic sau chiar în scris
numele francez, precum ecler şi choux à la crème, ultimul nefiind nici pe
departe un preparat dulce din varză, ci o gogoaşă tăiată la jumătate, în
interiorul căreia se pune cremă de vanilie şi frişcă. Alături de aceste
prăjirui, în cofetăriile din România întâlnim şi o prăjitură cu nume francez,
dar care nu are nicio legătură cu bucătăria franceză – Joffre – românizată sub
numele de jofră. Această prăjitură a fost creată într-o celebră cofetărie în
onoarea mareşalului francez Joseph Joffre, invitat de familia regală a României
la Bucureşti, după încheierea primului război mondial. Modelată sub forma unui
cilindru vertical, cu doi bănuţi de fursec la capete, umplut cu cremă de
ciocolată şi învelit în glazură de ciocolată, prăjitura a primit astfel numele
acestui comandant militar francez.
Una dintre cele mai
apreciate ciorbe ale bucătăriei româneşti este ciorba a al grec, o denumire franceză,
care face trimitere încă la Grecia. Se face din carne de pui, este dreasă cu ou
şi acrită cu zeamă de lâmâie şi, în pofida numelui parţial francez şi a aparentei
origini balcanice, această ciorbă are de fapt origini evreieşti.
Au aperitiv apreciat, care
şi-a câştigat locul la mesele festive, este salata de bouef. În pofida numele
parţial francez, mâncarea are la bază o salată germană amestecată cu maioneză
şi inventată, se pare, în bucătăriile boierilor din Valahia. În ceea ce
priveşte numele, probabil că inventatorul acesteia a lansat-o pe piaţă sub
această denumire salade de boeuf pentru că salată de bou, avea conotaţii
peiorative. În Germania există o salată asemănătoare, cu un amestec de carne de
vită, legume fierte, sfeclă roşie, ceapă şi castraveţi muraţi, cunoscută în
România sub denumirea de salată berlineză.
În bucătăria românească au
pătruns, dar şi-au pierdut denumirea originală, celebrele sosuri ale bucătăriei
franceze, la fel ca şi unele mâncăruri care au fost asimilate şi adaptate … à
la roumaine.
