Sărbătoarea clătitelor

La 25 februarie este marcată, în acest an, Ziua Internaţională a Clătitelor, un eveniment programat într-o zi de marţi, cu exact 47 de zile înaintea Paştelui catolic.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ștefan Baciu, 21.02.2020, 14:37

La 25 februarie este marcată,
în acest an, Ziua Internaţională a Clătitelor, un eveniment programat într-o zi
de marţi, cu exact 47 de zile înaintea Paştelui catolic. În străinătate i se
mai spune şi Marţea Clătitelor (Pancake Tuesday) sau Marţea Grasă (Fat
Tuesday). În unele comunităţi din România există un obicei de a îngropa iarna
printr-o sărbătoare numită Fărşang sau Fasching, termen preluat de la coloniştii
saşi care s-au stabilit în Transilvania. Cu această ocazie, localităţile erau
cutreierate de tineri îmbrăcaţi ciudat şi care, prin zgomotele pe care le
făceau, alungau spiritele rele înainte de intrarea in postul Paştelui. Tot cu
această ocazie, cei care colindau împărteau oamenilor din sat clătite sau gogoşi.
Împărţitul clătitelor era un obicei al saşilor din zona Braşovului, legat, se
pare, de plecarea tinerilor în armată. Aceştia colindau prin sat pentru a-şi
lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru ca oamenii să nu îi uite. În
cursul serii pentru ei era organizată o petrecere la care se strângea toată
lumea din localitate.

Inventate, se pare, în Franţa,
clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem sub diferite nume în
vestul Europei şi pe continentul nord-american, dar şi în Europa centrală şi de
Est. Pot fi servite ca desert, umplute cu dulceaţă, gem sau cremă de ciocolată,
dar şi ca aperitiv atunci când sunt umplute cu legume sau cu carne. Uneori sunt
consumate împreună cu felul principal, de exemplu în Slovacia, unde friptura de
gâscă este servită cu varză roşie călită şi cu clătite.

Pentru aluatul de
clătite avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de
lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei şi sare. Amestecăm făina cu oul
într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de
consistenţa smântânii. Clătitele se prăjesc în puţin ulei pe care trebuie să îl
încingem înainte de a turna aluatul, cu ajutorul unui polonic, în tigaie.
Stratul trebuie să fie subţire şi uniform, iar clătita se prăjeşte până ce
capătă o culoare aurie, după care, cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi
dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarceţi pe partea
cealaltă.

Clătitele pot fi mai
mici sau mai mari. Cele mici se consumă după ce deasupra lor se toarnă dulceaţă
sau cremă de ciocolată, cele de dimensiuni mari se consumă pliate sau rulate,
umplutura rămânând, desigur, în interior. În Transilvania găsim şi clătite cu
umplutură de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă şi
cu ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În
Maramureş am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Avem nevoie de cârnaţi de casă
pe care-i tăiem feliuţe şi de câteva felii de şuncă pe care le tăiem în suviţe.
Amestecăm cârnaţii şi şunca cu caşcaval ras şi cu puţin mărar tocat mărunt. Cu
acest amestec umplem clătitele pe care le rulăm şi le punem într-un vas. De
menţionat că, fiind aperitiv, atunci când facem coca de clătite nu adăugăm
zahăr în compoziţie. După ce le-am aranjat în vas, turnăm puţină smântână peste
clătite. Introducem vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit, timp de 15 minute.
Dacă folosim un vas de sticlă termorezistentă, atunci trebuie să îl lăsăm ceva
mai mult timp, peste 20 de minute, având în vedere că iniţial, cuptorul este
rece.