Sclavie și emancipare la romii din România

Una dintre prezențele constante în istoria spațiului românesc până în secolul al 19-lea a fost sclavia sau robia, cum era ea denumită în documente.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 04.03.2024, 15:35

Una dintre prezențele constante în istoria spațiului românesc până în secolul al 19-lea a fost sclavia sau robia, cum era ea denumită în documente. În prima jumătate a secolului menționat, în principatele române extracarpatice Muntenia și Moldova a apărut mișcarea aboliționistă ca materializare a ideilor aduse din Occident de elitele române educate acolo. Obiectul aboliționiștilor români a fost eliberarea sclavilor, în marea lor majoritate de origine romă, deținuți de stat, Biserică și particulari.

Viorel Achim este unul dintre cei mai importanți specialiști în istoria romilor din spațiul românesc. El a ținut să aducă o clarificare în privința termenului folosit în studiile de specialitate:

”Ceea ce numim robie a fost sclavie. Esența robiei este esența definiției dată sclaviei în orice dicționar istoric sau de drept. Era vorba despre oameni lipsiți de personalitate juridică și care erau proprietatea altuia. Ceea ce a fost în Principatele Române a fost sclavie după toate standardele vechi și noi ale cercetărilor privitoare la ea. N-a fost ceva între șerbie și sclavie.”

Încă din secolul al 14-lea, de când se păstrează cele mai vechi documente de cancelarie, pe teritoriul principatelor Muntenia și Moldova sclavii erau prezenți. Societatea românească a fost una cu sclavi, dar nu o societate sclavagistă precum erau unele state din sudul SUA. Sclavii nu aveau un rol atât de mare în economie, în procente ei reprezentau 7%. Pentru a considera o societate drept una sclavagistă, trebuia ca o treime din populație să fi fost sclavă. Viorel Achim a subliniat constanța sclaviei în spațiul românesc până la jumătatea secolului al 19-lea.

”Sclavia în spațiul românesc este veche. Ea este atestată de la începuturile statelor Muntenia și Moldova. Primii sclavi au fost tătarii. Statele românești s-au născut cu sclavie și au ieșit din istorie fără sclavie. Generația pașoptistă, cea care gândea viitorul României nu doar prin unirea Munteniei cu Moldova și crearea națiunii române, a fost obsedată de ideea de a nu fi prinsă de momentul unirii cu sclavia în vigoare, cu acea rușine socială, așa cum o denumea ea. Generația pașoptistă a făcut aceasta, a fost un efort administrativ și politic extraordinar. Dar a reușit să lichideze ultimele vestigii ale sclaviei în 1856, pe 20 februarie.”

Eliberarea sclavilor sau dezrobirea, așa cum a fost denumită în epocă, a fost cea mai mare reformă socială din istoria României din secolul al 19-lea. Rezultatul a fost că aproximativ 250.000 de sclavi romi au devenit oameni liberi. Viorel Achim:

”Sclavii de origine romă oarecum au monopolizat instituția robiei în sensul că, începând cu un anumit moment în istorie, marea, imensa majoritate a membrilor acestei categorii juridice, numiți mai târziu ”țigani”, erau de origine romă. Dar în această categorie un intrat și etnici români și oameni de alte etnii, în unele perioade istorice în număr destul de mare.”

Care era statutul sclavilor și cum se recrutau ei? Viorel Achim:

”Sclavia a fost ereditară în spațiul românesc. Au existat zone în lume unde ea nu a avut caracter ereditar. În Imperiul otoman, de exemplu, prin legea musulmană se cerea ca după 7 ani un sclav să fie eliberat și emancipat. Și așa se întâmpla, el ieșea din categoria sclavilor. În ceea ce privește recrutarea sclavilor, deși în spațiul românesc condiția de rob se transmitea prin naștere într-o anumită măsură, robia a fost un statut deschis, inclusiv în secolul al 19-lea. Au existat oameni liberi care au intrat în acest statut, etnici români sau romi liberi care juridic nu erau ”țigani”, și romii nomazi supuși ai altor țări care intrau pe teritoriul principatelor. Aceștia din urmă deveneau automat, prin lege, robi ai statului.”

Dezrobirea nu a fost însă un proces simplu, s-au făcut pași înainte și pași înapoi. S-au dat șase legi de emancipare și 100 de acte legislative care priveau robia. Modificarea parțială a statului sclavului a început în 1817 în Moldova prin Codul Calimach. Robul era văzut ca o ființă atunci când era vorba de relațiile cu alții decât stăpânul lui, o dată ce era considerat persoană se afla sub protecția legii. Robul se putea duce în instanță pentru a-și apăra drepturile față de oricare altă persoană în afara stăpânului său. Putea încheia contracte, da declarații, face afaceri, putea fi proprietar de orice fel de bunuri.

Au existat situații stupefiante pentru noi, cei de azi, când robi aveau în proprietate alți robi. Viorel Achim a detaliat maniera în care dezrobirea a devenit posibilă, și anume prin implicarea directă a statului.

”Statul a intervenit în raporturile dintre stăpâni și robi, lucru de neconceput timp de secole. Statul a limitat nivelul exploatării pentru robii mănăstirești, iarăși ceva de neconceput. Statul a mai limitat și dreptul proprietarilor de a-și strămuta robii acolo unde voia. A fost o intervenție masivă în drepturile stăpânilor de sclavi.”

Pe 20 februarie 1856, istoria sclaviei în România lua sfârșit. Era o reminiscență a trecutului, o dispariție care nu a fost deplânsă.