Viața dintre turele de muncă ale muncitorilor străini din România

Conform celui mai recent studiu realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2023, în România locuiau puțin peste 200 de mii de cetățeni străini, 87% dintre ei deținând un permis de ședere temporară.

Iulia Hau, 13.11.2024, 14:14

Conform celui mai recent studiu realizat de Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației, la sfârșitul lunii octombrie a anului 2023, în România locuiau puțin peste 200 de mii de cetățeni străini, 87% dintre ei deținând un permis de ședere temporară. Cu o rată de respingere a cererilor de protecție umanitară de peste 83%, acesta este cel mai puțin numeros grup de cetățeni străini din țara noastră.

Datorită numeroaselor oportunități de muncă, educație și petrecere a timpului liber, capitala reunește 26% din totalul cetățenilor străini, județul Ilfov 10%, următoarele județe ca procent fiind Timișul, vest (7%), Clujul, nord-vest (6%) și Constanța, sud-est (6%). Același studiu scoate la iveală că cetăţenia nepaleză este cea mai numeroasă (cu un procent de 9%), urmată de cea turcă (8%), italiană (7%), srilankeză și moldovenească (7% fiecare). În vreme ce migrația de muncă italiană, turcă și moldovenească este atribuită unor legături istorice, precum și unor similitudini culturale și economice, migrațiile sud-asiatice au la bază acorduri de muncă și sunt, până la momentul actual, superficial sau prea puțin explorate și înțelese.

Cercetarea “Bridging Communities: Un studiu exploratoriu privind imigrația pentru muncă în România” a analizat în amănunt drepturile muncitorilor asiatici, condițiile de muncă și de viață și în ce măsură se respectă acestea. Conform Codului Muncii din România, muncitorii imigranți ar trebui să se bucure de aceleași drepturi, condiții de muncă, perioade de odihnă, beneficii sociale, salarii și protecție împotriva discriminării ca și cetățenii români.

Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că exploatarea la locul de muncă este cea mai frecvent menționată problemă, una cu impact major în privința deciziei de re-migrare către alte țări. Dintre meseriile cele mai vulnerabile la potențială exploatare și încălcare a drepturilor sunt cele de livrator de mâncare sau cele din bucătărie. Riscul de exploatare este încă și mai mare pentru cei fără permise valide de muncă — pentru cei în așteptarea documentelor necesare, de exemplu.

Anatolie Coșciug, coordonatorul studiului, consideră că instituțiile statului ar trebui să controleze și să asigure respectarea legilor, inclusiv a normelor ce țin de calificările și competențele necesare.

«Dacă te-ai uitat pe lista de la IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări), trebuie să dovedească niște chestii. Ori o diplomă în domeniu din care vine, ori un test practic. Sunt câteva lucruri care clar nu funcționează. Unul dintre ele: limba; trebuie să știe limba română sau o limbă de circulație internațională și nu e cazul. (Ei dau) doar dau o declarație că da (știu). Probă practică! Foarte des vedem că oamenii vin și nu știu sau nu au calificări în domeniul acela. Ceea ce e ceva de neconceput pentru țări precum Germania, unde partea aceasta e deținută de stat și e supra-controlată. N-ai voie să aduci un om care nu știe, care trebuie să facă sudură și să nu știe să facă sudură. Și mai sunt acolo câteva lucruri, de exemplu și aceasta cu sănătatea. Sunt niște chestiuni care-s puse doar ca instituțiile să se spele pe mâini. Responsabilitatea este a firmelor care îi aduc, dar trebuie supervizați, adică trebuie controlați clar de către autorități publice în diverse forme. Zici, uite, luăm la întâmplare niște oameni, dacă îi verificăm și nu au documentele complete, își pierd dreptul de a aduce forță de muncă de acum înainte. Nu poți doar să pui în lege și să zici: dacă se respectă, se respectă, dacă nu se respectă, nu se respectă».

Un aspect despre care cunoaștem încă și mai puțin când vine vorba de muncitorii străini este cum își petrec timpul liber, ce muzică ascultă, unde se reunesc și ce mici afaceri născute în sânul comunității le facilitează reuniunile. În luna octombrie, de exemplu, Arenele Romane din București au găzduit un concert care a umplut spațiul cu oameni veniți să asculte și să se bucure de muzica celei mai populare trupe din Sri Lanka. Cei prezenți veneau din toate colțurile țării, din orașe atât de îndepărtate precum Arad (vestul României). „Și eu m-aș fi dus acolo pentru un asemenea concert,” asigură unul dintre participanți.

În același timp, un restaurant recent deschis în zona Pantelimon din București devine centru de reuniune și petrecere a timpului liber pentru srilankezii din capitală. Este afacerea unui tânăr cuplu care a ajuns în România cu vize de muncă, anticipând nevoia comunității de a avea un loc care să le reprezinte cultura. Pe lângă mâncarea tradițională, restaurantul găzduiește evenimente muzicale de muzică electronică, invitând DJ-i din comunitatea locală de srilankezi, dar și artiști de pe scena europeană.

„In Sri Lanka many parties like these on the beach side” (În Sri Lanka, au loc multe astfel de petreceri pe plajă), asigură participanții.

Uităm adesea că, cei recent sosiți aduc cu ei mai mult decât forță de muncă. Aduc muzică, bucătărie, afaceri locale, un stil de viață și un mod de a fi diferite care, încet, timid își croiesc drum pentru a consolida comunitatea și, în cele din urmă, a îmbogăți cultura gazdă.