Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ne fură, oare, inteligența artificială joburile? Ce-i de făcut?

Teama că inteligența artificială (IA) va alimenta o criză a șomajului, aruncând munca umană în irelevanță, este una dintre problemele presante ale timpurilor actuale.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: geralt / pixabay.com
Foto: geralt / pixabay.com

, 19.02.2025, 15:15

Teama că inteligența artificială (IA) va alimenta o criză a șomajului, aruncând munca umană în irelevanță, este una dintre problemele presante ale timpurilor actuale. Deși previziunile mai optimiste susțin că IA va înlocui doar activitățile repetitive, cele care nu solicită din partea lucrătorului creativitate sau inovație, angajaților din industriile media și creative le este clar că lucrurile arăta mai sumbru de atât. Peste o treime dintre traducători au pierdut din volumul de muncă din cauza IA, iar companii întregi disponibilizează poziții de scriitori de conținut, păstrând doar minimul necesar pentru a face munca AI „să sune mai uman”. În plus, 46% dintre respondenții unui studiu realizat în Statele Unite se temeau că IA va înlocui reporterii de presă și autorii de cărți.

Luiza Banyai, expertă cu peste 20 de ani în HR și consultant în transformare organizațională, este de părere că, în acest context, importanța perfecționării și dezvoltării continue este mai importantă ca niciodată. Această responsabilitate, însă, stă deopotrivă la angajator și la angajat:

„În primul rând, asta (n.r. apariția IA) și ar trebui să genereze o nevoie de învățare. Responsabilitatea învățării stă la fiecare dintre noi – adică nu poate să fie responsabil șeful meu de cum mă dezvolt eu, dar el este responsabil să se asigure că am instrumentele necesare și cunoștințele necesare să pot să-mi fac job-ul pentru care sunt angajat. Sau să pot crește în companie, pentru că pentru mine și companie este un avantaj să cresc în compania respectivă. Cel mai greu este să adaptezi un om cultural, nu să-l crești din punct de vedere al competențelor. Odată ce eu sunt adaptată cultural într-o companie, știu cum se întâmplă lucrurile, înțeleg business-ul respectiv, cel mai ușor, de fapt, e să investești în creșterea mea, ca să pot să mă duc spre alte poziții. Și aceasta e treaba managerului. Treaba mea, însă, este să mă responsabilizez pentru propria mea creștere”.

Luiza Banyai consideră că, pentru cei pe care IA îi afectează direct, la nivel individual, pentru că meseria în care s-au perfecționat nu mai este necesară, frica eare efecte negative. Experta sugerează o altă atitudine:

„De fiecare dată e ca un proces, să mă întorc în buclă, să înțeleg ce vreau eu, ce îmi place să fac, ce din ceea ce fac eu poate fi plătit? Ce din ceea ce fac eu nu se mai plătește. Ok, ce pot să fac diferit astfel încât să-mi păstrez relevanţa? Și atunci trebuie să începi să înveți alte abilități, atâta tot. Totul se schimbă. Exista job-ul de streamer acum câțiva ani? Exista Uber? Exista posibilitatea să faci traduceri globale? O să apară job-urile de etică AI, o să apară, de exemplu, detectorii de fake news, care o să fie foarte importanți în companie”

Experta consideră că, în România ultimilor ani, nu s-a mai investit suficient și eficient în dezvoltarea competențelor necesare departamentelor de resurse umane, astfel încât acestea să poată contribui la capacitatea lor maximă în dezvoltarea organizațională și a angajaților. De asemenea, consideră că nu s-au mai crescut organic și corelat cu infrastructura companiei competențele de middle management, pentru ca acești manageri să știe cum să dezvolte potențialul uman din echipele pe care le conduc, într-un mod sustenabil și sănătos. Oamenii aflați în astfel de poziții nu mai au instrumentele necesare sau potrivite să îi ajute pe ceilalți să crească, să rămână motivați și implicați.

„S-a întâmplat la ultima criză 2008-2009, când a fost o criză majoră. Sigur că după aceea am mai trec prin crize, pandemie și așa mai departe… și acum prin ce trecem. Dar atunci ce s-a întâmplat a fost: companiile trebuiau să iasă foarte repede la suprafață, să supraviețuiască. Și atunci au avut nevoie de oameni orientați strict spre a livra rezultat. Oamenii ăștia au crescut, au livrat rezultate. Numai că au livrat rezultate business/procese. Pe zona de oameni, ca să poți să crești managementul trebuie să investești într-un mod organic și într-un mod strategic să infuzezi dezvoltare. Tu trebuie să-l înveți pe manager cum să folosească ciocanul și nicovala.

Tu trebuie să-ți faci datoria să-i înveți și după aceea să le creezi un context propice ca să aplice, iar de lucrul acesta nu a mai fost timp. Și atunci foarte mulți au fost crescuți cu titulatura, cu numele; cumva s-a folosit creșterea în poziție ca o metodă de retenție, ceea ce este greșit, pentru că pe termen lung ea formează doar securizare, nu se formează dezvoltare, nu formează engagement, e o formă de securizare a unui contract. Și asta se simte, se vede în comportamentele din companie, se vede în presiune, se vede în faptul că nu mai există dirijorul, adică rolul managerulu până la urmă este și de a dirija. E ca un dirijor de orchestră, atât de fin și de de fain poate fi din perspectiva impactului pe care-l are…”

Un studiu recent arată că 50% dintre angajații români consideră că programele actuale de recalificare/perfecţionare din companii nu reușesc să dezvolte abilități de comunicare și relaționare (soft skills) adaptate scenariilor din viața reală. În companiile mari, acest procent ajunge la 56%.

Pentru Luiza Banyai, rolul pe care o companie îl poate juca în viața angajaților este onorant, pentru că au ocazia să ofere oamenilor abilități utile, nu doar la muncă, ci în toate ariile vieții lor. A învăța să comunici eficient, să te implici în luarea deciziilor sau să oferi și să primești feedback sunt calități care contribuie la o viață mai bună și la societate, în ansamblu, mai bună. Astfel, organizațiile care vor îmbrățișa învățarea continuă, vor avea angajați pregătiți să răspundă schimbărilor vremii. Pentru ei, tehnologia va fi un aliat și nu un motiv de teamă.

RadioRomaniaInternational · 19.02.2025 SOCIETATE
Photo: Emil Kalibradov / unsplash.com
Societate miercuri, 20 mai 2026

O analiză a sărăciei în România

Mai mult de un sfert dintre români se află în risc de sărăcie și excluziune socială, ei fiind, alături de bulgari și greci, cei mai expuși...

O analiză a sărăciei în România
Foto: Lyubomyr Reverchuk / unsplash.com
Societate miercuri, 13 mai 2026

Piața muncii în schimbare între salariu și echilibrul personal

Piața muncii din România trece printr-o perioadă de transformări accelerate, pe fondul incertitudinilor economice, al creșterii costurilor de...

Piața muncii în schimbare între salariu și echilibrul personal
Sparanghel (Foto: jackmac34 / pixaby.com)
Societate miercuri, 06 mai 2026

Campania „Sezonierii” și muncitorii din fermele Austriei

Conform datelor oficial, la începutul anului 2025 în Austria locuiau aproximativ 155.000 de cetățeni români, România fiind una dintre...

Campania „Sezonierii” și muncitorii din fermele Austriei
Muncitori străini (foto Mufid Majnun – Unsplash)
Societate miercuri, 29 aprilie 2026

Schimbări importante pe piața românească a muncii

În ultimii 10 ani, numărul lucrătorilor străini nou admiși pe piața muncii din România a crescut semnificativ, de la 5.500 în 2015 și 2016,...

Schimbări importante pe piața românească a muncii
Societate miercuri, 22 aprilie 2026

Academia Română, promotor al cunoașterii în societate

Înființată la 1 aprilie 1866, deci exact acum 160 de ani, sub numele de Societatea Literară Română, Academia Română este cel mai înalt for...

Academia Română, promotor al cunoașterii în societate
Societate miercuri, 15 aprilie 2026

Educația în România între statistici îngrijorătoare și nevoia unei schimbări reale

Educația continuă să fie una dintre zonele cele mai fragile ale calității vieții în România, potrivit celui mai recent „Barometru al...

Educația în România între statistici îngrijorătoare și nevoia unei schimbări reale
Societate miercuri, 08 aprilie 2026

Datorii, locuință și protecție. Ce schimbă ANPC pentru românii aflați în dificultate

Tot mai mulți români întâmpină dificultăți în plata ratelor, a creditelor sau a altor obligații financiare, iar procedura de insolvență a...

Datorii, locuință și protecție. Ce schimbă ANPC pentru românii aflați în dificultate
Societate miercuri, 01 aprilie 2026

Proiecte strategice europene în România: beneficii economice sau risc ecologic?

În 2025, Comisia Europeană a publicat lista celor 47 de proiecte strategice incluse în Actul privind materiile prime critice. Inițiativa își...

Proiecte strategice europene în România: beneficii economice sau risc ecologic?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company