Cultura de securitate, un scut necesar

Securitatea - un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi și nu doar în sens militar, ci într-un spectru mult mai larg, pentru că realitatea ultimilor ani ne arată că războaiele moderne nu se mai poartă doar cu tancuri și avioane.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Corina Cristea, 03.10.2025, 15:30

Securitatea – un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi și nu doar în sens militar, ci într-un spectru mult mai larg, pentru că realitatea ultimilor ani ne arată că războaiele moderne nu se mai poartă doar cu tancuri și avioane. Conflictul clasic din Ucraina, aflat la granița României, are efecte ce depășesc de mult zona de front, este un război hibrid, care combină metode tradiționale cu tactici menite să afecteze percepțiile, încrederea și modul de a privi lumea. Ceea ce se întâmplă acum este chiar mai mult decât un război hibrid, spune profesorul universitar Iulian Chifu, analist de politică externă şi securitate, care face o radiografie a situației actuale:

“Ceea ce vedem în mod specific este amplificarea numărului de ameninţări, diversificarea lor, combinarea lor, dar şi apariţia unor focare de instabilitate şi de confruntare, respectiv, război. Sigur că această sumă de noi elemente şi securitatea în sensul său larg, cu multiplele ei instrumente, fac o schimbare fundamentală. Dacă până recent, acum un secol, vorbeam despre ciocnirea armatelor, după care se confruntau statele, cu instituţiile lor, cu resursele lor, ulterior am văzut războiul hibrid şi confruntarea societăţilor sau atacurile la adresa societăţilor, astăzi am ajuns la un război cu spectru larg, full-spectrum warfare, care se duce inclusiv cu ţinte utilizând instrumente diverse, şi militare, şi civile şi chiar benigne, dar bine orchestrate, în aşa fel încât acest lucru produce efecte negative, atinge obiective cu relevanţă militară sau în orice caz de securitate şi alterează starea de securitate.

Noi trebuie să ne pregătim pentru această variantă, a lumii de mâine să-i spunem, deja. Va trebui să gestioneze mult mai multe instrumente, mult mai multe ameninţări şi nu poate să o mai facă doar statele şi instituţiile statelor. Trebuie să o facă cu societăţile lor, că sunt organizaţii neguvernamentale, că sunt firme private, şi împreună cu cetăţenii. Pentru că în momentul de faţă ai nevoie de o suprapunere a tuturor acestor eforturi pentru a apăra o societate în nivelul de tehnologie, în social media, în dimensiunea războiului informaţional şi cognitiv pe care le vedem astăzi.”

Grație apartenenţei la NATO şi la Uniunea Europeană, România este beneficiară a unor garanţii solide, însă percepţia publică este uneori marcată de sentimentul de nesiguranţă. Poate și pentru că unul dintre cele mai importante câmpuri de luptă este cel cognitiv, acolo unde prin mesaje livrate se amplifică temeri, se cultivă neîncrederea în instituții, se exploatează fracturile din societate. Percepția de insecuritate devine astfel un instrument strategic. Există mai multe tipuri de insecurități pe lângă cea militară, evidentă într-un context de conflict armat. Vorbim de insecuritate economică, atunci când, de exemplu, prețurile cresc sub presiunea unui război la graniță, insecuritate socială, când crește neîncrederea în oameni, dar și insecuritate informațională, atunci când nu mai știi ce este adevăr și ce e manipulare. Rezultă sentimentul de vulnerabilitate, care poate amprenta puternic o societate, poate genera tensiuni sociale și chiar blocaje economice.

Pe scurt, este o armă subtilă, dar care se poate dovedi a fi foarte eficientă. În fața acestor provocări, strategia de apărare nu mai înseamnă doar trupe și arme, ci presupune un răspuns coordonat la nivelul întregii societăți. Acest lucru ține de cultura de securitate, care se referă la gradul de conștientizare de către fiecare a problemelor de securitate, implicarea activă a cetățenilor în soluționarea acestora și sprijinirea măsurilor necesare pentru a proteja statul și societatea. Adică angajamentul activ și conștient la nivel individual și colectiv. Iar acest lucru se construiește prin educație. Ce înseamnă concret asta? Norvegia, de exemplu, prin investiții masive în pregătirea civilă și militară, colaborarea strânsă între comunitatea civilă și autorități, a reușit să se adapteze la amenințările regionale, inclusiv din partea Rusiei, menținând un echilibru stabil și consolidându-și securitatea națională. Din nou, analistul Iulian Chifu:

“E foarte importantă partea de educaţie şi, la nivelul educaţiei, există câteva elemente introduse în şcoală, în zona dirigenţiei, care ţin de învăţarea ideilor legate de război informaţional, de dezinformare, de fake news, de falsuri. Sigur că acest lucru nu e de ajuns, pentru că cel care este agresorul inventează din ce în ce mai mult, mai multe instrumente. Când e vorba de Federaţia Rusă, acolo nu există limite morale sau de natură democratică. Ei bine, noi trebuie să ne pregătim, cu instrumentele statelor democratice, să contracarăm acest lucru. Şi se face greu, în timp, prin educaţie, se face prin comunicare strategică şi se face prin construcţia încrederii între decidenţi, lideri, lideri politici, conducători în diferite structuri instituţionale şi populaţii.”

Nu e simplu, cu atât mai mult în momente de criză, mai spune Iulian Chifu, dar trebuie să ne gândim cu atenţie ce facem cu securitatea noastră, noi, cu toţii.