Nevoia, și în România, a unei Catedrale Naționale

România era singura țară majoritar ortodoxă din lume care nu avea o Catedrală Națională, deși ideea construirii unui astfel de edificiu exista încă din secolul 19. Face precizări purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Adrian Agachi.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Roxana Vasile, 29.10.2025, 16:03

România era singura țară majoritar ortodoxă din lume care nu avea o Catedrală Națională, deși ideea construirii unui astfel de edificiu exista încă din secolul 19. Face precizări purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Adrian Agachi:  ʺPrimul care a discutat despre necesitatea unei Catedrale Naționale a fost poetul național Mihai Eminescu, care imediat după Războiul de Independență (n. red. 1877-1878) a afirmat că un astfel de edificiu bisericesc ar fi necesar.

Ulterior, regele Carol I, în anul 1884, a dat prima lege pentru construirea unei Catedrale Naționale și a alocat pentru aceasta, la vremea respectivă, 5% din Produsul Intern Brut al Regatului României. Venind cele două Războaie Mondiale, apoi urmând perioada comunistă, proiectul nu a mai putut fi realizat. Cu excepția perioadei Patriarhului Miron Cristea, care a încercat să identifice un spațiu bun pentru realizarea Catedralei Naționale și a vorbit prima dată de Catedrala Mântuirii Neamului, înțelegând prin această sintagmă dobândirea independenței și izbăvirii poporului român din perioada dificilă pe care tocmai o depășise… deci, cu această excepție, până după Revoluția din 1989, proiectul Catedralei a intrat, cumva, într-o stagnare.

S-a vorbit din ce în ce mai puțin și posibilitățile fiind restrânse, lucrurile nu au decurs așa cum ne-am fi dorit. Dar, din anul 1990, ideea conceperii Catedralei Naționale a început să prindă din ce în ce mai mult contur, inițial sub vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, iar, apoi, din 2007, nu a mai fost o simplă idee, un simplu concept, ci a devenit realitate sub oblăduirea Patriarhului Daniel.ʺ

În viziunea lui Cătălin Raiu, conferențiar dr. în cadrul Universității din București, societatea românească rămăsese restantă la acest capitol – acela de a avea un lăcaș de cult central, emblematic pentru credința ortodoxă, care definește identitatea religioasă a majorității populației și care domină, din punct de vedere cultural, istoria românilor. De aceea, noua Catedrală Națională – crede el – este, pe de o parte, un rezumat al istoriei iar, pe de alta, un loc în care întreaga societate românească, nu neapărat doar cea ortodoxă, se va aduna, de acum încolo, pentru a se simți și ca o comunitate de credință.

Cătălin Raiu:  ʺCam toate țările majoritar ortodoxe au avut această ambiție simultan cu ambiția noastră undeva la sfârșit de secol 19, când națiunile europene, și ne referim la cele ortodoxe, se desprind din diferite imperii și își dezvoltă această conștiință națională, individualistă. Ele au încercat să construiască o catedrală care, sigur, este un simbol religios, dar este și unul politic, în sensul larg al termenului, de construire a națiunii, de a-și demonstra identitatea în fața istoriei. Și, atunci, pentru că România rămăsese restantă la acest capitol – Bulgaria are o astfel de catedrală, Serbia la fel, Georgia a construit una recent, în urmă cu 10-15 ani au început lucrările și acum este finalizată – cred că România intră, acum, în rândul acestor țări majoritar ortodoxe care închid această perioadă istorică care, așa cum spuneam, solicita construirea unui simbol identitar religios, cultural și istoric.ʺ

Cei mai mulți români au primit construirea Catedralei cu mândrie, bucurie și speranță, dar nici cei care au criticat acest demers nu au fost puțini la număr. Principalul lor reproș este, în continuare, că fondurile publice folosite pentru ridicarea impozantului lăcaș de cult ar fi trebuit destinate unor proiecte de infrastructură în transporturi, educație sau sănătate, de altfel atât de importante pentru țară.

Celebrul slogan ʺVrem spitale, nu catedrale!ʺ sau refrenul ʺDumnezeu preferă lemnul și spațiile miciʺ al unei melodii anti-Catedrală a trupei pop-rock Taxi redau nemulțumirea opozanților. Sunt două chestiuni diferite – contra-argumentează conferențiar dr. Cătălin Raiu:

ʺBisericile și spitalele sunt și ar trebui să fie tratate ca lucruri complementare, nu le-aș pune în antiteză. Mi se pare un silogism destul de periculos și, spre surprinderea mea, ca să punctez și un lucru pozitiv, dintre criticii care se exprimau în astfel de sloganuri am văzut oameni care, realmente, sunt impresionați că această construcție a fost dusă la bun sfârșit, că arată foarte bine, că va fi o emblemă a Bucureștiului și a României și cred că mulți dintre ei nu se mai regăsesc neapărat în acest slogan. Au văzut, practic, că Biserica și-a asumat un șantier – și mă refer nu numai la lucruri materiale, ci și la un proiect identitar – pe care l-a dus la capăt mult mai coerent, mult mai eficient decât Statul. Și asta cred că ar trebui să ne ridice un semn de întrebare: de ce Biserica reușește și, câteodată, Statul nu ține pasul cu acest ritm.ʺ

Spre finele anului 2007, Patriarhul Daniel punea piatra de temelie a noului edificiu, iar de la sfârşitul lui 2010 începea construcţia propriu-zisă a Catedralei Naționale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Adrian Agachi, costurile de până acum s-au ridicat la doar 270 de milioane de euro, în condițiile în care lucrările sunt încheiate în proporție covârșitoare, iar, în plus, acești bani au fost cheltuiți pe parcursul a 15 ani. Mai mult, suma este mică și comparativ cu altele destinate unor lucrări relativ similare, ca, de pildă, refacerea Catedralei Notre Dame din Paris. Banii pentru lăcașul din București au provenit de la bugetul central și local, dar și din fondurile proprii ale Bisericii și din donațiile credincioșilor, pentru care – spune Cătălin Raiu – ridicarea Catedralei este un triumf:

ʺSocietatea trebuie să înțeleagă faptul că Biserica este alături de ea, ducând acest proiect la capăt, cu multe dificultăți – a existat opoziție, câteodată, nu doar din spațiul public, ci și din partea unor politicieni a existat opoziție sau indiferență – și că Biserica este o instituție relevantă în societate atât timp cât știe să pună pe agenda publică o astfel de construcție și în sens spiritual, nu doar în sens material, și să o ducă la capăt.ʺ

Catedrala Națională își va spori aura și își va consolida statutul de navă-amiral a lăcașurilor de cult din România în zeci, poate în sute de ani – este de părere un confrate jurnalist. Însă, începutul a fost pus – după mai bine de 150 de ani în care a fost doar o năzuință, acum, Catedrala există. Străjuiește Capitala unei țări europene și creștine, a unui popor latin și ortodox.