Atlasul Singurătății

Timișoara a găzduit în lunile octombrie și început de noiembrie expoziția „Atlasul Singurătății”, un proiect itinerant, care a ajuns și în capitală, proiect care investighează felul în care tinerii din Generația Z (GenZ) trăiesc singurătatea într-o lume permanent conectată.

Ion Puican, 29.11.2025, 16:00

Timișoara a găzduit în lunile octombrie și început de noiembrie expoziția „Atlasul Singurătății”, un proiect itinerant, care a ajuns și în capitală, proiect care investighează felul în care tinerii din Generația Z (GenZ) trăiesc singurătatea într-o lume permanent conectată. Prin fotografii realizate cu camera obscură și o componentă sonoră imersivă, expoziția deschide o hartă emoțională a unei generații aflate între zgomotul digital și nevoia reală de autenticitate. Mai multe informații despre acest proiect ne-au fost furnizate de către unul dintre organizatori, jurnalistul și documentaristul Ionuț Dulămiță, realizatorul interviurilor din cadrul proiectului:

„Expoziția face parte dintr-un demers multimedia în care am explorat cum se manifestă singurătatea la generația Z. Am pornit de la ideea că tot mai multe studii și relatări media o etichetează drept generația singurătății, mai ales datorită contrastului dintre cât de conectați on-line sunt membri ei și cât de puține legături reale și profunde simt că au dincolo de ecrane. Am vrut să surprindem atât partea grea a singurătății, care se poate traduce prin lipsa unor conexiuni umane satisfăcătoare sau senzația de a fi „out of place”, chiar și între oameni, cât și latura ei pozitivă, care se confundă cu solitudinea. Adică un timp petrecut cu tine pentru reflecție și reașezare interioară. Am făcut asta vizitând tinere și tineri, GenZ în spațiul lor intim și vorbind deschis cu ei despre singurătate.

Am filmat mici ritualuri pe care le au când sunt doar ei cu ei, gen cum își fac o cafea, cum dau un „doom scroll” sau cum se uită la anime-uri. Am înregistrat sunete ale solitudinii și le-am integrat în soundscape-uri muzicale. Și am făcut fotografii cu camera obscură care proiectează spațiul exterior al locuințelor în interior, răsturnat peste personaje și încăpere, printr-un ochi de lumină dintr-o fereastră obturată. Au ieșit texte, podcasturi, video-uri și fotografii. Adunate la un loc aceste materiale pot fi văzute și pe un microsite găzduit de publicația culturală Scena9.ro.”

De ce un „atlas” al singurătății?

„Ne-am gândit la ideea de atlas pentru că singurătatea, deși se simte la fel pentru toată lumea, e un teritoriu cu zone și asocieri diferite. Furie, rușine, neîncredere, neapartenență, dar și liniște, reflecție sau începuturi noi. Am vrut ca expoziția să fie o hartă a acestor locuri interioare, cartografiate prin vocile și imaginile celor care le trăiesc.”

Ce a propus vizitatorilor expoziția „Atlasul Singurătății”? Ionuț Dulămiță:

„Am îmbinat aceste elemente vizuale și sonore pentru a crea un dialog despre singurătate între spațiul exterior și cel interior. Pe de o parte, camera obscură servește drept metaforă vizuală a singurătății în relație cu orașul, adică cu exteriorul. Prin efectul de izolare pe care îl produce, ea ilustrează ideea că simțim mereu singurătatea în raport cu lumea din jur. Pe de altă parte, peisajele sonore create de Mihai Balabaș pentru podcast-uri sunt inspirate din universul intim al protagoniștilor, deci din interior. Acestea includ sunetele ritualurilor domestice pe care le au când sunt doar ei cu ei și ilustrează ideea că singurătatea este o experiență profund individuală și subiectivă.”

Cum au primit propunerea expozițională tinerii participanți din GenZ?

„Am fost surprins de cât de conștienți și lucizi sunt în legătură cu provocările generației lor și, mai ales, cât de deschiși au fost să vorbească cu noi despre aspecte intime. Uneori am avut impresia că parcă așteptau să îi întrebe cineva astfel de lucruri, iar asta poate însemna că fie nu discut în mod obișnuit cu cei din jur despre aceste subiecte sau nu au timpul necesar să se gândească la ele. Mai ales că teama de a fi judecați a revenit constant în discuțiile noastre și că ritmul alert în care primesc informații și perspective asupra vieții, din social media și din alte medii, nu le oferă adesea răgazul de a procesa și asimila tot ceea ce trăiesc. Lucru pe care îl spun tot ei.”

Șase tineri cu povești diferite — de la studenți și artiști, la o tânără venită dintr-o țară aflată în război — devin ghizi într-un traseu vizual și auditiv despre vulnerabilitate, izolare și supraviețuire emoțională. Expoziția a promovat un dialog multidisciplinar între sociologie, psihoterapie, jurnalism și arte vizuale, reunind perspectiva științifică cu cea artistică pentru a înțelege mai profund felul în care tinerii trăiesc singurătatea în prezent. Despre acest dialog cultural ne vorbește jurnalistul și documentaristul Ionuț Dulămiță:

„Un astfel de spațiu de dialog apare atunci când aduci împreună mai multe medii: text, fotografie, soundscape și video, care deschid accesul către aceeași experiență emoțională prin perspective diferite, dar complementare. Mesajul pe care mi-aș dori cel mai mult să-l ducă vizitatorii acasă este împrumutat de la Petrișor, unul dintre protagoniștii documentării noastre. Citez: „Ajungi acasă și îți dai seama că nu ești singurul care simte asta. Și e foarte bine să simți asta. Chiar dacă ești singur, știi că undeva există cineva care trece prin aceeași experiență, iar asta e ok.”.”