Mobilizare pentru apărare
Nevoia UE de a-și consolida propria capacitate de apărare devine tot mai clară. Evoluțiile geopolitice, care includ războiul din Ucraina, competiția globală crescută sau schimbările în politica de securitate a SUA, forțează Bruxellesul să se îndrepte către un model de apărare mai robust, coerent și interoperabil.
Corina Cristea, 19.12.2025, 15:39
Nevoia UE de a-și consolida propria capacitate de apărare devine tot mai clară. Evoluțiile geopolitice, care includ războiul din Ucraina, competiția globală crescută sau schimbările în politica de securitate a SUA, forțează Bruxellesul să se îndrepte către un model de apărare mai robust, coerent și interoperabil.
Determinarea Uniunii pornește din necesitatea strategică de a fi mai puțin dependentă de alți actori în ceea ce privește securitatea propriilor teritorii. NATO rămâne pilonul principal al apărării europene, dar statele membre sunt tot mai conștiente că fără investiții mai mari, coordonate și direcționate, Europa riscă să rămână vulnerabilă în fața amenințărilor convenționale, hibride, cibernetice și energetice. Așa a apărut conceptul de autonomie strategică, interpretat nu ca o separare de NATO, ci ca o capacitate complementară. Iar cea mai recentă inițiativă concretă în acest sens este așa-numitul Schengen militar propus de Comisia Europeană, focusat pe faptul că mobilitatea este crucială într-un context în care timpul de reacție și logistica pot decide rezultatul unei operațiuni militare. Trebuie să ai pregătit antidotul necesar, spune jurnalistul Radu Tudor, analist militar:
“Amenințarea crește. Războiul nu se termină. Rusia devine, din punctul de vedere al securității continentului, cea mai mare amenințare, iar noi trebuie să ne mișcăm un pic mai repede. Avem, până în momentul de față, viteze diferite, la implementarea proiectelor de dezvoltare a industriei de apărare, la implementarea proiectelor de mobilitate militară, dar și de amplasare a unor noi sisteme de apărare pe flancul estic al NATO.
Pentru a deplasa 50 de tancuri Leclerc în România e nevoie de prea multe zile. În caz de nevoie, în caz de Doamne ferește, în cazul unei provocări rusești la adresa NATO, avem nevoie de scurtarea acestui timp, pentru că prepoziționarea trupelor și tehnicii nu este suficientă. Evident, trebuie să vină din 31 de state membre NATO trupe, tehnică, armament, muniție, logistică – vorbim despre România, valabil și pentru Polonia, pentru țările baltice.
Așadar, din punctul meu de vedere, ar trebui Comisia Europeană să dea rapid un regulament obligatoriu pentru toate statele membre, care să fie implementat în termen de 12 luni, pentru că înseamnă modificarea unor acorduri, unor elemente de legislație și adaptarea infrastructurii la capacitate de transport pentru tehnică grea.”
Patru ar fi obiectivele Schengenului militar – deplasarea rapidă a trupelor și echipamentelor în interiorul Uniunii; reducerea birocrației transfrontaliere; adaptarea infrastructurii civile (poduri, căi ferate, drumuri, porturi) pentru nevoi militare, respectiv reacții rapide în situații de criză. Conform propunerii Comisiei, statele membre ar trebui să permită trecerea trupelor în trei zile pe timp de pace și în doar șase ore în situații de urgență, cu formalități vamale simplificate, în speță doar în baza unei notificări între state.
Presiunea exercitată de criza din Ucraina și agresivitatea Rusiei obligă Europa la acest efort care, înainte de toate, trebuie să vină dintr-o construcţie de capacitate de descurajare, spune și analistul de politică externă Victor Boştinaru, fost membru al Comisiei de Securitate şi Apărare a Parlamentului European:
“Europa nu-şi propune să poarte niciun fel de acţiune ofensivă, contrar discursului lui Putin sau al lui Peskov. Europa trebuie să fie convingătoare în ce priveşte capacitatea de descurajare. Și aici sunt câteva domenii care deja se conturează în mod vizibil. Pe de o parte, pentru prima dată Europa alocă, în sfârşit, bani pentru construirea unei capacităţi de apărare. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, dar nu mai există decât o singură soluţie pentru ca proiectul european să rămână viabil, o capacitate de apărare consistentă.
Al doilea lucru este nevoia ca Europa să se angajeze deja în producţia de echipamente militare capabile să concureze şi să contracareze, pe de o parte, ameninţarea rusă, dar, în acelaşi timp, să reducă, cel puţin parțial, dependenţa de furnizările din SUA.
În al treilea rând, deja prinde contur, mai rapid decât bănuiam anul trecut, proiectul acesta ambiţios de construcţii de inginerie civilă cu scop dual, respectiv e vorba despre construirea de infrastructură rutieră-feroviară capabilă atât să servească sectorul civil, cât şi sectorul de apărare. Infrastructură care să suporte suprasarcini mari, autostrăzi, căi ferate, poduri, de natură a permite transferul acestor echipamente şi personalului spre potenţialele zone de luptă, într-un orizont de timp foarte scurt.
Nu în ultimul rând, asistăm la construcţii semnificative în industria de apărare europeană, acorduri de cooperare sau fuziuni în domenii-cheie, de la echivalentul sistemului de sateliţi al lui Elon Musk la proiectarea şi construcţia de rachete şi alte sisteme de apărare.”
Creșterea mobilității militare ar urma să însemne atât îmbunătățirea infrastructurii în statele membre, dar și un mecanism de urgență, care să fie activat de Consiliul Uniunii Europene atunci când, în cazul unei crize, ar urma să fie mutate convoaie mari de tehnică specifică și militari.
