Provocările conservării râsului carpatin
România rămâne unul dintre ultimele bastioane ale râsului în Europa, o specie care a dispărut din alte țări din vestul Europei. Însă, supraviețuirea acestei specii depinde de un echilibru fragil între protecție și dezvoltarea infrastructurii.
Daniel Onea, 26.12.2025, 12:20
Este una dintre cele mai discrete prezențe din munții României, un prădător de vârf esențial pentru sănătatea pădurilor, dar pe care rareori avem privilegiul să îl vedem. România rămâne unul dintre ultimele bastioane ale râsului în Europa, o specie care a dispărut din alte țări din vestul Europei. Însă, supraviețuirea acestei specii depinde de un echilibru fragil între protecție și dezvoltarea infrastructurii. Despre viața secretă a acestui animal și eforturile de conservare, am discutat cu Ruben Iosif, biolog și cercetător al faunei la Fundația ConservationCarpathia.
Ruben Iosif ne explică de ce întâlnirea cu un râs este un eveniment atât de rar, chiar și pentru cercetători, și cum comportamentul ezitant al speciei o protejează de interacțiunea cu omul:
„Este într-adevăr una dintre cele mai timide specii sau cel mai greu de observat specii din fauna noastră sălbatică. De aceea, multă lume nu are șansa să afle foarte multe despre specia asta. Nici noi, ca specialiști, nu reușim de multe ori să ne întâlnim cu ea. De aceea folosim tehnici moderne, cum ar fi camerele sau genetica, pentru cercetare. Sunt două aspecte aici. În primul rând, fiind o specie de carnivor mare, se află în vârful lanțului trofic și, atunci, în mod natural, o astfel de specie nu are densități foarte mari. Ea depinde de resursa de hrană, în cazul nostru e vorba în special de căprior. În funcție de această resursă de hrană populația de râși fluctuează în mod natural, dar nu poate ajunge la densități foarte mari. Astfel, e greu de observat. Și al doilea aspect este acela că este o specie timidă și ne simte foarte repede când intrăm în habitatși se retrage. În mod interesant, am reușit să studiem specia asta de 7 ani și dacă ne uităm pe hărți, ea nu folosește spațiul foarte diferit de cum îl folosim noi. Când ne ducem pe munte e în același loc, numai că evită orele de vârf în care se duc oamenii.”
Pentru a înțelege dinamica populațiilor de râs, specialiștii monitorizează atent anumite zone. Metodele sunt non-invazive, bazându-se pe unicitatea tiparului de pe blana fiecărui exemplar, similar amprentei umane. Datele colectate în ultimii ani arată o ușoară scădere a numărului de exemplare detectate, un semnal care necesită atenție sporită din partea biologilor pentru a determina dacă este o fluctuație naturală sau efectul presiunii umane. Biologul Ruben Iosif detaliază procesul complex de monitorizare și cifrele obținute în teren:
„În România, sunt habitate cu păduri compacte, cu stâncării, cum avem, spre exemplu, în Piatra Craiului, și locuri unde vânează căprior sau capră neagră, principalele sale specii de pradă. Ne-am apucat să facem o schemă de monitorizare a acestei populații în Munții Făgăraș, Piatra Craiului și Munții Leaota, ca zone pilot. Noi facem studiul ăsta din 2017. Avem 68 de râși unici detectați la momentul ăsta. Am văzut o dinamică. Spre exemplu, în 2018 aveam detectați 23 de râși, iar în 2024 numărul a scăzut puțin, la 17 râși în studiul nostru. Cum facem această identificare? Punem niște camere și, din fericire, fiecare râs are un tipar unic pe blană. Și pe baza pozelor poți să îi identifici. Sunt mai multe abordări tehnice, științifice. Una este aceasta cu camere. La alte specii se folosește amprenta genetică. Te duci în pădure, colectezi un excrement sau un fir de păr și identifici amprenta genetică a animalului respectiv. Și ne ajută în special să lucrăm cu aceste specii timide sau pentru care capturarea nu este o soluție.”
România joacă un rol crucial la nivel european nu doar prin conservarea propriei populații, ci și prin sprijinirea altor țări. În timp ce la noi vânătoarea este interzisă și specia se bucură de protecție strictă, state precum Slovenia sau Germania încearcă să repare greșelile trecutului. Exemplare din Carpații românești au fost relocate pentru a ajuta la refacerea fondului genetic în zone unde râsul fusese exterminat sau decimat de infrastructură.Ruben Iosif subliniază importanța acestor proiecte transfrontaliere și lecțiile dure învățate de vecinii noștri europeni.
„Este o specie protejată la nivel european. Are cel mai înalt grad de protecție în directivele europene și acest lucru este armonizat deja și în legislația din România. Este interzisă vânătoarea la această specie.Nicio formă de persecuție directă umană nu este permisă. Avem un exemplu clar în vestul Europei unde state precum Croația, Slovenia, Germania lucrează intens ca să salveze această specie. Spre exemplu, Slovenia a pierdut deja o dată această specie în anii ’70, au făcut un program atunci de reabilitare și de repopulare. Nu a fost un succes tocmai datorită mortalității rutiere foarte mari. Autostrăzile fără ecoducte pur și simplu decimează râșii. Acum, este la al doilea program de reintroducere, au învățat din greșelile primului program și încearcă pentru a doua oară să salveze această specie în țara lor. Cred că e util pentru public să își dea seama ce eforturi mari se depun, mai ales financiar, ca să salvezi o astfel de specie odată ce ai reușit să degradezi habitatele sale. A fost un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin aceste programe LIFE, la care România a participat și a trimisundeva până în 10 râși către Croația și Slovenia, din Carpații Orientali cu precădere. Și acum este alt proiect în derulare în care România face parte și se trimit râși în Germania.”
Marea provocare pentru România în anii următori va fi armonizarea dezvoltării infrastructurii cu protejarea coridoarelor ecologice. Autostrăzile sunt necesare, dar fără ecoducte, așa-numitele „poduri verzi”, ele devin bariere letale care fragmentează habitatele și izolează populațiile de animale sălbatice, ducând la degenerare genetică și dispariție locală.Este un moment-cheie, în care România trebuie să aleagă să învețe din erorile altora, avertizează Ruben Iosif, biolog și cercetător al faunei la Fundația ConservationCarpathia.
„România trebuie să se dezvolte, trebuie să construiască și ea autostrăzi și căi ferate moderne. Numai că trebuie să profităm de această oportunitate și să avem grijă cum dezvoltăm lucrurile astea, astfel încât să ne asigurăm că peste 20, 30 de ani nu urmăm aceleași greșeli pe care le-au făcut statele din Europa de Vest prin fragmentarea habitatelor acum câteva decenii.”
Râsul rămâne un simbol al sălbăticiei autentice, iar responsabilitatea protejării lui este foarte mare. Supraviețuirea speciei pe termen lung depinde strict de capacitatea de a armoniza progresul infrastructurii cu respectul pentru coridoarele ecologice.
