Catedrala Mântuirii Neamului
După căderea comunismului în România, în decembrie 1989, intenţia de a construi o catedrală impresionantă, la Bucureşti, dedicată Mântuirii Neamului, a revenit cu forţă în actualitate.
Marius Tiţa, 25.11.2018, 09:05
Ridicarea unei Catedrale naţionale a românilor părea mai mult un ideal nerealizabil. Ideea este mai veche, în 1884 regele Carol l promulgând Legea Bisericii Catedrale din Bucureşti. Nu s-au făcut paşi reali pentru concretizarea ideii devenită lege, iar după al Doilea Război Mondial regimul comunist a anulat orice speranţă. După căderea comunismului în România, în decembrie 1989, intenţia de a construi o catedrală impresionantă, la Bucureşti, dedicată Mântuirii Neamului, a revenit cu forţă în actualitate. La fel şi discuţiile despre necesitatea unei astfel de construcţii, despre dimensiuni, costuri şi amplasament.
În 1999, la vremea vizitei papei Ioan Paul al ll-lea în România, prima a unui suveran pontif într-o ţară majoritar ortodoxă, părea că locul unde va fi ridicată catedrala a fost stabilit în Piaţa Unirii. Ulterior, părea că va fi construită în parcul Carol, unde ştim că se află şi monumentul din marmură roşie al liderilor comunişti, iar din 2004 a fost acceptată amplasarea catedralei lângă Palatul Parlamentului, cunoscut şi sub numele de Casă a Poporului, cum l-a botezat Ceauşescu, ctitorul palatului fost casă. Este o zonă a Bucureştiului care a avut mult de suferit pe vremea demolărilor dictate de Ceauşescu pentru a face loc numitei Case a Poporului.
În preajmă se află şi sediul impozant al Ministerului Apărării al României dar şi sediul Institutelor de cercetare ale Academiei Române. Biserica Ortodoxă Română a anunţat, acum 15 ani, că acceptă noul şi controversatul amplasament şi ca o reparaţie morală pentru suferinţele credincioşilor şi pentru trei dintre bisericile demolate de comunişti, care existau în acest spaţiu.
Construcţia a început treptat şi a cunoscut un ritm susţinut, frânat doar de dificultăţile financiare cunoscute de o astfel de întreprindere, indiferent de faptul că subvenţiile oficiale nu au lipsit, ajungând chiar la un procent important din costul total. Catedrala a prins deja un contur clar, cu mici lipsuri în zone în care încă se lucrează. Va avea o înălţime de 120 de metri, de la sol până la baza crucii ce va fi aşezată pe turla principală. Amprenta la sol a edificiului este 13,6 mii de metri patraţi iar suprafaţa construită totală de peste 52 de mii de metri patraţi. În spaţiul principal va fi posibilă amplasarea a aproximativ o mie de scaune.
Evident, s-au făcut eforturi semnificative ca sărbătorirea Centenarului Marii Uniri să însemne şi realizarea idealului unei Catedrale Naţionale astfel că a venit şi fericitul moment al momentul sfinţirii acesteia. Este un moment excepţional pentru întreaga ortodoxie. La 501 ani de la precedenta sfinţire a unei biserici din spaţiul românesc de către un patriarh de la Constantinopol, avem cea mai mare catedrală din România sfinţită de Bartolomeu, patriarhul Ecumenic.
Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la nivel de patriarhie în 1925 şi este autocefală, independentă administrativ, din 1885, un an după ce Carol l promulgase legea care trebuia să aducă ţării o catedrală impresionantă, ca factor de consolidare a independenţei României. Relaţia cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, chiar oraşul Istanbul de astăzi, este una de colaborare frăţească, Patriarhul Ecumenic fiind considerat primul dintre egalii săi, liderii bisericilor ortodoxe autocefale din întreaga lume.
Din momentul sfinţirii putem spune că avem o catedrală naţională impresionantă, modernă şi în spiritul bisericii ortodoxe, deşi lucrările vor continua mult timp de aici încolo şi vor fi costisitoare. Proiectul Catedralei şi al întregului complex este amplu şi se va vorbi mult despre aceste realizări care aparţin, fără nicio îndoială, poporului român.
