Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Pacea şi civilizaţia, acum 5 mii de ani

La Piatra-Neamţ se află un întreg muzeu dedicat culturii preistorice numită generic Cucuteni, după localitatea din această parte a României unde s-au descoperit primele urme importante ale acestei civilizaţii străvechi.

Pacea şi civilizaţia, acum 5 mii de ani
Pacea şi civilizaţia, acum 5 mii de ani

, 24.06.2018, 09:12

La Piatra-Neamţ se află un întreg muzeu dedicat culturii preistorice numită generic Cucuteni, după localitatea din această parte a României unde s-au descoperit primele urme importante ale acestei civilizaţii străvechi. Există mai multe spaţii muzeale, la Iaşi şi în arealul acestei culturi, unde sunt expuse dovezile materiale ale incredibilei civilizaţii dezvoltate cu milenii în urmă, în nord-estul României. Cultura Cucuteni s-a dezvoltat timp de un mileniu şi jumătate, cam din anul 5200 până în anii 3500 Înainte de Hristos sau, cum se mai spune Înaintea Erei Noastre.



Nu se oprea la graniţele României ci mergea pe spaţii ample în spaţiul Ucrainei, unde se numeşte cultura Tripolie. Arheologii au descoperit semnificative asemănări între cultura Cucuteni şi cultura Yangshao din China, dezvoltată în acelaşi timp. Cercetătorii au descoperit un nivel deosebit de civilizaţie dezvoltat de populaţia preistorică. Casele erau elaborate iar aşezările nu erau mici, mergând chiar la mii de persoane. Cucuteniul este definit în special de ceramica sa, de mari dimensiuni, cu un design modern pentru zilele noastre şi o incredibilă decoraţie geometrică.



Vasele de mari dimensiuni, ridicate fără roata olarului, capătă forme complexe inclusiv prin adăugirea de mici coloane. Forma acestor vase ar umple de invidie un ceramist contemporan, uimind prin modernitate. Mai mult, decoraţia lor pictată este aproape exclusiv geometrică, în spirale foarte meşteşugit realizate, mergând după un calcul perfect, pe întreaga formă a vasului. Modelele pictate sunt la rândul lor foarte moderne şi pot fi urmărite în adevărate şcoli” sau stiluri” de-a lungul a sute de ani. Pe lângă vase spectaculoase, cultura Cucuteni a elaborat foarte multe statuete, de mici dimensiuni de această dată, reprezentând femei şi animale. Suntem în plină epocă a matriarhatului iar rolul femeii în societate este clar şi accentuat prin aceste reprezentări ritualice. În schimb, nu găsim, în cultura Cucuteni, reprezentări ale războiului sau obiecte metalice. Nu se ştie prea bine ce se întâmpla cu morţii acestor societăţi şi nici despre eventualele practici religioase nu sunt prea multe detalii. Statuetele şi vasele ceramice nu au urme de folosire pe foc astfel că se poate spune că rolul lor era exclusiv decorativ sau ritualic.



Acum mai bine de 5 mii de ani, cetăţenii civilizaţiei preistorice pe care o numim acum Cucuteni dezvoltaseră o serioasă latură estetică a ceramicii lor, pe care o cultivau de-a lungul multor generaţii. Aveau un gust deosebit inclusiv pentru reprezentările abstracte care nu beneficiază de o largă înţelegere nici în zilele noastre. Timp de un mileniu şi jumătate, oamenii culturii Cucuteni nu păreau a se teme de nimic, nici de fenomene meteorologice, nici de animale şi nici de alţi oameni. Grupările de statuete demonstrează existenţa unor mici parlamente”, exclusiv feminine, dispuse în formă de cruce, după punctele cardinale, cu dimensiuni variabile, în funcţie de rolul jucat în societate.



Animalele reprezentate în lutul culturii Cucuteni trimit cu gândul mai degrabă la mici jucării sau amulete. Este o atmosferă incredibil de paşnică şi deschisă comunicării în creaţiile acestei societăţi, nimic nu este ascuns iar violenţa nu apare nicăieri. Specialiştii spun că, totuşi, apar şi aceste elemente, care definesc războiul, dar spre sfârşitul culturii, cauzate, probabil, tocmai de apariţia acestor pericole de care civilizaţia fusese ferită. Altfel spus, oamenii civilizaţiei de acum 5-7 mii de ani au trăit cel puţin un mileniu de pace în care au ajuns la un nivel remarcabil de dezvoltare, într-o perfectă conlucrare cu mediu înconjurător, generând cultură şi civilizaţie. Privind bogatele rămăşiţele ale culturii Cucuteni desprindem o concluzie simplă şi atât de actuală: pacea este cea care permite dezvoltarea naturală a societăţii omeneşti iar civilizaţia înfloreşte numai în lipsa războiului.

Negocieri şi pace
Focus duminică, 27 iulie 2025

Negocieri şi pace

În secolul XXI, războiul este o acțiune lipsită de sens. Niciodată, în întreaga istorie a omenirii, războiul nu a fost o soluție la...

Negocieri şi pace
Foto: LukasJohnns / pixabay,com
Focus duminică, 13 iulie 2025

Cât durează un război?

Europa a fost modelată de războaie, dar mai ales de tratatele de pace care le-au urmat. De fapt, întreaga lume a cunoscut această evoluție. La...

Cât durează un război?
(Sursa foto: pixabay.com)
Focus duminică, 06 iulie 2025

Modalități de plată

2025 trebuia să fie un an lipsit de emoții, electorale, după un 2024 cu patru rânduri de alegeri, toate tipurile de alegeri din România. În...

Modalități de plată
Summit NATO (foto: presidency.ro)
Focus duminică, 29 iunie 2025

NATO la nivel înalt

Întâlnirea la nivelul cel mai înalt a NATO, desfășurată recent la Haga, a fost cea mai așteptată întâlnire din ultimii ani. Unii șefi de...

NATO la nivel înalt
Focus duminică, 08 iunie 2025

Bombe și drone

Acum trei ani, vedeam școlarii din Ucraina sărbătorind încheierea anului școlar pe un teren de sport ciuruit de bombe. Cu toții credeam că nu...

Bombe și drone
Focus duminică, 25 mai 2025

Retorică şi informaţie

Din mai multe surse, inclusiv statale, s-a constatat că România a fost supusă unei uriașe presiuni venite din partea unui stat care nu este...

Retorică şi informaţie
Focus duminică, 04 mai 2025

80 de ani de la încheierea războiului

Despre Al Doilea Război Mondial se spune că a fost revanşa căutată de cei care au pierdut în primul mondial. Militarismul promovat de imperiile...

80 de ani de la încheierea războiului
Focus duminică, 06 aprilie 2025

Lumea după taxele Trump

Părea un film ce urmează a fi lansat, un film american în care cei răi sunt înfrânţi şi, în cazul de faţă, sunt puşi să plătească....

Lumea după taxele Trump

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company